Soţul unei albaiulience şi-a pierdut azi viaţa într-un teribil accident auto pe DN1
M. Niculescu, soţul unei tinere din Alba Iulia a decedat într-un grav accident de circulaţie care a avut loc azi dimineaţă în jurul orei 6.30 pe DN 1, la intrarea în Apoldu de Sus dinspre Sălişte.
Alţi trei bărbaţi, dintre care doi pasageri în autoturismul ce a provocat accidentul şi şoferul celeilalte maşini, au fost grav răniţi, iar pentru scoaterea lor dintre fiarele contorsionate a fost nevoie de intervenţia unui echipaj de descarcerare SMURD. Potrivit poliţiştilor de la Rutieră „din primele cercetări efectuate la faţa locului, autoturismul de culoare albă înmatriculat în judeţul Prahova, care circula înspre Sebeş, a pătruns pe sensul opus de mers unde a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism înmatriculat în Bucureşti. Ca urmare a accidentului, conducătorul autoturismului alb a decedat, fiind transportate la spital încă trei persoane pentru îngrijiri medicale”, a declarat comisarul Sandu Murariu, din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Sibiu, pentru cotidianul Tribuna.
Potrivit unor surse medicale cei trei bărbaţi au suferit multiple contuzii, fracturi şi traumatisme, dar sunt conştienţi iar starea lor este stabilă.
Niculescu avea domiciliul în Arizona, SUA şi împreună cu soţia sa Iulia au o fetiţă de aproximativ doi ani. Chiar zilele trecute aceştia au inaugurat un nou salon de coafură / cosmetică în Alba Iulia.
surse foto: Tribuna.ro; facebook
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Oameni şi locuri
Video: Spectacolul „Mizerabilii”, prezentat la Alba Iulia. Dani Popescu: „Iubirea dintre oameni este cea mai importantă”, după adaptarea celebrului roman al lui Victor Hugo
Spectacolul „Mizerabilii”, prezentat la Alba Iulia! Dani Popescu: „Iubirea dintre oameni este cea mai importantă”, după adaptarea celebrului roman al lui Victor Hugo Spectacolul „Mizerabilii”, inspirat din celebrul roman al lui Victor Hugo, a fost prezentat miercuri, 4 noiembrie 2026, la Alba Iulia. Povestea despre suferință, sacrificiu, nedreptate și iubire a fost adusă în fața […]
Piesa de teatru „Mizerabilii” ajunge la Alba Iulia pe 4 noiembrie. O poveste emoționantă despre iubire și sacrificiu
Piesa de teatru „Mizerabilii” ajunge la Alba Iulia, miercuri, 4 noiembrie. O poveste emoționantă despre iubire și sacrificiu Publicul din Alba Iulia este invitat miercuri, 4 noiembrie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, la spectacolul de teatru „Mizerabilii”, inspirat din celebrul roman al scriitorului francez Victor Hugo. Producția, prezentată în […]
Numărătoarea inversă a început: „Molière, l’Opéra Urbain” ajunge în câteva zile la Romexpo
Numărătoarea inversă a început: „Molière, l’Opéra Urbain” ajunge în câteva zile la Romexpo | Spectacole, la București, între 22 și 24 octombrie Între 22 și 24 octombrie, publicul din România este invitat să descopere un spectacol grandios, în care povestea legendarului dramaturg francez Molière prinde viață prin muzică modernă, dans, proiecții spectaculoase și o estetică […]







