Teleguţa şi asigurarea auto

PAMFLET referitor la introducerea de către Guvern a asigurării pe mijloacele de transport cu tracţiune animală

Adunaţi în faţa Palatului Victoria, un grup de manifestanţi entuzişti şi bine hrăniţi cu idei revoluţionare şi pline de conţinut continuă să afirme răspicat că asigurarea auto pe teleguţă, căruţă şi car cu boi cu tot este singura soluţie menită să relanseze economia românească. După lungi meditaţii şi analize filosofice, la finele zilei a treia, premierul a ieşit zâmbitor în balconul Palatului Victoria, anunţând radios: „Am votat ordonanţa de urgenţă care stabileşte cuantumul asigurărilor pentru mijloacele de transport persoane şi marfă cu tracţiune animală.

Cel mai puţin vor plăti atelajele cu măgari şi cel mai mult, cele cu boi”. La auzul acestei declaraţii, mulţimea a început să ovaţioneze frenetic. După încheierea ovaţiilor, cineva din mulţime s-a adresat premierului: „Domnule premier, să ştiţi că nu ne mulţumeşte măsura luată de dumneavoastră. De aceea, noi propunem ca măsură suplimentară şi asigurarea cărucioarelor pentru bebeluşi şi copii până la vârsta de 5 ani, a roabelor şi roabelor lui Dumnezeu, precum și a bicicletelor şi a căruţului de transportat marfă de la piaţă al pensionarilor. Ar fi o mare nedreptate care li s-ar face celor prezentaţi de dumneavoastră în ordonanţă, dacă nu i-aţi adăuga la listă şi pe cei propuşi de noi. Milităm de asemenea şi pentru rovinietă.

Taxa trebuie să fie de minimum 300 de lei pe lună, pentru a descuraja posesorii de mijloace de transport cu tracțiune animală să mai circule pe şoselele naţionale. Să nu uitaţi de taxa de mediu. Obligatoriu, aceste mijloace de transport trebuie să fie dotate cu: lopată, mătură, pungi de plastic şi bidon de apă de 50 de litri, pentru a putea interveni eficient în cazul în care un animal şi-ar face necesităţile fiziologice pe şoselele patriei. Dacă domniile lor doresc, am discutat mai deunăzi cu un mare producător de pamperşi, pot achiziţiona pe comandă fermă pamperşi pentru măgari, măgăriţe, catâri, cai, vaci, boi şi tauri, la preţuri de fabricant. Multinaţionala ne-a asigurat că la zece asemenea produse vor primi unul pe gratis. Ironia sorţii face ca tocmai atunci să treacă pe acolo un atelaj tras de doi măgari simpatici, „nu ca ceilalţi”, cum ar zice cineva cu simţul umorului.

La un moment dat, din cauza greutăţii şi a binecunoscutei lor încăpăţânări, măgarii se opresc şi cu toate insistenţele căruţaşului nu mai vor să facă niciun pas. Cu sfiala binecunoscută a omului de la ţară, căruţaşul se adresează manifestanţilor: „Nu vreţi să mă ajutaţi să pornesc?”. Dumnezeule mare! Mulţimea a început să vocifereze descreierată. „Ce, măi, ţăranule? Ne faci pe noi măgari? Noi, cei care gândim soluţii viabile pentru prosperitatea şi viitorul ţării? Tu, un biet analfabet care nu ştii cu ce se mănâncă economia, vii să ne dai nouă lecţii de morală. Mai bine ţi-ai educa măgarii să răspundă la comenzi, aşa cum fac alţii”. O domnişoară, militantă pentru drepturile animalelor, i se adresă moş­neagului: „Nu ţi-e ruşine! Om bătrân ce eşti. Exploatezi fără milă animalele. Stai în căruţă şi aştepţi ca ele să te plimbe prin Bucureştiul nostru, Bucureştiul, dacă nu ştii, al tinerilor frumoşi şi liberi şi al tehnocraţilor realişti. Sunt convins că nici mâncarea pe care le-o dai bietelor animale nu îndeplineşte standardele Uniunii Europene.

Moşule, dumeata ştii că noi suntem cetăţeni europeni? Ştii sau ba”? Moşul o privi o clipă mirat, apoi zise: „Şi dacă nu ştiu, ce? Văd că cei ca voi, care ştiţi că aţi intrat în Uniunea Europeană, aveţi mai multă înţelegere faţă de animale şi mai puţină faţă de oameni. O fi bine, o fi rău? Poate doar bunul Dumnezeu să ne răspundă”. Într-un târziu, măgarii se hotărâră să pornească. Ceilalţi, adică manifestanţii, au decis că nu e cazul să părăsească piaţa din faţa Palatului Victoria până nu vor reuşi să forţeze guvernul să le satisfacă cererile. Din întâmplare, pe acolo trecu un medic cu prietenul său bun, profesorul de istorie. Văzând mulţimea înfierbântată, zise: „Actorii teatrului absurd îi fac adesea pe spectatori să râdă. Sunt însă şi situaţii când lumea plânge în hohote. Nu plânge de ceea ce vede, ci gândindu-se la ceea ce ar putea să vadă şi să trăiască”.

Prof. Vasile GROZAV

Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE