Sport

Speranţe deşarte: bani de la CJ Alba pentru fotbalul amator, doar de la toamnă!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Surse oficiale din cadrul Consiliului Județean Alba susțin că alocarea de fonduri pentru fotbalul amator din județ se va face, mai mult ca sigur, doar din toamnă, la startul viitoarei ediții fotbalistice, 2018-2019.

Petrecerea Divorțaților

Asta deși, în repetate rânduri, pe parcursul actualei stagiuni, AJF Alba, prin vocea președintelui Cristian Petropulos, a susținut că așteaptă reluarea parteneriatului cu CJ Alba, văzut drept colacul de salvare, în vederea sprijinului financiar pentru echipele din Alba. Astfel, conform unor informații provenite din cadrul CJ Alba, până în acest moment (nr. – ieri) nu a fost depusă nicio cerere de finanțare pe bază de proiecte, din partea AJF Alba. Din varii motive, lucrurile au întârziat să se finalizeze, de la începutul anului. Totuși în luna aprilie a fost aprobat de către parlamentari proiectul de modificare a Legii Sportului, iar în consecință a fost modificat şi regulamentul de finanțare al CJ Alba.

Citește și: Cristian Petropulos, preşedintele AJF Alba, înaintea debutului sezonului: „Sunt optimist că vom obţine finanţare de la CJ Alba!”

Astfel, cronologic vorbind, AJF Alba nu are cum să se bazeze în acest moment pe fonduri dinspre CJ Alba, trebuind să depună un proiect, care trebuie aprobat, sau nu, în lunile viitoare, de consilierii județeni, prin vot, pentru a putea, măcar la toamnă să acopere din cheltuielile participantelor în competiții. S-a vehiculat suma de 400.000 de lei, fonduri care urmau să se îndrepte cu preponderență spre achitarea baremelor de arbitraj și de observare la toate competițiile organizate sub tutela AJF Alba.

*Comparație cu 2015: recesiune, s-a redus numărul de echipe!

Acordul de asociere între CJ Alba și AJF Alba, cea mai importantă realizare a Asociației Județene de Fotbal Alba din ultimul deceniu a început în 2007 și s-a încheiat în 2015, când încă mai era președinte Sorin Corpodean. Banii viraţi de Consiliul Judeţean Alba (spre exemplu în 2014 au fost 300.000 de lei), au însemnat enorm în planul dezvoltării “sportului rege” din judeţ. Graţie acestei colaborări, harta fotbalistică s-a extins continuu, au apărut noi competiţii, de genul Campionatului Munţilor Apuseni ce a căpătat recunoaştere internaţională (fiind medaliat de UEFA), plus diverse turnee dedicate echipelor din sectorul juvenile, “cireașa pe tort” fiind cele șase promovări la rând în Liga a 3-a, record naţional.

După încetarea parteneriatului, implicit au apărut criza și greutățile pentru participantele în fotbalul mic, deși se tot speră în redeschiderea robinetului. Recesiunea este evidentă, AJF Alba lovindu-se de un val de retrageri în acești ani și de îngustare a piramidei competiționale. Comparația este elocventă: în stagiunea 2014-2015, în Alba activau 54 de echipe de seniori (16 în Liga a 4-a, trei serii de Liga a V-a, cu un total de 38 de echipe), Asociaţia Judeţeană de Fotbal având peste 70 de membri afiliaţi. Acum, la nivelul seniorilor, mai sunt numai 39 de echipe: 14 în Liga a 4-a și alte 25 în cele două serii ale Ligii a 5-a, în condițiile în care în acest sezon au aruncat prosopul alte 5 formații: Arieșul Apuseni Baia de Arieş și Rapid CFR Teiuș (Liga a 4-a), Unirea Juniors, AFC Pianu, Avântul Sâncel (Liga a 5-a), iar semnalele nu sunt deloc îmbucurătoare.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

CSM Unirea Alba Iulia, înfrângere cu NC Chania, în primul meci din Conference Cup, grupă găzduită de Bazinul Olimpic

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia, înfrângere cu NC Chania, în primul meci din Conference Cup, grupă găzduită de Bazinul Olimpic în acest weekend Campioana CSM Unirea Alba Iulia a pierdut primul meci, cu NC Chania (Grecia), scor 7-12 În Bazinul Olimpic din Alba Iulia se dispută o grupă de Conference Cup, în 6-8 noiembrie.  În primul […]

Citește mai mult

Sport

Video: CS Universitar Alba Iulia – Nera Bogodinți 3-0 (0-0) | Studenții, prima victorie stagională și succes după 174 de zile!

Dan HENEGAR

Publicat

în

CS Universitar Alba Iulia a câștigat duelul suferinței, 3-0 (0-0), cu Nera Bogodinți, meci contând pentru etapa a 12-a a Seriei 7 din eșalonul terț, prima din retur. Tânăra formație universitară a spart gheața în stagiunea curentă, fiind primul succes din acest campionat, la al doilea joc sub comanda lui Mihai Manea. 174 de zile […]

Citește mai mult

Sport

Selecționata Under 12 a județului Alba, la Turneul Selecționatelor AJF, Regiunea 5 Vest la Arad | 18 jucători, de la 9 cluburi, cei mai mulți de la Școala de Fotbal „Ioan Suciu” Blaj

Dan HENEGAR

Publicat

în

Selecționata Under 12 a județului Alba, prezentă la Turneul Selecționatelor AJF, Regiunea 5 Vest la Arad | 18 jucători, de la 9 cluburi, cei mai mulți de la Școala de Fotbal „Ioan Suciu” Blaj Selecționata Under 12 a județului Alba participă, la Arad, la Turneul Selecționatelor AJF, Regiunea 5 Vest, alături de reprezentantele altor 7 […]

Citește mai mult