Sport

Sâmbătă, ora 18.00, CSU Alba Iulia – CSBT Alexandria *După eşecul cu ICIM Arad, un nou derby pentru Popov!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Studentele lui Popov nu au răgaz să-şi lingă rănile după eşecul intern din CEWL, cu deja coşmarul numit campioana ICIM Arad, înfrângere 72-75 miercuri seara, întrucât au un alt derby, sâmbătă, în Sala Universităţii „1 Decembrie 1918”, la ora 18.00, o dispută cu CSBT Alexandria. Practic, baschetbalistele din Cetatea Marii Uniri se regăsesc în toiul unui program infernal, venind după deplasarea de la Brno şi confruntarea cu gruparea din Arad, la rând urmând săptămâna viitoare întâlniri la Viena şi Satu Mare, cu deplasări istovitoare. Înaintea etapei a 10-a din Liga Naţională, vizitatoarele din Teleorman sunt pe locul al treilea, la egalitate cu albaiuliencele, cu 17 puncte, reprezentând 8 victorii şi un eşec.

Petrecerea Divorțaților

Partida se anunță una extrem de echilibrată, având în vedere poziționarea în clasament a celor două echipe (CSU – locul 2 cu 8 victorii și o înfrângere; CSBT – locul 3 cu 8 succese și un meci pierdut), dar și forma de moment a combatantelor. Universitarele din Alba Iulia pot profita însă de avantajul propriului teren, dar și de faptul că au reușit să câștige ultimele cinci partide directe cu adversarele din județul Teleorman. „Va fi o partidă dificilă, însă extrem de importantă pentru noi, pentru care ne-am pregătit foarte bine și sper să o câștigăm. Am exersat câteva lucruri noi la antrenamente, dar și în partidele precedente, cu care încerc să suprindem adversarul. Sper ca fetele să fi trecut peste înfrângerea cu Aradul de miercuri, iar în meciul cu Alexandria să fie concentrate și să greșească mai puțin. Este important să începem bine meciul, pentru a nu fi nevoiți să ne aflăm din nou în urmărirea adversarului”, a declarat antrenorul Miroslav Popov, după înfrângerea din Liga Europei Centrale, al doilea insucces al sezonului, produs tot în compania deţinătoarei titlului. „A fost un duel foarte frumos în care s-au întâlnit primele două echipe din campionat. Sperăm că nu avem un complex faţă de ICIM Arad şi, de asemenea sper să ne mobilizăm pentru ca în meciul cu Alexandria să ne revenim şi să câştigăm”, a apreciat Nicuşor Marcu, directorul sportiv al CSU Alba Iulia.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Conducerea CSO Arieșul Apuseni Baia de Arieș: „Au fost câteva dispute, dar verbale, fără amenințări”, după episodul de la finele întâlnirii cu Târnavele Tiur

Dan HENEGAR

Publicat

în

Conducerea CSO Arieșul Apuseni Baia de Arieș: „Au fost câteva dispute, dar verbale, fără amenințări”, după episodul de la finele întâlnirii cu Târnavele Tiur La Baia de Arieș, la partida dintre Arieșul Apuseni și Târnavele Tiur, a fost un episod ce l-a avut primarul Marius Dup în prim-plan! La sugestia acestuia, gazdele au f[cut o […]

Citește mai mult

Sport

Foto: CSM Unirea Alba Iulia, victorie clară la Under 19 și eșec drastic la Under 17

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia, victorie clară la Under 19 și eșec drastic la Under 17, în etapa a zecea a campionatelor organizate de FRF CSM Unirea Alba Iulia a avut dublă  externă cu U Evolution 2000), iar LPS Sebeș a stat în această etapă. Jocurile următoare, în 1 noiembrie sunt LPS Sebeș – ACS Mediaș […]

Citește mai mult

Sport

Amenințări la Baia de Arieș, la partida Arieșul Apuseni – Târnavele Tiur, cu primarul Marius Dup în prim-plan! Contestație pentru întreaga echipă a oaspeților

Dan HENEGAR

Publicat

în

Amenințări la Baia de Arieș, la partida dintre Arieșul Apuseni și Târnavele Tiur, cu primarul Marius Dup în prim-plan! Constestație pentru întreaga echipă a oaspeților! Partida a contat pentru etapa a șaptea a Ligii 4, seria 2 și s-a încheiat cu victoria oaspeților, scor 6-0 (5-0). La final, Marius Dup a solicitat o contestație pentru […]

Citește mai mult