Teiul, plantă medicinală – un remediu pentru bolile trupeşti şi sufleteşti

Teiul proprietăţi • Teiul plantă medicinală • Ceaiul de tei • Tinctura de tei • Infuzia de tei • Mod de preparare

Considerat ca fiind arborele sfânt al creştinilor, teiul a pătruns adânc în imaginaţia poporului român, însoţindu-l atât în viaţa reală, cât şi pe tărâmul basmelor. Nu este întâmplător că în coroana teiului Dumnezeu nu aruncă niciodată săgeţile trăsnetelor, explicaţia fiind dată de magnetismul diferit al teiului, faţă de cel al altor arbori. Este ştiut că ţăranii, prinşi pe câmp de ploile repezi de vară, aleargă să se adăpostească sub un tei singuratic, evitând alţi arbori care ar atrage fulgerele. În plus, s-a mai constatat că umbra teiului nu provoacă răceli sau alte boli pulmonare, aşa cum se poate întâmpla cu persoanele care dorm la umbra nucului. Dacă este adevărat că bolile trupeşti sunt provocate de boli sufleteşti, reciproca este la fel de valabilă: remediile naturii care vindecă sufletul vindecă, absolut sigur, şi trupul. Că este adevărat o dovedeşte planta magică celebrată la începutul lui iunie: teiul. Acest arbore ne este atât de aproape de suflet nouă, românilor, încât ajunge să-i simţim mireasma şi deja putem să-i decodificăm singuri calităţile sale de medicament. Mireasma florilor de tei ne aduce pacea în suflet, ne face meditativi, ne îmblânzeşte inima, pregătind-o pentru marile împliniri ale verii. De calităţile terapeutice concrete ale acestui copac avem multă nevoie.

Citeşte şi: Sfecla roşie, proprietăţi • Sucul de sfeclă roşie • Recomandată în combaterea afecţiunilor ficatului • Sfecla roşie antigripal natural

tei

Teiul şi magia lÎn mitologia Romei Antice, teiul simboliza iubirea conjugală şi fidelitatea în cuplu, fiind în acelaşi timp şi arborele lui Venus (zeiţa iubirii) şi al Junonei (zeiţa înţelepciunii). Mai ales cuplurile tinere îşi împodobeau altarul casei cu ramuri de tei înflorite, pentru a beneficia de înţelepciune şi stabilitate în iubire.

Poetul latin Ovidiu, cel exilat pe ţărmul Pontului Euxin, afirma că, de sărbătoarea dedicată zeiţei fertilităţii, fecioarele se împodobeau cu coroane de flori de tei. lÎn folclorul polonez există şi acum credinţa că teiul plantat în faţa casei apără familia de spiritele rele, aduce noroc şi pace, ajută oamenii să nu-şi piardă credinţa în Dumnezeu şi să nu cedeze diferitelor ispite. lConform unei credinţe populare franceze, o căsătorie nu se mai destramă niciodată, dacă mirii treceau la nuntă pe sub doi tei cu coroanele împreunate.

Citeşte şi: Ghimbirul proprietăţi • Ghimbirul afrodisiac • Reţete cu ghimbir • Ceaiul de ghimbir

La români, ramurile de tei înflorite sunt aduse acasă de Rusalii, după ce au fost sfinţite de preot la biserică, fiind ţinute la intrare ori, mai adesea, lângă icoane. Ele se păstrează toată vara, având darul de a alunga grindina şi furtunile distrugătoare, dar menţi­nând şi “seninul” din casă. lÎn creştinismul primitiv, lemnul de tei era considerat sfânt şi exista obligaţia ca statuetele Fecioarei Maria şi catapesmele să fie cioplite din lemn de tei (lignum sacrum).lÎn astrologie, teiul e asociat cu luna, miresmei sale fiindu-i atribuit un efect afrodisiac.lÎn antichitate, asupra teiului erau transferate boli de către vindecători. Mulţi părinţi plantau un tei când li se năştea un copil, convinşi că astfel va fi ocrotit de boli. În caz că, totuşi, se îmbolnăveau, erau întinşi la umbra unui tei înflorit.

Cartea de vizită Teii sunt copaci foioși, ajungând până la 40 m înălțime, cu frunze cu o anvergură de 6-20 cm, străbătute de nervuri. Produce flori, în număr de 2–10 pe ram, uneori și mai multe, de culoare alb-gălbuie, plăcut mirositoare, cu o bractee lungă în formă de limbă, de culoare verde-gălbuie. La noi în ţară există trei feluri de tei: teiul cu frunză în formă de inimă (Tilia cordata), care înfloreşte acum, la începutul lui iunie, şi care are pe dosul frunzelor nişte perişori gălbui, teiul cu frunză mare (Tilia platyphillos), care înfloreşte ceva mai târziu şi are, aşa cum o arată şi denumirea, frunzele mai mari decât celalalte specii înrudite şi teiul argintiu (Tilia argentea), care înfloreşte abia în iulie, având frunze şi flori alburii. Dar, indiferent de tipul lor, toţi teii au aceleaşi întrebuinţări medicinale.

Citeşte şi: Leurda planta medicinală • Leurda, proprietăţi şi beneficii • Leurda – remedii • Tinctura de leurdă • Reţete şi afecţiuni care pot fi tratate cu leurda

Îi găsim în asociaţii dense, adevărate păduri, mai ales în Dobrogea şi în sudul Munteniei. Însă teiul creşte şi în toate celelalte zone ale ţării, unde îl găsim de la câmpie şi până spre zona montană. Cum culegem florile de tei Culegerea florilor de tei se face prin simpla lor rupere de pe ramuri, însă este o operaţiune destul de delicată, din cauza înălţimii mari a arborilor şi a fragilităţii extreme a ramurilor. Pentru a valorifica proprietăţile lor terapeutice, cunoscute încă din vechime, florile se recoltează, obligatoriu cu bractee, numai pe timp însorit (la 24 de ore după ploaie), înainte de înflorirea completă, când o parte din flori sunt încă în faza de boboc. Uscarea se face la umbră, în strat subţire, în poduri acoperite cu tablă sau în încăperi bine aerisite. În 5-7 zile consecutive de uscare, florile ajung la umiditate sub 13%. Randamentul de uscare este de 3-3,5 kg flori proaspete pentru un kg de flori uscate, cu miros de miere, gust mucilaginos, dulceag şi uşor astringent.

Citeşte şi: CEAPA – proprietăţi. Cea mai umilă dintre legume are o forţă de vindecare uriaşă

Preparate şi mod de administrare

Pulberea. Se obţine prin măcinarea cu râşniţa electrică de cafea a plantei uscate, urmată eventual de o cernere prin sită pentru făina albă. O linguriţă rasă de pulbere (aproximativ 1,5 grame) se ţine vreme de câteva minute sub limbă, după care se înghite cu apă. Se administrează pe stomacul gol, de trei-patru ori pe zi. Dozele maxime admise pentru pulberea de tei: copiii între 2 şi 4 ani vor lua maximum 2 grame pe zi, cei între 5 şi 9 ani vor lua maximum 3 grame pe zi, în timp ce copiii între 10 şi 14 ani vor lua maximum 6 grame pe zi. Persoanele peste 14 ani vor lua aceeaşi doză ca şi adulţii, care este de maximum 12 grame pe zi.

Infuzia fierbinte. Se foloseşte pentru a provoca sudoraţia, element foarte important în tratarea răcelilor de tot felul, precum şi a unor boli care apar pe fondul intoxicării organismului. Se prepară simplu, prin opărirea a două linguriţe de flori mărunţite cu o cană de apă clocotită, după care se lasă un sfert de oră să infuzeze şi se filtrează. Se bea cât mai fierbinte posibil, aşa încât efectul sudorific să fie maxim. lInfuzia combinată. Cum arată şi numele, ea combină extracţia la rece cu cea la cald, ajutând astfel la conservarea principiilor active. Se prepară astfel: 2-3 linguriţe de flori de tei mărunţite se lasă la înmuiat într-o jumătate de cană de apă, de seara până dimineaţa, când se filtrează; maceratul se pune deoparte, iar pulberea rămasă se opăreşte cu încă o jumătate de cană de apă fierbinte, se lasă la infuzat 20 minute, după care se lasă la răcit şi se filtrează; se combină cele două extracte; preparatul se bea înainte de masă, cu un sfert de oră. Doză – 3 căni pe zi.

Tinctura. Se umple pe jumătate un borcan cu pulbere de flori de tei, completându-se restul cu alcool de patruzeci de grade. După ce conţinutul a fost omogenizat prin amestecarea alcoolului cu planta, se închide borcanul ermetic şi se lasă la macerat vreme de opt zile. Lichidul se filtrează prin tifon şi se păstrează în sticluţe mici, închise la culoare.

Apa de tei. Plăcută la consumul zilnic, apa de tei se prepară din 100 g de flori uscate, 30 ml de alcool şi 70 ml de apă. După diluare cu apă, în raport 1:9, se consumă câte un păhărel, de mai multe ori pe zi.

Citeşte şi: Sânzienele galbene – florile magice ale verii

Alburnul (lemnul moale dintre scoarţă şi măduvă) conţine taninuri cu proprietăţi antispastice, coleretice, diuretice şi vasodilatatoare la nivelul arterelor coronariene. Se utilizează ca drenor hepatobiliar şi urinar. Stimulează secreţia vezicii biliare şi eliminarea bilei, dizolvă calculii biliari şi renali, dizolvă excesul de acid uric, combate hepatita cronică, hipertensiunea arterială şi previne tulburările coronariene. Are rol esenţial în celulită, reumatism, lumbago, artrită, gută şi albunurie. Se prepară un decoct din 40 g de alburn la un litru apă. Se fierbe până scade la jumătate şi se consumă zilnic, cald sau rece, înainte de mese, în cure de 15-20 de zile, repetate de 2-4 ori pe an. lBăile terapeutice. Două mâini de flori de tei se lasă la înmuiat într-o oală cu 3-5 litri de apă călduţă, vreme de 12 ore (de dimineaţa până seara), după care se filtrează. Maceratul obţinut se pune deoparte, iar planta rămasă se mai opăreşte cu un litru de apă, vreme de 10 minute, şi apoi se filtrează. Se toarnă ambele preparate în cada de baie, peste apă fierbinte. De regulă, băile cu flori de tei se fac seara, deoarece au un efect somnifer destul de puternic, care nu este de natură să favorizeze activităţile zilnice. Frumuseţe

Citeşte şi: Muşeţelul plantă medicinală • Muşeţelul întrebuinţări şi proprietăţi • Preparate din muşeţel • Proprietăţi terapeutice

Cearcănele se estompează dacă se aplică pe zona ochilor o compresă cu infuzie combinată cu flori de tei, dimineaţa şi seara, câte un sfert de oră. lTen iritat. Se fierb 2 linguriţe de flori de tei şi o linguriţă de flori de muşeţel într-un pahar cu lapte, vreme de un minut, apoi se lasă la răcit. Se filtrează preparatul şi se aplică sub formă de compresă, pe locurile afectate.

Prospeţimea obrazului. Decoctul din flori de tei este folosit ca loţiune tonică şi pentru eliminarea ridurilor. Despre afecţiunile pe care preparatele din flori de tei le poate ameliora sau chiar vindeca, într-un număr viitor al ziarului nostru.

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Mai mult...