Actualitate

Razie de amploare a polițiștilor din Alba Iulia. Au fost verificate zeci de societăți comerciale

Ioana Oprean

Publicat

în

Poliţiştii din Alba Iulia au aplicat 119 amenzi, în valoare totală de peste 20.000 de lei, în urma unei acţiuni cu efective mărite ce a avut loc pe raza municipiului. Totodată, au fost verificate 46 de societăți comerciale şi 96 de autovehicule şi au fost identificate 5 persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni de furt.

Petrecerea Divorțaților

 

Potrivit IPJ Alba, “marți, 2 februarie a.c., peste 30 de poliţişti de la structurile de investigaţii criminale, ordine publică şi rutieră ai Poliţiei Municipiului Alba Iulia, sprijiniţi de poliţişti ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din IPJ Alba, au desfăşurat o acţiune ce a avut drept scop menţinerea climatului de siguranţă publică, pe raza municipiului Alba Iulia.

 

Poliţiştii au efectuat 46 de controale la societăţi comerciale şi au controlat 96 de autovehicule.

 

Pentru nereguli constatate au fost aplicate 119 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 21.565 lei din care, cele mai multe (102) pentru încălcarea prevederilor legale privind circulaţia pe drumurile publice.

 

Au fost identificate 5 persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni de furt, au fost confiscate bunuri în valoare de 1.228 lei şi au fost reţinute două permise de conducere şi 4 certificate de înmatriculare.”


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Video | Gala Tineretului din România 2026, la Alba Iulia: Peste 125 de inițiative în competiția națională dedicată tinerilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Gala Tineretului din România 2026, la Alba Iulia: Peste 125 de inițiative în competiția națională dedicată tinerilor Municipiul Alba Iulia găzduiește, sâmbătă, 24 octombrie, Gala Tineretului din România 2026, un eveniment dedicat recunoașterii proiectelor care contribuie la dezvoltarea tinerilor și a comunităților. Peste 125 de inițiative au fost înscrise în competiția din acest an, organizată […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensiile mici, tot mai afectate de scumpiri în România: Puterea de cumpărare a vârstnicilor, sub presiune

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensiile mici, tot mai afectate de scumpiri în România: Puterea de cumpărare a vârstnicilor, sub presiune Veniturile modeste, creșterea prețurilor și lipsa unei indexări generale a pensiilor în 2026 îngreunează situația financiară a milioane de pensionari din România. Pentru cei cu venituri reduse, acoperirea cheltuielilor de bază devine o provocare tot mai mare. Citește și: […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | Jurământul care le marchează destinul militar! Absolvenții Promoției 2026 de la Colegiul Militar din Alba Iulia, emoții la un nou început de drum

Ioana Oprean

Publicat

în

Jurământul care le marchează destinul militar! Absolvenții Promoției 2026 de la Colegiul Militar din Alba Iulia, emoții la un nou început de drum Absolvenții Promoției 2026 a Colegiului Militar din Alba Iulia, care în prezent sunt studenți în anul I în academiile militare, au trăit momentul emoționat al depunerii Jurământului militar. „Pentru absolvenți, depunerea Jurământului […]

Citește mai mult