Razie printre taximetriştii din Alba: amenzi de 5.920 lei şi acte reţinute
Cu ocazia unei acţiuni desfăşurate de poliţişti vineri, 9 martie, în judeţul Alba, taximetriştilor cu probleme le-au fost aplicate 33 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 5.920 lei, au fost reţinute 4 certificate de înmatriculare şi un permis de conducere. Echipajele i-au oprit în trafic pe taximetrişti începând de la prima oră a dimineţii. Între orele 7.00-11.00 şi 19.00-21.00, în municipiile Alba Iulia, Sebeş, Blaj, Aiud şi în oraşele Teiuş şi Ocna Mureş, poliţişti ai Serviciului Rutier Alba, împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Alba şi ai Registrului Auto Român, au organizat o acţiune de verificare a legalităţii transportului de persoane în regim de taxi precum şi a stării tehnice a autovehiculelor folosite pentru acest tip de serviciu.
În Aiud, de exemplu, a fost surprins un “rechin”, cum sunt numiţi transportatorii ilegali de persoane. Este vorba despre B.G., de 44 de ani, care transporta persoane în regim taxi, fără a deţine atestat al calificării profesionale iar autoturismul pe care-l conducea nu era nici măcar asigurat RCA. (B.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Elena Lasconi, fosta candidată la alegerile prezidențiale: ,,Dacă vezi imagini cu Nicuşor Dan, mie mi se face ruşine. Îmi este ruşine că acest domn ne reprezintă în străinătate”
Elena Lasconi, fosta candidată la alegerile prezidențiale: ,,Dacă vezi imagini cu Nicuşor Dan, mie mi se face ruşine. Îmi este ruşine că acest domn ne reprezintă în străinătate” Fosta candidată la alegerile prezidențiale și fostul lider USR Elena Lasconi a declarat că îi este rușine atunci când vede imagini cu președintele Nicușor Dan și că […]
Ce este Luna Recoltei: Când, unde și cum poți vedea mai bine Luna plină din septembrie 2026 pe cerul României
Ce este Luna Recoltei: Când, unde și cum poți vedea mai bine Luna plină din septembrie 2026 pe cerul României Luna plină de la sfârșitul lui septembrie 2026 este una dintre cele mai spectaculoase priveliști ale cerului de toamnă. Luna Recoltei se va afla în partea opusă Soarelui față de Pământ, iar discul său vizibil […]
Modificări legislative în schemele de ajutor de stat pentru fermierii români: Ce vor primi crescătorii de porci și de vite
Modificări legislative în schemele de ajutor de stat pentru fermierii români: Ce vor primi crescătorii de porci și de vite Parlamentul României a adoptat recent o serie de modificări aduse legislaţiei privind schemele de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul suin şi din sectorul bovin, în anul 2026, în contextul crizei din […]