Scrisoarea alegătorului care s-a săturat
Odată la patru ani suntem chemaţi să votăm. Este un drept al nostru, constituţional. Ziua de 10 iunie, ziua alegerilor locale este momentul culminant în care administraţia şi primarul în exerciţiu află dacă munca lor din ultimii patru ani a dat roade. Dacă majoritatea populaţiei apreciază pozitiv strădania lor pentru comunitate. Tot atunci putem vota şi altă variantă. Părerile pro şi contra generează întotdeauna progres, sau cel puţin aşa ar trebui să se întâmple.
Cu câteva zile înainte de alegeri, cred că nu greşim dacă spunem că ne-am săturat să fim trataţi de unii competitori politici ca şi cum am fi nişte înapoiaţi cu drept de vot. Eu vreau să le transmitem că suntem bine informaţi şi bine informaţi. Greşeala lor este că se cred prea buni pentru oraş, prea buni pentru noi. Înainte de campania electorală, cineva îmi spunea că vom asista la cel mai mare circ politic. Am refuzat să îl cred. Am mizat, greşit, pe comportamentul fair-play şi pe cei şapte ani de acasă ai unora dintre cei care doresc să ne conducă.
Dacă primarul şi echipa din administraţie răspund pentru ce au făcut, cei care vor să ne reprezinte în viitor trebuie să-şi arate contribuţia adusă la dezvoltarea oraşului prin reprezentanţii lor în Consiliul Local. Este alegerea lor când şi cum o fac. Aflat într-o efervescentă stare de dezvoltare, oraşul Alba Iulia tinde să devină citadela Ardealului. Nu odată l-am întâlnit pe primar în timp ce inspecta stadiul lucrărilor din cartierele din oraş.
Timp de patru ani, cei care astăzi i se opun primarului, nu au prezentat niciun proiect sau program pentru a fi discutat şi aprobat în Consiliul Local, astfel încât să contribuie la dezvoltarea socio-economică a oraşului. Cel mai concludent exemplu este al unui consilier local al PNL care a votat împotriva asfaltării străzii pe care locuia el şi alte câteva zeci de familii. Am sperat şi am crezut că în campania electorală vom avea parte de programe şi de proiecte propuse de cei care astăzi ne cer votul pentru administraţia locală. Am sperat că cei care vor să vină la conducerea administraţiei locale vor fi credibili şi vor pune în practică chestiuni concrete. Ne-am înşelat! Am văzut doar oameni fără viziune şi fără respect care vandalizează bannerele adversarilor şi îşi atacă contacandidaţii. Este de neînţeles un asemenea comportament tribal, de parcă ne-am afla într-un oraş din lumea a treia, nu în Alba Iulia, oraş care primeşte vizite constante din partea Uniunii Scriitorilor, a membrilor Academiei Române sau ambasadori ai unor state importante din întreaga lume.
Comportamentul celor care speră să pună mâna pe administraţia din Alba Iulia este cu atât mai josnic cu cât toţi cei care vizitează Alba Iulia au numai cuvinte de laudă la adresa noastră şi la adresa primăriei.
Cu toate acestea, eu îmi doresc de la primarul acestui oraş să fie permanent în contact cu oamenii, cu problemele lor şi să găsească soluţii pentru rezolvarea acestora. Indiferent că vorbim despre un bec ars de pe stradă, despre un trotuar spart sau despre o groapă în asfalt, îmi doresc să îl văd pe primarul meu implicat în aceste probleme. Vreau un primar care să folosească ca mită electorală frumuseţea oraşului şi probleme rezolvate.
Dar cel mai important, primarul pe care îl voi vota nu trebuie să fie un trădător şi un delaţionist! Nu vreau să ajung să fiu eu însumi trădat de acesta!
De aceea, ca la fiecare rundă electorală, mă voi duce la vot şi îmi voi vota liniştea şi siguranţa devenirii oraşului! Pe 10 iunie îl voi alege pe Mircea Hava! (M.D.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Ministrul Educației: Elevii care nu au dobândit competențele stabilite nu ar trebui să treacă automat clasa. Dimian – „A scăzut foarte mult exigența”
Ministrul Educației: Elevii care nu au dobândit competențele stabilite nu ar trebui să treacă automat clasa. Dimian – „A scăzut foarte mult exigența” Un copil nu ar trebui să ajungă în clasa următoare dacă nu a dobândit cunoștințele și competențele stabilite pentru nivelul pe care tocmai l-a parcurs, este de părere Ministrul Educației, iar modul […]
ANAF ar putea recupera prin executare silită banii încasați în plus de pensionari. Fosta președintă a CNPP: ,,Trebuie să te raportezi la Codul Fiscal”
ANAF ar putea recupera prin executare silită banii încasați în plus de pensionari. Fosta președintă a CNPP: ,,Trebuie să te raportezi la Codul Fiscal” Pensionarii despre care se va constata că au încasat sume mai mari decât cele prevăzute de lege ar putea fi obligați să restituie banii, inclusiv prin executare silită, a explicat la […]
Aproape 1.000 de urși vor putea fi împușcați în România: Camera Deputaților a adoptat legea. Categoria care este interzisă la vânătoare
Aproape 1.000 de urși vor putea fi împușcați în România: Camera Deputaților a adoptat legea. Categoria care este interzisă la vânătoare Camera Deputaților a adoptat, prin vot decizional, proiectul de lege care permite împușcarea a aproape o mie de urși bruni. Inițiativa legislativă îi aparține senatorului UDMR Tanczos Barna. Noua lege interzice vânătoarea femelelor însoțite […]