Programul „O săptămână la munte”: Tarife reduse cu până la 50% pentru turişti, în perioada 9 februarie – 28 martie
Dacă v-aţi dorit să petreceţi câteva zile relaxante la munte şi n-aţi avut ocazia sau timpul necesar, acum e momentul. Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism a lansat programul „O săptămână la munte”. În perioada 9 februarie- 28 martie, tarifele pentru un sejur de cinci zile vor fi cu până la 50% mai mici faţă de cele obişnuite.
Tarifele practicate în cadrul acestui program special de către hotelurile de la munte vor fi neschimbate faţă de anii trecuţi, se arată într-un comunicat transmis de FPTR. În perioada 9 februarie – 28 martie, preţurile vor fi cuprinse între 161 lei şi 368 de lei de persoană pentru un sejur de cinci zile.
Tarifele pentru un loc pe un sejur de cinci nopţi, fără servicii de masă, sunt următoarele: la hotel, vilă, cabană de două stele -161 lei persoană/sejur (fără mic dejun); la hotel, vilă, cabană trei stele – 259 lei persoană/sejur (fără mic dejun); la hotel, vilă patru stele – 368 lei persoană/sejur (fără mic dejun).
Durata unui sejur este de 5 nopţi, începând duminică şi terminând vinerea, în perioada 9 februarie – 28 martie 2014. Cu acceptul prestatorilor se pot valorifica sejururi şi cu alte date de intrare în intervalul stabilit.
Locurile vor fi vândute tuturor categoriilor de turişti, iar solicitările vor fi onorate în ordinea înscrierilor şi în funcţie de numărul de locuri puse la dispoziţie.
Până acum, în acest program s-au înscris 27 de structuri de cazare, fiind puse la dispoziţie aproape 700 de locuri pe serie. Aceste locuri vor fi vândute în peste 44 de agenţii de turism din toată ţara, ceea ce înseamnă că în cele 8 serii circa 5.600 de persoane vor putea să petreacă o săptămână la munte.
Sursa: Mediafax
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Reglementarea păcănelelor la Alba Iulia: Plângere prealabilă depusă de Loteria Română Compania Națională „Loteria Română” S.A. a contestat Hotărârea Consiliului Local nr. 313 din 31 august 2026, prin care Alba Iulia și-a stabilit regimul activităților de jocuri de noroc. Executivul local consideră însă plângerea neîntemeiată și propune Consiliului Local să o respingă. Un proiect de […]
Când începe vacanța de toamnă în 2026 și când revin elevii la școală. Când este următoarea vacanță din anul școlar 2026-2027
Când începe vacanța de toamnă în 2026 și când revin elevii la școală. Când este următoarea vacanță din anul școlar 2026-2027 În câteva zile, elevii din România vor intra în prima vacanță din anul școlar 2026-2027, programată la finalul lunii octombrie. Vacanța de toamnă va dura nouă zile consecutive, iar calendarul aprobat de Ministerul Educației […]
Pensii private | Premierul Luca Niculescu, mesaj ferm: „Nimeni nu se atinge de Pilonul II de pensii”
Pensii private | Premierul Luca Niculescu, mesaj ferm: „Nimeni nu se atinge de Pilonul II de pensii” Premierul Luca Niculescu afirmă că Pilonul II de pensii private nu va fi modificat, subliniind că predictibilitatea trebuie să reprezinte un principiu de bază al politicilor publice. Potrivit șefului Guvernului, fondurile acumulate în cadrul acestui sistem însumează aproximativ […]
