Sport

Reluarea Ligii a 4-a în Alba, dacă e posibilă: play-off cu șase formații

Dan HENEGAR

Publicat

în

Oficialii Asociației Județene de Fotbal Alba mai așteaptă câteva zile până la anunțarea formei în care se va relua Liga a 4-a, totul depinzând de anunțul autorităților în privința relaxării măsurilor.

Spre comparație, Comitetul de Urgență al AJF Bihor s-a stabilit înghețarea campionatului (nu se joacă nici Liga a 4-a nici Liga a 5-a), dar și reprezentanta județului la baraj (prima clasată CAO Oradea avea 7 puncte avans), iar la Cluj se va disputa numai un miniturneu între primele trei echipe (într-un sistem ce va fi decis ulterior, respectivele formații clasate pe podium fiind “întinse” doar trei puncte).

Sunt două situații total diferite, iar în Alba lucrurile sunt, cum s-ar spune “între”, în condițiile în care liderul CS Ocna Mureș are 5 puncte avans față de CS Universitatea Alba Iulia, principala contracandidată la promovare.

În județ, într-o primă fază, reprezentanții cluburilor din Liga a 4-a au optat, în urma completării chestionarelor transmise de AJF Alba, pentru înghețarea campionatelor, 9 cluburi anunțând acest lucru în urmă cu peste două săptămâni, mai precis în 13 mai. Între timp lucrurile nu s-au schimbat foarte mult, dar a prins contur varianta încheierii campionatului sub forma unui play-off cu primele șase clasate și înjumătățirea punctelor, după modelul aplicat de FRF la nivelul Ligii a 2-a.

În acest caz fiecare echipă va avea cinci meciuri de susținut, câte unul cu fiecare adversară, iar primele trei clasate (CS Ocna Mureș, CSU Alba Iulia și Voința Stremț) au avantajul de a disputa trei întâlniri pe teren propriu și două în deplasare, determinarea ordinii jocurilor făcându-se prin tragere la sorți.

Existâ multă incertitudine și în privința derulării Cupei României, faza județeană, câtă vreme câteva dintre echipele calificate în optimile de finală (Nicolae Linca Cergău sau AFC Micești) au anunțat că nu mai doresc să joace, dar și în Liga a 5-a (în ce formă se va mai juca, pentru a decide promovatele), sperându-se ca până în 15 iunie să se creioneze posibilitatea scenariului competițional, cu meciuri prevăzute în luna iulie. “Avem termen de așteptare până cel mult în 15 iunie. Trebuie să ne lămurim până atunci ce vom face, în caz contrar urmând să intrăm în criză de timp, dacă am vrea să repornim fotbalul. Eu aș dori să jucăm, să încheiem campionatul pe teren, iar decizia o putem lua numai după ce vom afla condițiile impuse de autorități. La ora actuală anumite solicitări sunt imposibile chiar pentru cluburi din Liga 1“, a spus Cristian Petropulos, președintele Asociației Județene de Fotbal Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO | Aniela Tudor a obținut aur pentru România la Campionatele Europene de gimnastică de la Zagreb. Sportiva română a obținut o medie de 13,383 puncte

Bogdan Ilea

Publicat

în

Aniela Tudor a obținut aur pentru România la Campionatele Europene de gimnastică de la Zagreb. Sportiva română a obținut o medie de 13,383 puncte Aniela Tudor a cucerit medalia de aur în finala de sărituri a junioarelor, la Campionatele Europene de gimnastică de la Zagreb. Sportiva română a obținut o medie de 13,383 puncte, devansându-le […]

Citește mai mult

Sport

Care este programul rundei inaugurale din Liga 4 Alba, ediția 2026-2027: A fost fixat „țintarul” campionatului regular

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Care este programul rundei inaugurale din Liga 4 Alba, ediția 2026-2027: A fost fixat „țintarul” campionatului regular La sediul Asociației Județene de Fotbal Alba a avut loc, în după amiaza zilei de vineri, 14 august 2026, stabilirea prin tragere la sorți a programului campionatului regular din Liga 4 Alba, ediția 2026-2027. Liga 4 este al […]

Citește mai mult

Sport

Foto | Care este programul primei etape din SuperLiga Alba, ediția 2026-2027: A fost stabilit „țintarul” turului și al primelor etape din retur

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Care este programul primei etape din SuperLiga Alba, ediția 2026-2027: A fost stabilit „țintarul” turului și al primelor etape din retur La sediul Asociației Județene de Fotbal Alba a avut loc, în după amiaza zilei de vineri, 14 august 2026, stabilirea prin tragere la sorți a programului turului SuperLigii Alba, ediția 2026-2027. SuperLiga Alba este […]

Citește mai mult