Actualitate

„Suntem pregătiţi pentru clasa pregătitoare?”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Organizaţia Femeilor Liberale şi Comisia de educaţie a PNL Alba organizează azi, 1 martie, la sala de conferinţe a Hotelului „Parc”, începând cu ora 18.00, dezbaterea publică „Suntem pregătiţi pentru clasa pregătitoare?”. La eveniment sunt aşteptaţi să participe părinţi, cadre didactice, ONG-uri, jurnalişti, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba. Scopul acestei dezbateri este acela de a discuta problemele determinate de aplicarea noii Legi a educaţiei, în special cele referitoare la introducerea clasei pregătitoare. În cadrul întâlnirii organizatorii doresc să analizeze situaţia creată în şcoli de apariţia noii metodologii privind înscrierea copiilor în clasa pregătitoare, respectiv clasa I. Se urmăreşte identificarea principalelor probleme cu care se confruntă părinţii şi, de asemenea, să se ofere consiliere în ceea ce priveşte metodologia şi calendarul înscrierii copiilor la şcoală. Dezbaterea este organizată la solicitarea unor părinţi şi cadre didactice care au semnalat, cu îngrijorare, existenţa unor probleme referitoare la introducerea clasei pregătitoare în şcoală. Elena Ignat, responsabil al Comisiei de educaţie din cadrul PNL Alba consideră că: „Este nevoie să ne implicăm activ pentru a nu face experimente pe seama copiilor noştri. Să încercăm, toţi factorii implicaţi în actul de educaţie, să găsim soluţiile cele mai bune care să ne dea certitudinea reuşitei în educaţia tinerei generaţii”. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Accident în județul vecin: Femeie de 30 de ani, din Alba, rănită după ce a căzut cu bicicleta pe traseul Cisnădie-Măgura

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident în județul vecin: Femeie de 30 de ani, din Alba, rănită după ce a căzut cu bicicleta pe traseul Cisnădie-Măgura O echipă Salvamont Sibiu a intervenit, în seara zilei de sâmbătă, 3 octombrie 2026 pentru acordarea primului ajutor și evacuarea unei femei de 30 de ani, din județul Alba.  Aceasta a suferit o fractură […]

Citește mai mult

Actualitate

Premierul interimar Ilie Bolojan, după menţinerea ratingului de ţară cu perspectivă negativă al României: „Dacă blocajul va continua, va fi imposibil să mai convingem finanţatorii că suntem frecventabili”

Ioana Oprean

Publicat

în

Premierul interimar Ilie Bolojan, după menţinerea ratingului de ţară cu perspectivă negativă al României: „Dacă blocajul va continua, va fi imposibil să mai convingem finanţatorii că suntem frecventabili” Premierul interimar și liderul PNL, Ilie Bolojan, susține că respectarea angajamentelor fiscale, reducerea deficitului și menținerea investițiilor au contribuit la reconfirmarea ratingului suveran al României de către […]

Citește mai mult

Actualitate

Radu Georgescu: „Și la economie Polonia – România este 6-0”

Ioana Oprean

Publicat

în

Radu Georgescu: „Și la economie Polonia – România este 6-0” „Și la economie Polonia – România este 6-0”, afirmă economistul Radu Georgescu, care a făcut, sâmbătă, 3 octombrie 2026 câteva considerații după ce Polonia a învins România cu un scor categoric de tenis în Liga Națiunilor la fotbal, iar agenția de evaluare financiară Standard & […]

Citește mai mult