Sâmbătă, ora 18.00, în Sala Universităţii din Alba Iulia va avea loc partida CSU Alba Iulia-BCM Danzio Timişoara
Debut de retur de Liga Naţională pentru CSU Alba Iulia. În prima partidă din 2014 din campionat, echipa universitară întâlneşte pe propriul teren pe BCM Danzio Timişoara, într-o confruntare care contează pentru etapa a XIV-a a Campionatului naţional de baschet feminin, Divizia A.
Disputa se anunţă a fi una la discreţia gazdelor, care joacă în Sala de Sport a Universităţii, în faţa propriilor suporteri, este plasată mult mai bine în clasament, are un lot superior valoric şi avantajul moral dat de faptul că în acest sezon, în partida tur, a învins trupa bănăţeană clar, în deplasare, cu scorul de 100-37.
În ceea ce priveşte prestaţia din campionat până la finalul turului, CSU Alba Iulia ocupă poziţia a doua în clasament şi a reuşit să obţină până în acest moment 12 victorii, înregistrând o singură înfrângere, cu campioana ICIM Arad. De cealaltă parte, BCM Danzio se clasează pe locul 9, cu 5 succese şi 8 partide pierdute şi va lupta în această a doua parte a sezonului regulat pentru calificarea în playoff-ul campionatului. În întâlnirile directe, scorul este unul destul de strâns, 8-5 pentru CSU, însă universitarele au câştigat 6 din ultimele 7 dispute faţă în faţă. În ultima partidă dintre cele două combatante, sportivele conduse de pe bancă de Miroslav Popov au trecut fără probleme la debutul în campionat de timişorence. Echipa universitară s-a impus clar în Sala ”Constantin Jude” din Timişoara, scor 100-37 (26-10, 24-12, 27-8, 23-7), într-un meci fără istoric, dominat clar de la un capăt la altul de CSU, care a câştigat autoritar toate cele patru sferturi. Meciul care va avea loc mâine, 18 ianuarie 2014, cu începere de la ora 18:00 este unul special pentru jucătoarea de la CSU, Tiffany Brown, care a fost transferată în vara lui 2013 de la adversarele din Timişoara, formaţie la care a petrecut două sezoane.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea, trei eșecuri, în Conference Cup la polo feminin | Campioana României continuă în Challenger Cup
CSM Unirea, trei eșecuri, în Conference Cup la polo feminin, grupă găzduită de Bazinul Olimpic | Campioana României continuă în Challenger Cup CSM Unirea Alba Iulia, campioana României la polo feminin, a pierdut toate cele 3 jocuri disputate în grupa D a preliminariilor Conference Cup, urmând a continua în Challenger Cup CSM Unirea Alba Iulia […]
Video: antrenorul Cristian Pustai (CSM Unirea Alba Iulia) se reinventează în Liga 3! Profesorul atacă promovarea în Liga 2 cu „alb-negrii”
Antrenorul Cristian Pustai (CSM Unirea Alba Iulia) se reinventează în Liga 3! Profesorul atacă promovarea în Liga 2 cu „alb-negrii” Povestea antrenorului Cristian Pustai, cel care încearcă se readucă CSM Unirea Alba Iulia pe a doua scenă fotbalistică, este relatată de Superscore România. Cristian Pustai (59 de ani) este, din vară, noul antrenor principal al […]
Liga 5, etapa a 9-a, Mureșul Gâmbaș și CS Ocna Mureș 2 sunt lideri la încheierea turului După prima parte a campionatului, lderii celor două serii sunt Mureșul Gâmbaș și CS Ocna Mureș 2, care vor ierna în fruntea ierarhiilor, trăgându-se cortina pentru jocurile din acest an în cel de-al șaselea eșalon competițional. În Seria […]
