Târgul de fete de pe muntele Găina s-a desfăşurat în linişte
Pe timpul sărbătorii tradiţionale „Târgul de fete”, Jandarmeria Alba a coordonat toate acţiunile celorlalte instituţii ale Ministerului de Interne, iar jandarmii, poliţiştii şi pompierii militari au contribuit, fiecare potrivit competenţei materiale, la crearea şi menţinerea unui climat de ordine şi disciplină publică. „Comportamentul exemplar al celor aproximativ 6000 de participanţi la această manifestare publică, buna organizare a forţelor de ordine, tactul şi discernământul în aplicarea metodelor cu caracter preventiv sau punitiv, prezenţa nemijlocită, dar totuşi discretă, a forţelor de ordine în mijlocul mulţimii, sunt doar câţiva dintre factorii care au contribuit ca toate activităţile planificate de organizatori să se desfăşoare în condiţii de normalitate, fără apariţia unor situaţii de risc la adresa siguranţei, integrităţii sau sănătăţii participanţilor”, a specificat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Alba, căpitan Cosmin Jurcoveţ. Participanţii au dat dovadă că se poate participa la astfel de sărbători în linişte, oamenii legii nefiind nevoiţi să acţioneze pentru combaterea unor episoade de violenţă, astfel că nu au fost date nici sancţiuni pecuniare. „Dorim să mulţumim pe această cale tuturor instituţiilor cu care Jandarmeria Alba a cooperat sau colaborat pe linia asigurării ordinii şi siguranţei publice, special celor 81 de cadre ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba şi celor 14 pompieri militari din Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Alba şi, de asemenea, felicităm spectatorii pentru maturitatea dovedită”, a menţionat căpitan Cosmin Jurcoveţ. (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Cultură Educație
15 noiembrie 2026 | Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia”
Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia” Compania de teatru Skepsis vă prezintă duminică, 15 noiembrie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, spectacolul „Farmacia”, creat de Viorel Cioflică pe baza unui text scurt de Eugen Ionescu. Un spectacol special din repertoriul Skepsis, în care […]
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge pe 20 noiembrie la Cluj-Napoca
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge vineri, 20 noiembrie la Cluj-Napoca Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău Arena, pe 30 octombrie 2026, în fața unui public numeros, la un concert cu toate biletele epuizate. Producția „Carla’s Dreams Simfonic”, care a îmbinat muzica trupei cu sonoritățile unei […]
Foto | O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș
O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș Un Strastnic tipărit la Blaj în 1753, alături de un Penticostar manuscris copiat în 1759, readuce în atenția publicului istoria cărților religioase și a vieții spirituale a românilor din Transilvania secolului al XVIII-lea. Volumul păstrează inclusiv […]