Un bărbat din Alba Iulia a chemat jandarmii pentru a-l scăpa de soţia „urâtă, proastă şi rea de gură”
În perioada Sărbătorilor de Paşti, echipaje din cadrul Jandarmeriei Alba au executat misiuni de asigurare a ordinii şi siguranţei publice pe timpul manifestărilor religioase, au participat alături de poliţişti la menţinerea climatului de normalitate civică pe întreg teritoriul judeţului şi au monitorizat permanent staţiunile montane şi traseele turistice adiacente din zonele Şugag, Roşia Montană şi Arieşeni. Potrivit maiorului Cosmin Jurcoveţ, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Alba, echipajele de jandarmerie nu s-au confruntat cu tulburări grave ale liniştii şi ordinii publice şi nu au fost solicitate să intervină pentru aplanarea unor conflicte de mare amploare, majoritatea cetăţenilor respectând normele legale de convieţuire în societate.
Cu toate acestea, nici în acest an nu au lipsit conflictele din familii, survenite de obicei pe fondul consumului excesiv de alcool. Intervenţia promptă a jandarmilor a dus la rapida aplanare a acestora, majoritatea situaţiilor tensionate fiind soluţionate fără a fi nevoie de aplicarea unor sancţiuni pecuniare. În acest sens, în perioada 13 – 16 aprilie a.c. a fost aplicată o singură amendă, contravenient fiind I. Iosif, de 43 de ani, domiciliat în municipiul Alba Iulia. Acesta, în seara zilei de 15 aprilie, aflându-se în avansată stare de ebrietate, a apelat numărul unic de urgenţe 112 şi a solicitat ajutor deoarece susţinea că este ameninţat cu acte de violenţă de familie. Ajunşi la faţa locului, jandarmii au constatat că bărbatul i-a indus în eroare, iar motivul adevărat pentru care
le-a solicitat prezenţa era dorinţa acestuia de a scăpa de prezenţa soţiei. El le-a solicitat jandarmilor să-i aresteze consoarta pe motiv că este „urâtă, proastă, rea de gură” şi, cel mai grav, ascunde băutura de el. Pentru fapta sa, I. Iosif a beneficiat de un instructaj în legătură cu situaţiile în care se apelează numărul 112, iar la finalul acestuia a fost sancţionat cu amendă în valoare de 100 de lei. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Copiii sub 13 ani nu vor putea avea conturi pe rețelele de socializare: Propunerea EU KIDS Act, adoptată de Comisia Europeană
Copiii sub 13 ani nu vor putea avea conturi pe rețelele de socializare: Propunerea EU KIDS Act, adoptată de Comisia Europeană Comisia Europeană a adoptat joi, 17 septembrie, propunerea EU KIDS Act, un nou set de reguli menit să consolideze protecția copiilor și adolescenților în mediul online. Proiectul stabilește reguli comune în Uniunea Europeană privind […]
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: ,,Indiferent cine va fi nominalizat va avea ca principală provocare păstrarea controlului asupra finanțelor publice”
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: ,,Indiferent cine va fi nominalizat va avea ca principală provocare păstrarea controlului asupra finanțelor publice” Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat joi, 17 septembrie, după consultările de la Cotroceni cu Președintele Nicușor Dan că România are nevoie de un guvern, un premier credibil, miniștri competenți, un program care […]
Ministrul Educației: Elevii care nu au dobândit competențele stabilite nu ar trebui să treacă automat clasa. Dimian – „A scăzut foarte mult exigența”
Ministrul Educației: Elevii care nu au dobândit competențele stabilite nu ar trebui să treacă automat clasa. Dimian – „A scăzut foarte mult exigența” Un copil nu ar trebui să ajungă în clasa următoare dacă nu a dobândit cunoștințele și competențele stabilite pentru nivelul pe care tocmai l-a parcurs, este de părere Ministrul Educației, iar modul […]