Start de sezon în trombă la mountain bike pentru Miruna și Radu Măda
Miruna și Radu Măda, start de sezon în trombă la mountain bike
Pentru Miruna și Radu Măda, supervizați de antrenorul Alexandru Avram și preparatorul fizic Lucian Nicolescu, sezonul de mountain bike a început în acest an în afara țării, cu un concurs în Serbia.
Weekend-ul trecut, sportivii din Alba legitimați la CSM Mediaș și-au reprezentat cu mândrie clubul la Serbia Epic Series, o triadă de curse consecutive , pe același traseu, amenajat în parcul natural Fruška Gora, la Andrevlje, de către Clubul de Ciclism din Novi Sad.
Miruna Măda a participat la categoria junioarelor, unde în primele doua zile s-a clasat pe locul 5, obținând câte 12 puncte UCI din cele 20 maxim posibile. Ziua a treia a fost mult mai dificilă, toata noaptea dinaintea concursului a plouat și la fel și în timpul concursului, făcănd traseul unul foarte greu și periculos. Desi experiența acumulata la ciclocros și-a spus cuvântul inițial, pe prima parte a traseului Miruna preluând conducerea, problemele tehnice și putem spune ghinionul, au adus-o pe locul 4, la mustață de podium. Lanțul s-a blocat de două ori și a sărit lanțul de altele cinci, gap-ul final acumulat fiind de 6 minute față de câștigătoare. Bilanțul acestor 3 zile de concurs este unul mai mult decât bun pentru Miruna Măda, aflată mereu în prima parte a clasametului,. 36 de puncte din 60 posibile o mențin pe Miruna în primele 100 junioare ale lumii conform site-ului Mtb Data, actualmente fiind pe locul 79, cu 88 de puncte. Cu cele 36 de puncte în plus poate urca în clasament în funcție de rezultatele celorlalte sportive, dar bineînțeles posibilitatea participării la cât mai multe competiții își spune cuvântul aici.
Radu Măda, aflat încă la categoria U17, nu acumulează puncte UCI, dar a adus singurele două medalii pentru România și Clubul CSM Mediaș, grație a două clasări pe locul 3 în primele zile de concurs. În cea de-a treia încărcătura de noroi cu crengi și spini l-a determinat să abandoneze din motive tehnice. Weekend-ul viitor cei doi sportivi se vor întrece din nou în Serbia, de data aceasta la Pozarevac, pe 31 martie.
Anul 2024 este unul foarte important pentru sport, fiind an olimpic, iar în ciclism calificările se fac în funcție de punctele acumulate de fiecare sportiv. Serbia Epic Sries este o serie de curse categoria UCI C1 unde se oferă peste 1.800 de puncte UCI tuturor riderilor care se clasează până pe locul 10 sau 15, în funcție de categorie. La acest eveniment au fost prezenți și patru sportivi din Lotul Olimpic al României, campionul European la XCE, Ede Molnar, Patrick Pescaru, Alex Ilie și Elias Hozat, dar și sportivii ai cluburilor Velocitas și CSU Târgu Mureș, reprezentat de un alt sportiv din Alba, Roberto Burța.
Alături de sportivii din România au participat și sportivi din Danemarca, Kazahstan , Ucraina, Bosnia și Herțegovina, Grecia, Bulgaria, Australia, Marea Britanie, Ungaria, Slovacia, Germania, Norvegia, Austria, Belgia, Elveția, Italia, Franța, Irlanda și Cehia. Toți s-au luptat aprig pentru fiecare loc din clasament, pe un traseu fără elemente tehnice complicate, dar urcările lungi și coborârile abrupte, fără porțiuni în care să te poți reface, au impus nota de dificultate și ritmul foarte alert, full-gas, cum se spune în termeni specifici.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Senzațional! România, calificare în sferturile de finală ale Campionatului European, cu ocnamureșeanul Florian Barta printre remarcați
Senzațional! România, calificare în sferturile de finală ale Campionatului European, 3-0 cu Ucraina, cu ocnamureșeanul Florian Barta printre remarcați România a reușit o calificare extraordinară în sferturile de finală ale Campionatului European de volei masculin. O victorie mare, cu Ucraina, în minimum de seturi, iar centrul din Alba a reușit 6 puncte! „Tricolorii” au învins, […]
Foto: CSM Unirea Alba Iulia, revanșă în derby „de Alba”, dublă victorie cu CSM Sebeș, la juniori Under 19 și Under 17
CSM Unirea Alba Iulia, revanșă în derby „de Alba”, dublă victorie la juniori Under 19 și Under 17 CSM Unirea Alba Iulia și-a luat revanșa în derby „de Alba”, dublă victorie la juniori Under 19 și Under 17 Citește și: Foto: În Cupa României, LPS Sebeș, dublă victorie cu CSM Unirea Alba Iulia, în derby „de Alba” […]
SuperLiga AJF, CSM Aiud, noua „lanternă roșie”, CS Ocna Mureș – primul eșec, CSM Sebeș, locul secund
SuperLiga AJF, etapa a patra: CSM Aiud, noua „lanternă roșie”, CS Ocna Mureș – primul eșec, Industria Galda, lider, la egalitate cu CSM Sebeș SuperLiga AJF, etapa a patra: Inter Unirea, regina remizelor, 1-1 acasă cu Școala de Fotbal Valea Frumoasei, echipă ce a egalat în minutul 89 Citește și: SuperLiga Alba: Industria Galda, Școala […]