Actualitate

Recunoştinţă eternă eroilor neamului

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Ziua Independenţei a fost marcată ieri, 9 mai, la Cimitirul Eroilor din Alba Iulia, printr-un ceremonial militar de depunere de coroane şi o slujbă de pomenire a foştilor luptători pe front, căzuţi la datorie pe câmpurile de luptă pentru apărarea patriei. Au participat reprezentanţi ai administraţiei publice judeţene şi locale, oameni politici şi mulţi candidaţi la alegerile locale, şefi şi reprezentanţi de instituţii publice civile şi militare, veterani de război, foste şi actuale cadre militare, elevi militari, în frunte cu comandantul Garnizoanei Alba Iulia, col. Marcel Domşa.
După primirea oficialităţilor şi intonarea Imnului de Stat, un sobor de preoţi ortodocşi, condus de ÎPS Irineu, arhiepiscop de Alba Iulia, a oficiat o slujbă de parastas în memoria eroilor, iar istoricul Tudor Roşu de la Muzeul Naţional al Unirii a vorbit despre însemnătatea momentului 9 Mai în istoria poporului român.
Apoi, pe acordurile Imnului Eroilor, au urmat depuneri de coroane de flori la Monumentul Eroilor străjuit de elevi militari. Şi-au adus omagiul lor şi recunoştinţa eternă eroilor neamului Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean Alba, Primăria şi Consiliul Local Alba Iulia, Garnizoana Alba Iulia, M.A.I. (IPJ, ISU, IJJ), Direcţia Judeţeană de Informaţii (SRI), Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Asociaţia Judeţeană a Veteranilor de Război „Regele Ferdinand I” (în frunte cu g-ral. bg. (r) Ioan Radu, la cei peste 90 de ani ai săi), Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere, iar din partea partidelor politice, PDL, UNPR şi USL. Reprezentanţii instituţiilor publice prezente au depus la mormintele ostaşilor înhumaţi în Cimitirul Eroilor.
După păstrarea unui moment de reculegere în memoria eroilor neamului, ceremonialul s-a încheiat cu defilarea Gărzii de onoare formate din elevii Colegiului Militar „Mihai Viteazul”.

Petrecerea Divorțaților

Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu

Ioana Oprean

Publicat

în

De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu La doar 25 de ani, sublocotenentul inginer Adelin Marcel Leahu face parte din generația tinerilor militari care contribuie la operarea uneia dintre cele mai moderne aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române. Absolvent […]

Citește mai mult

Actualitate

Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri

Ioana Oprean

Publicat

în

Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]

Citește mai mult