Triplu medaliat internațional, albaiulianul Laurenţiu Avram, se pregăteşte pentru Campionatul Mondial de Powerlifting din Africa de Sud
Laurenţiu Avram este selecţionat la Lotul Național de Powerlifting. Se pregăteşte pentru Campionatul Mondial de Powerlifting Juniori din Africa de Sud. Are 23 de ani şi este din Alba Iulia.
Laurenţiu este absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. În prezent urmează studii de Master la Universitatea din Sibiu și studiază la Școală Națională de Antrenori din București.
Este legitimat la Clubul Sportiv (CS) Unirea Alba Iulia şi este antrenat de Ovidiu Pănăzan, preşedintele Federaţiei Române de Powerlifting (FRP).
„Este o mândrie pentru mine de fiecare dată când particip la o competiție internațională și am posibilitatea să reprezint țara”, spune Laurenţiu.
Tocmai s-a întors din Pilsen, Cehia, unde, în perioada 9-14 iulie s-a desfăşurat Cupa Mondială Universitară de Powerlifting 2018. În cadrul acestei competiţii a participat la categoria 83 de kilograme.
„Aceasta a fost prima competiție de clasic (fără echipament) la care particip. Cu toate că sunt sportiv pentru competițiile de echipat, mă bucur că am reusit într-un termen relativ scurt să fac acomodarea de la echipament la clasic”, a spus el.
Pentru Laurenţiu, vara aceasta înseamnă muncă. Urmează două luni de pregătiri intense pentru Campionatul Mondial de Powerlifting Juniori din Africa de Sud, la care va participa în luna septembrie.
Laurențiu este student, antrenor personal, tehnician nutriționist. Pe lângă acestea își însușeste cu succes și cariera de sportiv de performanță avand la activ 3 medalii internaționale și selectionarea în Lotul Național de Powerlifting.
Este albaiulian şi ne mândrim cu asta!
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Alba în SuperLigă: abrudeanul Ovidiu Bic, victorie uriașă cu „U” Cluj, cu FCSB, pe „Cluj Arena”! Aiudeanul Andrei Cordea a refuzat să joace pentru CFR Cluj în confruntarea de pe „Ilie Oană” cu Petrolul Ploiești (1-1, „lupii galbeni”, revelația stagiunii, păstrându-se pe locul 4)! Extrema dreaptă din Alba a apelat la acest gest extrem nemulțumit […]
Dansatorii de la Life is Dance Alba Iulia, CSU Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia, remarcați la Transylvania Grand Prix
Dansatorii de la Life is Dance Alba Iulia, CSU Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia, remarcați la Transylvania Grand Prix, competiția internațională de la Cluj-Napoca Un weekend plin de emoție, eleganță și rezultate frumoase pentru sportivii albaiulieni. În acest sfârșit de săptămână, la Cluj-Napoca, în cadrul spectaculosului Wonderland Resort, s-a desfășurat prestigioasa competiție internațională […]
Campioana CSM Unirea Alba Iulia, debut în Conference Cup, în Bazinul Olimpic, în 6-8 noiembrie 2026 | Adversari de calibru din Grecia, Spania și Ungaria, vezi programul
Campioana CSM Unirea Alba Iulia, debut în competiția continentală, cu adversari de calibru din Spania, Grecia și Ungaria. În Bazinul Olimpic din Alba Iulia, grupă de Conference Cup, în 6-8 noiembrie. În weekend, în perioada 6-8 noiembrie, în Bazinul Olimpic din Alba Iulia, CSM Unirea Alba Iulia, campioana României la polo feminine, găzduiește o grupă […]
