Actualitate

România, pe locul 8 într-un top al celor mai atractive piețe de producție din Europa

BONTEA Alexandru

Publicat

în

România, pe locul 8 într-un top al celor mai atractive piețe de producție din Europa

România se află pe locul 8 în topul celor mai atractive piețe de producție din Europa, conform unui studiu recent.

Creşterea costurilor cu forţa de muncă, a celor de real estate şi a preţului energiei plasează România pe poziţia a opta în topul celor mai atractive pieţe de producţie din Europa, după ţări precum Cehia, Polonia, Ungaria sau Portugalia, şi pe locul 22 la nivel mondial, potrivit studiului Manufacturing Risk Index 2022, realizat de compania de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield.

Potrivit unui comunicat al companiei de consultanţă, aceasta a analizat 45 de ţări din regiunile EMEA, America şi Asia-Pacific în funcţie de 12 de criterii ce ţin de condiţiile de piaţă, costuri şi riscuri, România fiind competitivă mai ales în ceea ce priveşte costurile şi condiţiile de piaţă.

Referitor la condiţiile de piaţă, au fost analizaţi factori precum mediul de afaceri, inclusiv disponibilitatea forţei de muncă/a talentelor, accesul la piaţă, iar pentru costuri au fost luate în considerare cele cu forţa de muncă, electricitate şi de real estate. Pentru evaluarea riscurilor, autorii studiului s-au uitat la situaţia politică, economică şi a mediului de business.

Din punct de vedere al costurilor, la nivel european, piaţa de producţie românească este depăşită de Turcia, Polonia, Bulgaria, Slovacia, Ungaria, Portugalia şi Cehia, în timp ce la nivel mondial cele mai atractive pieţe industriale sunt China, Indonezia, India, Malaysia, Vietnam, Thailanda, Sri Lanka, Columbia şi Filipine.

Într-un clasament în care se dă o pondere mai mare condiţiilor de piaţă (de 40% faţă de 20% în scenariul de bază), România ocupă de asemenea a opta poziţie în Europa, fiind depăşită de Polonia, Cehia, Ungaria, Slovacia, Portugalia, Bulgaria şi Turcia. În schimb, în scenariul în care ponderea riscurilor este ridicată la 60% (faţă de 20% în scenariul de bază), România se situează pe locul 17 în topul european.

„Deşi anul 2022 a fost un an plin de provocări, cum ar fi inflaţia, creşterea preţului energiei electrice, o potenţială criză economică şi conflictul din regiune, observăm creşterea masivă a interesului investitorilor străini din zona de producţie. Atât presiunea pe supply chain, cât şi relocările unităţilor de producţie din Ucraina şi Rusia au generat proiecte foarte interesante în regiune. Deşi concurăm cu Polonia, Slovacia, Ungaria, Serbia şi Bulgaria, din discuţiile purtate, suntem plăcut surprinşi să observăm că România este încă o piaţă foarte atractivă pentru aceşti potenţiali investitori. Estimăm că, în anul 2023, vom vedea din ce în ce mai multe proiecte de acest fel şi, deşi probabil ne aşteaptă multe provocări, considerăm că va fi un an foarte interesant”, este de părere Andrei Brînzea, Partner, Industrial/Logistics & Land Agency Cushman & Wakefield Echinox.

Consultanţii Cushman & Wakefield menţionează că majorarea preţului la energie, dar şi a costului cu forţa de muncă, au avut o influenţă semnificativă asupra costurilor de operare din Europa Centrală şi de Sud-Est, mai ales în Lituania, România, Bulgaria şi Cehia, spre deosebire de Polonia, unde efectele au fost mai limitate.

„Costul energiei va rămâne o problemă cheie pe pieţele din Europa care sunt mai expuse la preţurile majorate şi la volatilitatea crescută pe fondul provocărilor legate de asigurarea de combustibil, în mod particular de gaz natural, ca urmare a războiului din Ucraina şi a limitărilor ofertei. În orice caz, pe termen lung ar putea exista oportunităţi în ceea ce priveşte securitate energetică, în condţiile în care multe ţări încearcă să-şi reducă dependenţa energetică de combustibilii fosili şi să se îndrepte către surse de energie fiabile şi durabile, inclusiv combustibilii regenerabili, nucleari şi alternativi”, se arată în raport.

Cushman & Wakefield Echinox este o companie de consultanţă imobiliară de top pe piaţa locală, activând în toate segmentele pieţei imobiliare, inclusiv pe piaţa rezidenţială. Afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deţinut şi operat independent, cuprinde o echipă de peste 60 de profesionişti şi colaboratori, ce oferă o gamă completă de servicii investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor şi chiriaşilor.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

DUMINICA TOMII încheie Săptămâna Luminată. Obiceiuri și tradiții, în ziua dedicată sufletului celor răposați

Ioana Oprean

Publicat

în

DUMINICA TOMII încheie Săptămâna Luminată. Obiceiuri și tradiții, în ziua dedicată sufletului celor răposați Creștinii ortodocși îl sărbătoresc, în Duminica a doua după Paști, pe Sfântul Apostol Toma. Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată şi  este dedicată  sufletului celor răposaţi, conform tradiţiei populare. În Duminica Tomii, cimitirele sunt pline de oameni veniţi să se roage, să […]

Citește mai mult

Actualitate

Internautul care a cerut asasinarea lui Nicușor Dan, plecat de mai mult timp din țară. Autoritățile române colaborează cu mai multe state pentru identificarea acestuia

Ioana Oprean

Publicat

în

Internautul care a cerut asasinarea lui Nicușor Dan, plecat de mai mult timp din țară. Autoritățile române colaborează cu mai multe state pentru identificarea acestuia Internautul care a cerut asasinarea lui Nicușor Dan ar fi plecat de mai mult timp din țară. Autoritățile române colaborează în prezent cu mai multe state pentru identificarea acestuia. Poliția […]

Citește mai mult

Actualitate

Care au fost motivele anulării alegerilor prezidențiale din 2024: „N-a fost o decizie ușoară”

Ioana Oprean

Publicat

în

Care au fost motivele anulării alegerilor prezidențiale din 2024: „N-a fost o decizie ușoară” Preşedintele Curţii Constituţionale a României, Simina Tănăsescu, susţine că anularea alegerilor prezidenţiale a fost decisă în urma unor încălcări ale Constituţiei, dar şi din cauza nerespectării unor reguli de finanţare a campaniei electorale.  Întrebată, miercuri, 15 aprilie 2026, la TVR Info, […]

Citește mai mult