Actualitate

Românii sunt printre europenii care merg cel mai puțin la medic. Prevenția pentru boli grave este aproape ignorată

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Românii sunt printre europenii care merg cel mai puțin la medic. Prevenția pentru boli grave este aproape ignorată

Unul din patru români are grijă de sănătate și încearcă să mănânce sănătos, aproape dublu față de media europeană. Nu același lucru se poate spune când vine vorba de controale medicale, unde situația stă exact invers. Sunt concluziile celui mai recent studiu realizat la nivel european, în 16 țări și prezentat la Madrid.

Petrecerea Divorțaților

32 de mii de persoane au răspuns la cel mai amplu sondaj realizat până acum privind starea de sănătate la nivel european.

Doar 6 din 10 persoane s-au declarat satisfăcute de sistemul sanitar, în scădere față de ultimii ani.

Oana Dobrescu, corespondent TVR în Spania: Europenii sunt din ce în ce mai nemulțumiți de sistemul de sănătate. 4 din 10 persoane nu merg să își facă controalele medicale obișnuite, iar când vine vorba de România procentul crește la 60%. Principala cauză, lipsa banilor.

Mai exact, 42% dintre români nu își permit să meargă la doctor, în timp ce 16% consideră că nu este necesar sau nu au timp.

Procentele sunt alarmante pentru cei care au realizat studiul.

Peter Goldschmidt, CEO Stada Group: În România, din păcate, vedem foarte multă lume care nu merge deloc la controale medicale și trebuie făcută o discuție, nu doar în industria farmaceutică, ci și cu politicenii, companiile de asigurări, pentru a vedea cum se poate creşte acest procent și oamenii să mergă la medic.

Cel mai prost stăm la prevenția pentru boli grave, precum cancerul. Doar 7 la sută dintre români merg la control.

Stăm bine, în schimb, la sănătatea mintală: ​86% dintre români susțin că sunt mulțumiți, mult peste media europeană.

Per total însă, românii sunt dezamăgiți de sistemul medical din țara noastră. Mai bine de jumătate, față de o treime media europeană.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

13 octombrie – Ziua Informării Preventive: „Ghinionul poate fi prevenit! Fiți prevăzători!”

Ioana Oprean

Publicat

în

13 octombrie – Ziua Informării Preventive: „Ghinionul poate fi prevenit! Fiți prevăzători!” Marți, 13 octombrie 2026, este marcată Ziua Informării Preventive, campanie derulată la nivel național de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), cu scopul de a crește gradul de conștientizare a populației asupra riscurilor și a măsurilor de prevenire a situațiilor de urgență. […]

Citește mai mult

Actualitate

Avertismentul unui cunoscut economist: ,,Avem cel mai mare deficit de cont curent raportat la PIB de pe planeta Pământ și cea mai mare inflație din Europa”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Avertismentul unui cunoscut economist: ,,Avem cel mai mare deficit de cont curent raportat la PIB de pe planeta Pământ și cea mai mare inflație din Europa” Economistul Radu Georgescu avertizează că Europa traversează o perioadă de tensiuni economice, politice și sociale, care ar putea avea efecte importante și asupra României. Într-o analiză publicată luni, 12 […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi vremea în România până în 9 noiembrie 2026: Temperaturi sub normal în următoarele săptămâni. Prognoza meteo pe 4 săptămâni, actualizată

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi vremea în România până în 9 noiembrie 2026: Temperaturi sub normal în următoarele săptămâni. Prognoza meteo pe 4 săptămâni, actualizată Vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit pentru această perioadă în următoarele trei săptămâni, potrivit estimărilor meteorologice actualizate pentru intervalul 12 octombrie – 9 noiembrie 2026. În prima săptămână, precipitațiile […]

Citește mai mult