„Reenactment culinar: Meniuri şi ritualuri gastronomice la curtea princiară de la Alba lulia” – Proiect pentru repunerea pe harta gastronomică locală, regională, naţională şi europenă a meniurilor şi ritualurilor culinare din Cetatea Alba Carolina
Proiectul „Reenactment culinar: Meniuri şi ritualuri gastronomice la curtea princiară de la Alba lulia” are ca scop revitalizarea şi repunerea pe harta gastronomică locală, regională, naţională şi europenă a meniurilor şi ritualurilor culinare de la curtea princiară a Transilvaniei de la Alba lulia.
Punerea în practică a acestui deziderat implică, în primul rând, o amplă cercetare de specialitate, bazată pe surse documentare şi bibliografice. De această componentă vor fi responsabili doi istorici cu o bogată experienţă profesională în domeniul prezervării patrimoniului cultural. în urma activităţii de cercetare, vor fi aduse în atenţia publicului cele mai reprezentative 30 de meniuri preparate şi servite la curtea principilor de la Alba lulia, în vremurile în care oraşul era capitală a Principatului Transilvaniei.
Pentru a întră cât mai profund în atmosfera epocii, a evidenţia rafinamentul bucătăriei princiare, vor fi reconstituite şi ritualuri culinare practicate pentru principii Transilvaniei, dar şi pentru oaspeţii lor de seamă din diverse spaţii ale Europei medievale.
Mărturiile rafinamentului culinar de la curtea princiară vor fi sintetizate şi într-o carte dedicată, ce va fi disponibilă în format tipărit şi digital.
În cadrul unui eveniment dedicat, va fi reconstituit un meniu de la curtea principilor ardeleni, dar şi ritualul culinar pe care-l implică. Evenimentul va fi comprimat fotografic, dar şi într-un spot video, care vor fi folosite ca instrumente de promovare a rezultatelor proiectului, beneficiarului şi finanţatorului şi în faza de sustenabilitate. Rezultatele şi produsele proiectului de faţă vor fi integrate şi în complexul de funcţiuni culturale, propuse prin proiectul de restaurare şi valorificare durabilă a corpului principal al Palatului Principilor, lucrări aflate acum în derulare.
Proiectul „Reenactment culinar: Meniuri şi ritualuri gastronomice la curtea princiară de la Alba lulia” este susţinut financiar de Administraţia Fondului Cultural Naţional-AFCN, iar Municipiul Aba lulia are calitatea de solicitant.
Obiectiv general al proiectului este creşterea vizibilităţii si accesibilităţii meniurilor si ritualurilor culinare de la curtea principilor Transilvaniei.
Obiective specifice vizează cercetarea ştiinţifica a surselor bibliografice si documentare privind meniurile de la curtea princiara de la Alba lulia si sintetizarea informaţiei sub forma a 30 de meniuri, cu reţele adiacente, de către un istoric din echipa proiectului, revitalizarea atmosferei de la curtea princiara de la Alba lulia prin reconstituirea a 10 ritualuri culinare, organizarea unei eveniment dedicat reconstituirii unui meniu si a unui ritual culinar de la curtea principilor ardeleni, valorificarea cercetării de specialitate intr-o carte ce conţine 30 de meniuri si 10 ritualuri culinare reprezentative de la curtea principilor Transilvaniei.
Perioada de implementare a proiectului este de 5 luni.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Au început lucrările de reabilitare completă pentru centura orașului Ocna Mureș: ,,Un proiect de necesitate maximă”
Au început lucrările de reabilitare completă pentru centura orașului Ocna Mureș: ,,Un proiect de necesitate maximă” Consiliul Județean Alba a început lucrările pentru reabilitarea completă a centurii orașului Ocna Mureș, investiție considerată de către autorități esențială. Aceștia transmit că lucrările sunt de ,,necesitate maximă” pentru dezvoltarea zonei și pentru susținerea turismului, în contextul extinderii Băilor […]
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, PSD Alba: Peste 35.000 de oameni ar putea rămâne fără transport public de luni, iar domnul Ion Dumitrel DOARME sau se relaxează în concediu
Corneliu Mureșan, PSD Alba: Peste 35.000 de oameni ar putea rămâne fără transport public de luni, iar domnul Ion Dumitrel DOARME sau se relaxează în concediu Ca om cu experiență în administrație, nu pot înțelege nepăsarea și indolența președintelui Consiliului Județean Alba și ale PNL în privința transportului de persoane, un serviciu public esențial de […]
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, PSD Alba: Ion Dumitrel și PNL – groparii locurilor de muncă din Alba. Mii de oameni ar putea să-și piardă locul de muncă din cauza opririi transportului public metropolitan
Corneliu Mureșan, PSD Alba: Ion Dumitrel și PNL – groparii locurilor de muncă din Alba. Mii de oameni ar putea să-și piardă locul de muncă din cauza opririi transportului public metropolitan Pasivitatea, ignoranța și incompetența cu care PNL și domnul Ion Dumitrel au tratat, ani la rând, transportul public de persoane în județul Alba se […]