Programul de screening pentru cancerul de col uterin continuă. Medicii de familie au avut o nouă întâlnire
O parte dintre medicii din judeţul Alba înscrişi în Programul de screening pentru cancerul de col uterin au participat joi, 11 iulie, la o întâlnire informală. La discuţii au fost prezenţi şi medici ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba, care au prezentat date referitoare la acest program şi importanţa acestuia.
Formulare repartizate tuturor medicilor
De la începutul programului de screening și până la acest moment în județul Alba au fost distribuite 5.000 de formulare și au fost recoltate și prelucrate 3.360 de probe. Femeile din județul Alba cu vârsta între 25 și 64 de ani se mai pot înscrie încă în program.
„Formularele primite vor fi repartizate în mod egal tuturor medicilor din program. La întâlnirea de joi medicilor de familie prezenți li s-au prezentat rezultatele obținute la nivelul județului Alba până la acest moment. De asemenea, la întâlnire au participat și medicii Liliana Hăprian, de la Laboratorul de anatomie patologică care a prezentat informații despre modul de interpretare a rezultatelor și medicul ginecolog Cristian Țibea”, a spus medicul Simona Butnariu, organizatorul întâlnirii.
La întâlnirea cu medicii de familie medicul ginecolog Cristian Țibea a prezentat noile dotări ale Secției de obstetrică și ginecologie.
„Am prezentat mai multe aspecte despre chirurgia minim invazivă în ginecologie și despre ginecologia oncologică. De asemenea, am avut ocazia să prezentăm medicilor de familie din județul Alba noile dotări ale secției printre care și sala de nașteri un de se poate asigura o asistență medicală la standarde europene”, a spus medicul Cristian Țibea.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sănătatea și natură
UNTOLD 2026 intră în linie dreaptă: 100 de zile până la ediția ONE. Fanii pot vota festivalul în Top 100 mondial
UNTOLD 2026 intră în linie dreaptă: 100 de zile până la ediția ONE. Fanii pot vota festivalul în Top 100 mondial Mai sunt fix 100 de zile până când UNTOLD Festival își deschide porțile pentru o nouă eră – ediția UNTOLD ONE, programată între 6 și 9 august, la Cluj-Napoca. Citește și: Superstarul britanic Lewis […]
Electric Castle 2026 aduce peste 200 de artiști la Bonțida. The Cure, twenty one pilots și Teddy Swims, în capul afișului
Electric Castle 2026 aduce peste 200 de artiști la Bonțida. The Cure, twenty one pilots și Teddy Swims, în capul afișului Organizatorii Electric Castle 2026 au anunțat lineup-ul complet al ediției din acest an, care va avea loc între 16 și 19 iulie, pe domeniul Bánffy din Bonțida. Peste 200 de artiști vor urca pe […]
De la ce provine dependența de mâncare. Medic nutriționist: Nu este vina voastră, industria alimentară apelează la strategii de producție care ne fac să consumăm mai mult
De la ce provine dependența de mâncare. Medic nutriționist: Nu este vina voastră, industria alimentară apelează la strategii de producție care ne fac să consumăm mai mult Dependența de mâncare își are originea în produsele ultraprocesate, create în adevărate „laboratoare de chimie” pentru a fi greu de refuzat, prin combinații hipercalorice de sare, zahăr și […]