Cultură Educație

Sărbătoare a Patrimoniului Cultural – Medicina tradiţională românească cu rădăcini dacice. Plante medicinale din Munţii Apuseni, sâmbătă, la Bucium-Poieni

Mondoc Adriana

Publicat

în

Sărbătoare a Patrimoniului Cultural – Medicina tradiţională românească cu rădăcini dacice. Plante medicinale din Munţii Apuseni, sâmbătă, la Bucium-Poieni

Petrecerea Divorțaților

Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, în colaborare cu Asociaţia culturală “Ovidiu Bârlea” din Sebeş şi parteneri din SUA – Colegiul universitar Hamilton, Levitt Public Affairs Center şi Wenner Gren Foundation – organizează un Pop-up Museum la Bucium–Poieni, sâmbătă, 21 iulie 2018.

Centrul acestei manifestări culturale va fi o expoziţie de medicină tradiţională românească care va prezenta plante medicinale din Munţii Apuseni, multe dintre ele cunoscute şi folosite de către daci. Va fi deasemenea prezentat proiectul internaţional de arheologie minieră care se desfăşoară în zona Buciumului, lansat prin parteneriatul Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia cu Muzeul Mineritului din Bochum (Germania).

Activităţile culturale se vor derula începând cu orele 14.00 la Hanul Ursita din Bucium-Poieni.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

25 octombrie 2026 | Conferința „De la erou la martir. Convertirea lui Apostol Bologa” – o nouă perspectivă asupra romanului „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, susținută de scriitorul, eseistul și teologul Cristian Bădiliță

Ioana Oprean

Publicat

în

25 octombrie 2026 | Conferința „De la erou la martir. Convertirea lui Apostol Bologa” – o nouă perspectivă asupra romanului „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, susținută de scriitorul, eseistul și teologul Cristian Bădiliță Duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 11:30, Biserica Greco-Catolică „Sfânta Cruce”, situată în Piața Cardinal Alexandru Todea (Târgul de Fân) din […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Foto | Eroii uitați ai Marelui Război. Destine frânte, povești readuse la lumină la Alba Iulia, în cadrul unei expoziții-eveniment: Când va avea loc vernisajul

Ioana Oprean

Publicat

în

Eroii uitați ai Marelui Război. Destine frânte, povești readuse la lumină la Alba Iulia, în cadrul unei expoziții-eveniment: Când va avea loc vernisajul Marți, 27 octombrie, de la ora 12:00, Galeriile expoziționale ale Sălii Unirii din Alba Iulia găzduiesc vernisajul expoziției „Despre eroi, război, viață și moarte. Reconstituirea biografiilor unor participanți la Primul Război Mondial”, […]

Citește mai mult

Cultură Educație

29 octombrie 2026 | „3 zile în septembrie”, proiecție specială la Sebeș, în prezența regizorului Tudor Giurgiu

Ioana Oprean

Publicat

în

„3 zile în septembrie”, proiecție specială la Sebeș, în prezența regizorului Tudor Giurgiu „3 zile în septembrie”, cel mai nou lungmetraj regizat de Tudor Giurgiu, ajunge la Sebeș pentru o proiecție specială, în prezența regizorului, joi, 29 octombrie 2026, la ora 18:30, la Centrul Cultural `Lucian Blaga”.  Proiecția va fi precedată de un fragment din […]

Citește mai mult