TRAGEDII care au marcat anul 2022, în ALBA: Zeci de vieți au fost curmate în urma unor evenimente nefericite
TRAGEDII care au marcat anul 2022, în ALBA: Zeci de vieți au fost curmate în urma unor evenimente nefericite
Zeci de vieți au fost curmate tragic în urma unor evenimente nefericite în 2022. În cele ce urmează vă prezentăm, cronologic, principalele momente importante care au fost înregistrate în județul nostru în anul care se încheie.
IANUARIE
În dimineața zilei de 24 ianuarie 2022, în urma unui apel prin 112, polițiștii din Cugir s-au deplasat la o locuință din oraș unde au identificat cadavrul unui bărbat de 72 de ani. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, iar în urma necropsiei s-a stabilit ca și cauză a decesului hipotermia.
Citește și: TRAGEDIE în Alba: Un bărbat de 72 de ani, găsit DECEDAT în locuință. A murit din cauza frigului
FEBRUARIE
*Un incident tragic a avut loc în data de 7 februarie, în Alba Iulia, când un bărbat de 58 de ani s-a împușcat, într-un apartament situat în blocurile „M”, din municipiu.
Potrivit IPJ Alba, la data respectivă, în jurul orei 16:30, o femeie din Alba Iulia a anunțat, printr-un apel 112, că l-a găsit pe soțul său, în apartamentul în care locuiesc, decedat, cu o leziune în zona capului, produsă prin împușcare. Echipa complexă, formată din polițiști de investigații criminale, arme și criminalistică, a concluzionat că bărbatul, în vârstă de 58 de ani, s-ar fi sinucis cu o armă de vânătoare pe care o deținea în mod legal.
Citește și: FOTO| TRAGEDIE în Alba Iulia: Un bărbat s-ar fi ÎMPUŞCAT, în CAP, în blocurile „M”
MARTIE
La o lună distanță, un alt bărbat a murit la Aiud după ce s-a împușcat cu o armă de vânătoare.
Astfel, în cursul zilei de luni, 7 martie 2022, în jurul orei 13.20, polițiștii din Aiud au fost sesizați, prin 112, de către un bărbat din Aiud, cu privire la faptul că și-a găsit fratele împușcat, în locuința acestuia.
La fața locului s-a deplasat o echipă complexă, iar din primele cercetări a rezultat că bărbatul, în vârstă de aproximativ 60 de ani, s-ar fi împușcat cu o armă de vânătoare, pe care o deținea în mod legal.
Citește și: TRAGEDIE în Alba: Un bărbat din Aiud a DECEDAT după ce s-ar fi ÎMPUŞCAT cu o pușcă de vânătoare
MAI
*Un adevărat miracol a avut loc pe data de 1 mai la Râpa Roșie, în apropiere de Sebeș. Doi minori au scăpat ca prin miracol după ce s-au răsturnat cu un ATV în crevasele de la Râpa Roșie. Copiii au suferit multiple traumatisme, după ce au căzut cu un ATV de la înățime în zona rezervaţiei. La locul accidentului au intervenit numeroase forţe de salvare, cu ajutorul căruia cele două victime au fost scoase din râpă, ulterior fiind transportaţi la spital.
Citește și: VIDEO| Miracolul de la Râpa Roșie, într-un colaj video de Eduard Schneider: „Ne țineam cu toții respirația”
*O vârstnică de 69 de ani, din Blaj, dată dispărută de rude în data de 12 mai, a fost găsită găsită decedată o zi mai târziu, în apele râului Târnava de către pompierii militari de la ISU Alba.
Citește și: FOTO UPDATE| TRAGEDIE în Alba: Femeia de 69 de ani disparută din Blaj a fost găsită DECEDATĂ pe râul Târnava
*Un bărbat de 70 de ani și-a pierdut viața în dimineața zilei de sâmbătă, 14 mai, după ce i s-a făcut rău și a căzut, pe Calea Moților din Alba Iulia. Personalul de pe ambulanță sosit la fața locului a efectuat manevre de resuscitare, însă din nefericire bărbatul nu a putut fi salvat, fiind declarat decesul acestuia.
Citește și: FOTO| Bărbat de 70 de ani, DECEDAT pe o stradă din Alba Iulia. Autoritățile încearcă să afle cauza decesului
*Un muncitor din Sri Lanka, în vârstă de 27 de ani a DECEDAT sâmbată 21 mai 2022 în jurul orei 8.15, la punctul de lucru al unei firme din Sebeș. În timp ce repara o remorcă ce aparținea firmei unde era cazată victima, aceasta a căzut prinzându-l pe bărbat sub ea, fapt ce a dus la deces.
IUNIE
*La 6 iunie 2022, o femeie de 40 de ani a fost găsită decedată în locuința sa din Alba Iulia.
Citește și: TRAGEDIE în Alba: O femeie, găsită decedată în propria locuință din municipiul Alba Iulia
*Cadavrul unei persoane a fost descoperit în albia râului Mureș, la Balomiru de Câmp. Astfel, la data de 8 iunie, pompierii din Alba Iulia, împreună cu SVSU Blandiana au intervenit pentru extragerea corpului unui bărbat aflat în stare avansată de putrefacție.
*Un incident dramatic a avut loc luni, 13 iunie, în jurul orei 13.00, în orașul Cugir. Un minor în vârstă de 5 ani, din Cugir, în timp ce se afla, împreună cu mama sa, pe malul râului Cugir, ar fi alunecat în apa râului și ar fi fost luat de apă.
În scurt timp s-a reușit scoterea acestuia din albia râului, dar, în ciuda eforturilor de resuscitare ale cadrelor medicale, minorul a decedat.
*Tot în luna iunie, un alt minor a decedat după ce s-a electrocutat în gara din Bărăbanț.
La data de 16.06.2022, în jurul orei 16,00, polițiștii Servicului Județean de Transporturi Alba au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că un minor s-a electrocutat, în zona gării Bărăbanț din municipiul Alba Iulia. Băiatul în vârstă de 15 ani, din Alba Iulia, s-ar fi urcat pe un vagon din compunerea unui tren de marfă, împrejurare în care a fost electrocutat și ulterior a decedat.
IULIE
*O femeie în vârstă de 88 de ani, din Ocna Mureș, dată dispărută de rude în 22 iulie, a fost găsită decedată în râul Mureș, 6 zile mai târziu.
*Potrivit IPJ Alba, la data de 29 iulie, în jurul orei 10.30, poliţiştii Postului de Poliție Transport Feroviar Aiud au fost sesizați cu privire la faptul că, pe raza comunei Mirăslău, trenul REGIO 3080 care circula pe direcția Cluj-Napoca -Teiuș, a surprins și accidentat mortal o persoană de sex bărbătesc. Cercetarea la fața locului este în desfășurare.
Poliţiştii deplasaţi la faţa locului l-au identificat pe un bărbat de 42 de ani, din Aiud.
Citește și: TRAGEDIE în Alba: Un bărbat s-a ARUNCAT în fața trenului, lângă Mirăslău
SEPTEMBRIE
În 8 septembrie 2022, o femeie de 47 de ani, din Blaj, a fost găsită fără suflare lângă un bloc cu 10 etaje de pe strada Eroilor din localitatea de unde era victima. Potrivit IPJ Alba, aceasta s-ar fi aruncat de la un etaj superior al imobilului.
Citește și: TRAGEDIE la Blaj: O femeie s-ar fi ARUNCAT de pe un bloc cu zece etaje
OCTOMBRIE
*Un bărbat de 80 de ani a decedat la începutul lunii octombrie, în data de 3, după ce a căzut de la etajul unui bloc din Alba Iulia.
Citește și: UPDATE FOTO VIDEO| TRAGEDIE în Alba Iulia: Un bărbat a MURIT după ce a CĂZUT de la etajul 4 al unui bloc M
* Tot în data de 3 noiembrie, un bebeluș care a primit nota 10 la naștere, a decedat la spitalul sin Sebeș. Bebelușul care și-a pierdut viața în mod tragic a fost un băiețel care s-a născut prin cezariană, în data de 17 septembrie și ar fi fost perfect sănătos.
Citește și: TRAGEDIE fără margini la spitalul din Sebeș: Un bebeluș cu nota ZECE la naștere s-a stins din viață
*La data de 11 octombrie 2022, în jurul orei 16,00, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat din localitatea Valea Goblii, comuna Vințu de Jos, a fost găsit, decedat, în gradina locuinței sale.
Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că bărbatul, în vârstă de 69 de ani, ar fi fost atacat de către cei doi tauri pe care îi deținea în gospodărie. În urma necropsiei s-a stabilit că moartea a fost violentă și s-a datotat multiplelor traumatisme suferite.
*La data de 22 octombrie, Poliția Municipiului Sebeș a fost sesizată, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că în lacul de pescuit ,,Salonti”, aflat pe raza satului Drașov, se află o persoană decedată. Din primele cercetări efectuate a rezultat că este vorba despre un bărbat de 47 de ani, din comuna Doștat, care figura în evidențele poliției drept persoană dispărută.
Citește și: FOTO| TRAGEDIE în Alba: Un bărbat dat dispărut de familie, găsit MORT într-un lac de pescuit
*La data de 31 octombrie 2022, polițiștii de investigații criminale din Sebeș au identificat cadavrul unei persoane în albia râului Sebeș, de pe raza orașului Sebeș. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că aparține unei femei de 66 de ani, din Sebeș, dispărută de la domiciliu din data de 24 octombrie 2022. Polițiștii din Sebeș, împreună cu lucrătorii ISU, au efectuat căutări pentru găsirea femeii, zilnic, iar în cursul zilei de 31 octombrie 2022, aceasta a fost găsită în albia râului Sebeș.
NOIEMBRIE
*Un incident șocant a avut la data de 1 noiembrie, în județul Alba, când un bărbat a fost găsit decedat, în apropierea stației CFR din orașul Teiuș. Din primele cercetări efectuate a rezultat că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 58 de ani. La examinarea sumară a cadavrului, nu au fost observate urme de violență, acesta fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.
Citește și: TRAGEDIE la Teiuș: Un bărbat DECEDAT a fost găsit în zona gării din localitate
*Un tânăr de 37 de ani și-a pierdut viața la 10 noiembrie 2022 după ce a fost lovit în cap de un copac. Bărbatul din comuna Roșia Montană, în timp ce tăia împreună cu tatăl său arbori de pe un teren împădurit situat pe raza orașului Abrud, în locul numit ”Cornet Soropostu”, ar fi fost lovit, în zona capului, de un arbore în cădere. În urma leziunilor suferite, în ciuda eforturilor echipajelor medicale deplasate la fața locului, din păcate, tânărul a decedat.
Citește și: TRAGEDIE în Alba: Tânăr de 37 de ani DECEDAT după ce a fost lovit, în cap, de un copac
*Un alt eveniment tragic a avut loc în halta Unirea, unde un tânăr de 31 de ani, din Uioara, s-a aruncat în fața unui tren și a decedat.
*În data de 14 noiembrie 2022, o persoană a decedat în urma unui incendiu izbucnit la acoperișul unei locuințe din Ciuguzel. Victima a fost găsită carbonizată după stingerea flăcărilor.
* O tânără de 17 ani din Alba Iulia a decedat în 19 noiembrie într-o sală de fitness din oraș, în timpul unui exercițiu. Adolescenta a acuzat o stare de rău, a intrat în stop cardio-respirator și a decedat la scurt timp.
Citește și: TRAGEDIE fără margini în Alba Iulia: O elevă de doar 17 ani și-a pierdut viața, într-o sală de fitness
* O altă tragedie fără margini a lovit o familie din Alba Iulia în seara de 27 noiembrie. Un adolescent de doar 15 ani a căzut în râul Mureș, în zona pontonului din Partoș. In ciuda eforturilor disperate ale salvatorilor, băiatul nu a fost găsit nici în ziua de astăzi.
DECEMBRIE
*Un bărbat de 75 de ani a MURIT în 13 decembrie 2022, după ce a căzut într-o fântână, la o adâncime de 12 metri, în localitatea Mihalț. La ajungerea forțelor de intervenție la locul solicitării, a fost declarat decesul persoanei, victima prezentând rigiditate cadaverică.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său
Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său Un tânăr în vârstă de 20 de ani din comuna Ciugud, care a provocat un accident rutier în urmă cu 2 ani, în urma căruia a decedat tatăl său, și-a aflat prima […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana