Sorin Grindeanu… rezistă: ”Îi cer lui Dragnea să își asume criza; să demisioneze și demisionez și eu”
Premierul Sorin Grindeanu, proaspăt demis din PSD, i-a cerut joi președintelui partidului, Liviu Dragnea, să își asume criza politică, precizând că, după ce acesta va demisiona, va demisiona și el din funcția de prim-ministru.
„Până luni îi cer lui Liviu Dragnea să se gândească să își asume responsabilitatea acestei crize. După ce Liviu Dragnea demisionează, demisionez și eu”, a spus Grindeanu, la Palatul Victoria.
Referitor la excluderea sa din PSD la presiunile liderului social-democraților, Liviu Dragnea, premierul a declarat: „Este o zi tristă pentru mine. Astăzi, la presiunile lui Liviu Dragnea, am fost exclus din PSD. Oricât ar încerca Liviu Dragnea să scape de mine pentru că îi sunt incomod, am fost, sunt și voi fi PSD-ist”.
El l-a acuzat pe Dragnea că încearcă să „confiște un întreg partid”.
De asemenea, premierul Sorin Grindeanu a declarat că urmează chiar joi seară să aibă întâlniri cu parlamentari ai PSD în vederea formării unui nou Guvern, după ce în aceste zile s-a întâlnit cu „foarte multă lume”.
„Anunț public că în perioada următoare voi avea întâlniri cu parlamentari PSD, începând din această seară, care m-au rugat să mă văd cu ei. Există în interiorul partidului, dincolo de acea masă decidentă din CEx, o mare îngrijorare, pentru că se fac presiuni enorm de mari asupra lor să voteze căderea propriului guvern. Și am același mesaj și pentru colegii mei din CEx, știu că există mulți oameni onești și de bună-credință în Comitetul Executiv Național, cu unii dintre ei sunt prieten de ani de zile și-i apreciez pentru munca pe care au depus-o în partid. (…) M-am întâlnit cu foarte multă lume astăzi, mă întâlnesc și în seara aceasta, mă voi întâlni și în zilele următoare. Eu am făcut apel la miniștri să-și continue treaba. Conform legii, trebuie să facă acest lucru. Fiecare decizie pe care o voi lua o să v-o transmit cât se poate de transparent, deschis și nimic, absolut nimic n-o să fac prin jocuri politicianiste, pe la spate”, a declarat Sorin Grindeanu la Palatul Victoria, fiind întrebat într-o conferință de presă dacă a avut în cursul zilei de joi discuții cu mai multe persoane, inclusiv membri din PSD, pentru formarea unui nou guvern.
Despre varianta ca printre persoanele cu care s-a văzut să se numere și „tehnocrați din vechea guvernare Ponta”, Grindeanu a spus că el este PSD-ist și așa va rămâne.
„Eu sunt PSD-ist, nu sunt tehnocrat și așa rămân, indiferent câte excluderi îmi poate face sau îmi va face domnul Liviu Dragnea, fost PDL-ist și care a ajuns să conducă cel mai important partid din România în acest moment, din păcate. Nu vreau să ajungem în acea situație. Eu vreau să privim lucrurile procedural, constituțional și vă spuneam că nu-mi doresc să ajungem în situații care să ducă la instabilitate în continuare. Acest termen, până luni, mă va clarifica și din discuțiile pe care le voi avea începând din această seară, și vă aminteam acest lucru mai devreme, dar eu sper altceva. Varianta pe care mi-o doresc acum este ca Liviu Dragnea să-și asume acest eșec și să-și dea demisia. În secunda doi voi face același lucru. Cred că asta este rezolvarea corectă. Și să convoace congresul PSD”, a afirmat premierul.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul
1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul Primăria Cugir a depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Executare rețea canalizare pluvială în localitatea Vinerea pe str. Arinului, Toamnei și Teiului și în orașul Cugir pe str. Cloșca și […]
Comuna Ciugud devine asociat în societatea Alba Iulia Transport Local SRL. Cu ce sumă va contribui la capitalul social
Comuna Ciugud devine asociat în societatea Alba Iulia Transport Local SRL. Cu ce sumă va contribui la capitalul social Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat, în ședința extraordinară programată pentru data de 9 noiembrie 2026, cooptarea comunei Ciugud în calitate de nou asociat în cadrul societății Alba Iulia Transport Local SRL, compania […]
Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată
Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată A fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Înființare rețea de canalizare pluvială pe străzile Iuliu Maniu și Aurel Vlaicu, municipiul Blaj, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Blaj, iar lucrările sunt […]
