Salarii mărite cu 100 de lei pentru medici și asistenți sociali. Camera Deputaților a adoptat ordonanța prin care se majorează salariile personalului din sistemul public sanitar
Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri, 10 iunie, cu 288 de voturi pentru, ordonanța de urgență 70/ 2014 privind salarizarea personalului din sistemul public sanitar în anul 2015, care prevede că începând cu data de 1 ianuarie salariul de bază brut al personalului din sistemul public sanitar se majorează cu 100 de lei.
Obiectul de reglementare a ordonanței este acordarea, începând cu data de 1 ianuarie 2015, pentru personalul din cadrul sistemului public sanitar, inclusiv unitățile medico-sociale și din sistemul public de asistență socială, a unei majorări a salariului de bază brut în cuantum de 100 de lei.
Deputatul PSD Sonia Drăghici a declarat, în plenul Camerei, că această lege „este o nouă victorie repurtată de partidul aflat la guvernare pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și respectiv salarizarea personalului medico-sanitar”.
„După ce au crescut salariile medicilor rezidenți, iată că de data aceasta întreg personalul din sistemul sanitar, pornind de la personal inferior, mediu, asistente medicale, medici, beneficiază de această lege. Suma nu este mare, dar, în orice caz, este un bun început, ceea ce denotă preocuparea pe care PSD, împreună cu coaliția de la guvernare, o are pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă, de lucru, de studiu, a personalului care deservește sănătatea pacienților”, a afirmat Drăghici.
Deputatul PNL Horia Cristian a spus că liberalii susțin ordonanța, dar „rămâne o problemă legată de finanțarea acestor creșteri salariale”.
„După cum știți, bugetul alocat spitalelor nu a crescut cu niciun leu și spitalele se vor afla în mod evident în dificultate la sfârșitul anului, dar asta este o altă discuție. PNL va susține acest proiect de lege”, a precizat liberalul.
Proiectul de lege privind adoptarea acestei ordonanțe a fost aprobat de Senat, iar Camera Deputaților este for decizional.
sursa: agerpres
(C.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE

Știri recente din categoria Sănătatea și natură
UNTOLD deschide investițiile pentru public și își accelerează expansiunea globală
UNTOLD deschide investițiile pentru public și își accelerează expansiunea globală Grupul românesc de entertainment UNTOLD intră într-o nouă etapă de dezvoltare internațională și oferă publicului oportunitatea de a investi în companie, prin platforma SeedBlink. Peste 9 milioane de euro sunt deja angajați ca investiție, potrivit reprezentanților companiei. Citește și: UNTOLD 2026 intră în linie dreaptă: […]
NOSTALGIA 2026, patru zile de distracție, surprize și amintiri retrăite în Pădurea Băneasa
NOSTALGIA ediție 2026, patru zile de distracție, surprize și amintiri retrăite în Pădurea Băneasa NOSTALGIA 2026 a transformat, timp de patru zile, Pădurea Băneasa într-un univers al amintirilor, al muzicii și al decorurilor care au trimis publicul direct în anii ’90 și 2000. Ediția din acest an, desfășurată în perioada 25-28 iunie, la Federația Română […]
UNTOLD 2026 intră în linie dreaptă: 100 de zile până la ediția ONE. Fanii pot vota festivalul în Top 100 mondial
UNTOLD 2026 intră în linie dreaptă: 100 de zile până la ediția ONE. Fanii pot vota festivalul în Top 100 mondial Mai sunt fix 100 de zile până când UNTOLD Festival își deschide porțile pentru o nouă eră – ediția UNTOLD ONE, programată între 6 și 9 august, la Cluj-Napoca. Citește și: Superstarul britanic Lewis […]









