Cultură Educație

Proprietarii – obligaţi să refacă faţadele degradate ale clădirilor pe banii lor

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Legea care prevede obligativitatea proprietarilor de a reface faţadele degradate ale clădirilor a fost publicată în Monitorul Oficial, urmând ca prevederile ei să intre în vigoare începând cu data de 10 august 2011.
Legea nr. 153/2011 prevede ca în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare, primarii să inventarieze clădirile care „prin nivelul de degradare a sistemului de închidere perimetrală, pun în pericol sănătatea, viaţa, integritatea fizică şi siguranţa populaţiei şi/sau afectează calitatea mediului înconjurător, a cadrului urban construit şi a spaţiilor publice urban”. Edilii vor notifica proprietarii în legătură cu obligaţia lor de a executa lucrările de intervenţie în decurs de cel mult 12 luni de la data notificării. Legea prevede însă posibilitatea de a prelungi acest termen cu maxim 6 luni. Totodată, actul normativ prevede amenzi de până la 15.000 de lei pentru primarii care nu respectă aceste obligaţii.
Legea prevede ca finanţarea proiectării şi executării lucrărilor de refacere să se asigure, pe cheltuiala proprie, de către deţinătorii clădirilor. Guvernul va facilita acordarea de credite bancare de la instituţii de credit, cu garanţie guvernamentală şi cu dobandă subvenţionată pentru a sprijini proprietarii imobilelor să realizeze lucrările de reabilitare a anvelopei locuinţei. Finanţarea va fi împărţită astfel: minimum 10% din surse proprii ale beneficiarului şi maximum 90% prin credit garantat prin Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. – I.F.N. Perioada de rambursare a creditelor bancare cu garanţie guvernamentală şi cu dobandă subvenţionată este de maximum 5 ani. (N.I.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

15 noiembrie 2026 | Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia”

Ioana Oprean

Publicat

în

Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia” Compania de teatru Skepsis vă prezintă duminică, 15 noiembrie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, spectacolul „Farmacia”, creat de Viorel Cioflică pe baza unui text scurt de Eugen Ionescu. Un spectacol special din repertoriul Skepsis, în care […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge pe 20 noiembrie la Cluj-Napoca

Dan HENEGAR

Publicat

în

Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge vineri, 20 noiembrie la Cluj-Napoca Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău Arena, pe 30 octombrie 2026, în fața unui public numeros, la un concert cu toate biletele epuizate. Producția „Carla’s Dreams Simfonic”, care a îmbinat muzica trupei cu sonoritățile unei […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Foto | O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș Un Strastnic tipărit la Blaj în 1753, alături de un Penticostar manuscris copiat în 1759, readuce în atenția publicului istoria cărților religioase și a vieții spirituale a românilor din Transilvania secolului al XVIII-lea. Volumul păstrează inclusiv […]

Citește mai mult