Un mediu curat prin gestionarea responsabilă a deşeurilor menajere la Cugir
Primăria Cugir a găzduit recent o dezbatere având ca temă „Gestionarea deşeurilor menajere în judeţul Alba”, reuniune organizată din iniţiativa Agenţiei Judeţene pentru Protecţia Mediului Alba, la care au fost invitaţi să participe reprezentanţi ai instituţiilor, unităţilor economice, reprezentanţi ai asociaţiilor de proprietari de la nivelul oraşului precum şi ai firmei locale de salubrizare. Evenimentul a fost condus de către d-na DELIA STĂNESCU – consilier la compartimentul gestionare deşeuri care a explicat că acţiunea face parte dintr-un program de activităţi al Agenţiei pentru Mediu Alba menit să analizeze modul în care se transpune în practică strategia de gestionare şi legislaţia aferentă privind deşeurile menajere. Domnia sa a afirmat că s-a luat ca punct de pornire Cugirul, având în vedere că acest oraş reprezintă un reper pozitiv în ce priveşte implicarea factorilor locali în bună desfăşurare a acestei activităţi. Reprezentanta de la mediu a vorbit despre legislaţia privind reducerea deşeurilor şi dezvoltarea durabilă în Regiunea 7 Centru pentru un mediu curat, colectarea şi transportul deşeurilor, metode de tratare şi eliminare deşeuri. S-a pus accent pe depozitare, metode de prelucrare ecologică şi recuperare, s-a discutat despre prelucrarea biologică, despre reciclarea acestor deşeuri şi valorificarea lor, precum şi despre deşeurile periculoase. Din intervenţiile participanţilor am reţinut propunerea făcută de ing. Laurenţiu Duma – preşedintele asociaţiei de proprietari privind tragerea la răspundere a celor care nu au contracte încheiate cu firma de salubrizare, recomandarea consilierului local Aurel Voicu de creştere a rolului asociaţiilor de proprietari şi a agenţilor economici în gestionarea mai bună a activităţilor de selectare a deşeurilor. În cuvântul său d-na Maria Csug a evidenţiat eforturile făcute de societatea de salubrizare pentru o colectare selectivă şi valorificare a deşeurilor menajere, fapt ce a condus la rezultate destul de bune la nivelul oraşului şi a localităţii Vinerea. Aceste preocupări s-au materializat în valorificarea lunară a peste 20 de tone de deşeuri plastice, şi hârtie vândute la Hunedoara respectiv Alba Iulia. (C P)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Cultură Educație
Foto | Contracte de muncă vechi de aproape 1.900 de ani, consemnate pe tăblițe cerate și descoperite la Alburnus Maior (Roșia Montană), expuse la Muzeul Național de Istorie a României
Contracte de muncă vechi de aproape 1.900 de ani, consemnate pe tăblițe cerate și descoperite la Alburnus Maior (Roșia Montană), expuse la Muzeul Național de Istorie a României Două tăblițe cerate descoperite la Alburnus Maior păstrează mărturia unor contracte de muncă încheiate în Dacia romană acum aproape două milenii. Expuse la Muzeul Național de Istorie […]
Foto | Explozie de culoare în spațiul expozițional al Primăriei Sebeș: Cele mai recente lucrări de artă ale lui Eugen Măcinic, aduse în fața marelui public
Explozie de culoare în spațiul expozițional al Primăriei Sebeș: Cele mai recente lucrări de artă ale lui Eugen Măcinic, aduse în fața marelui public O nouă expoziție personală a artistului plastic Eugen Măcinic poate fi văzută și admirată în generosul spațiu expozițional al Primăriei Municipiului Sebeș. Expoziția poate fi caracterizată drept o adevărată explozie de […]
Foto | „Peștera și bolta cerească. Misterele lui Mithras la Apulum”, exponatul lunii august 2026 la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia
„Peștera și bolta cerească. Misterele lui Mithras la Apulum”, exponatul lunii august 2026 la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia Marți, 4 august 2026, de la ora 11.00, la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia va avea loc vernisajul exponatului lunii august 2026. În anul 1965 a fost descoperit întâmplător un relief votiv din marmură […]