Sebeşul are nevoie în continuare de handbal, tradiţia obligă!
HC Alba Sebeş a revenit după un deceniu pe prima scenă a handbalului feminin, însă impactul cu elita a fost unul dezamăgitor.
Formaţia din „Florin Fleşeriu” nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor şi după o serie interminabilă de înfrângeri se va întoarce în eşalonul secund. Problema este alta însă, una de natură financiară, în condiţiile în care actualele handbaliste au trei luni de salarii neplătite (decembrie, ianuarie şi februarie), iar perspectiva este neclară din acest punct de vedere, la un momenet dat punându-se chiar problema abandonării competiţiei, în plin sezon.
*Salariile neplătite trei luni
Sportul pe semicerc are o tradiţie îndelungată în Sebeş, şi chiar în ciuda acestor eşecuri, în majoritatea cazurilor suporterii din localitate au fost alături de favorite, asistenţa fiind numeroasă în Sala „Florin Fleşeriu”. Pe de parte însă, indiferent de rezultate, performanţa are nevoie de susţinere constantă, iar prezenţa publicului la sala de handbal dovedeşte că ar fi o mutare neinspirată renunţarea la implicarea financiară. Concret, Consiliul Judeţean Alba a aprobat alocarea fondurilor către echipa de handbal feminin, dar, deocamdată fondurile nu au fost virate, iar la Consiliul local al municipiului Sebeş încă nici măcar nu s-a luat în discuţie în acest an respectiva problemă a echipei. Experienţa negativă a evoluţiilor din Liga Naţională şi erorile manageriale din acest campionat nu ar trebui să reprezinte automat o închidere a robinetului şi o renunţare, pentru că asta ar însemna să ştergi cu buretele eforturile considerabile din anii anteriori şi tradiţia Sebeşului în acest sport.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
SuperLiga AJF, etapa a patra: Inter Unirea, regina remizelor, 1-1 acasă cu Școala de Fotbal Valea Frumoasei
SuperLiga AJF, etapa a patra: Inter Unirea, regina remizelor, 1-1 acasă cu Școala de Fotbal Valea Frumoasei SuperLiga AJF, etapa a patra: Inter Unirea, regina remizelor, 1-1 acasă cu Școala de Fotbal Valea Frumoasei, echipă ce a egalat în minutul 89 Citește și: SuperLiga Alba: Industria Galda, Școala de Fotbal Valea Frumoasei și CSM Sebeș […]
Volei Alba Blaj, victorie și eșec, cu Mladost Zagreb, în primele amicale, disputate în „Alba Blaj” Arena Volei Alba Blaj a disputat primul joc de pregătire, în fața fanilor, învingând, scor 3-1, vicecampioana Croației, HAOK Mladost Zagreb. Citește și: Cu cine va juca vicecampioana Volei Alba Blaj în prima etapă a noii ediții de campionat și […]
Video: Metalurgistul Cugir – CSM Unirea Alba Iulia 2-2, un derby „de Alba” cu un final nebun! Lucian Itu: „Am jucat cu suflet”, Pustai: „Sunt foarte supărat, avem foarte puține puncte”
Metalurgistul Cugir – CSM Unirea Alba Iulia 2-2, un derby „de Alba” cu un final nebun! Lucian Itu: „Am jucat cu suflet”, Pustai: „Sunt foarte supărat, avem foarte puține puncte” Metalurgistul Cugir – CSM Unirea Alba Iulia, un derby „de Alba” care și-a onorat statutul, cu un final nebun, în care „roș-albaștrii” au egalat în […]