Actualitate

Taxă de salubrizare pentru agenţii economici din Cugir

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Primăria Cugir a lansat spre dezbatere publică un Proiect de hotărâre privind introducerea taxei speciale de salubrizare şi în cadrul persoanelor juridice. Taxa propusă spre aprobare ar urma să fie în sumă de 10 lei \persoană, înregistrată în firmă\lună, reprezentând contravaloarea serviciului de precolectare, colectare, transport şi depozitare a deşeurilor menajere colectate. Administraţia locală a făcut acest demers urmare a unei adrese primite de la firma de salubrizare SC G&E INVEST 2003 SRL Cugir, prin care aceasta solicita instituirea respectivei taxe întrucât agenţii economici refuză încheierea contractelor de prestări servicii cu firma mai sus menţionată, chiar dacă aceştia beneficiază de serviciul de salubrizare. Urmează ca într-o şedinţă a consiliului local ce va avea loc în cursul acestei luni, aleşii locali să ia o decizie faţă de propunerea făcută de primărie. (C.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: ,,Indiferent cine va fi nominalizat va avea ca principală provocare păstrarea controlului asupra finanțelor publice”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: ,,Indiferent cine va fi nominalizat va avea ca principală provocare păstrarea controlului asupra finanțelor publice” Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat joi, 17 septembrie, după consultările de la Cotroceni cu Președintele Nicușor Dan că România are nevoie de un guvern, un premier credibil, miniștri competenți, un program care […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Educației: Elevii care nu au dobândit competențele stabilite nu ar trebui să treacă automat clasa. Dimian – „A scăzut foarte mult exigența”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Educației: Elevii care nu au dobândit competențele stabilite nu ar trebui să treacă automat clasa. Dimian – „A scăzut foarte mult exigența” Un copil nu ar trebui să ajungă în clasa următoare dacă nu a dobândit cunoștințele și competențele stabilite pentru nivelul pe care tocmai l-a parcurs, este de părere Ministrul Educației, iar modul […]

Citește mai mult

Actualitate

ANAF ar putea recupera prin executare silită banii încasați în plus de pensionari. Fosta președintă a CNPP: ,,Trebuie să te raportezi la Codul Fiscal”

Bogdan Ilea

Publicat

în

ANAF ar putea recupera prin executare silită banii încasați în plus de pensionari. Fosta președintă a CNPP: ,,Trebuie să te raportezi la Codul Fiscal” Pensionarii despre care se va constata că au încasat sume mai mari decât cele prevăzute de lege ar putea fi obligați să restituie banii, inclusiv prin executare silită, a explicat la […]

Citește mai mult