Procurorii ar putea solicita arestarea lui Călin Georgescu. Procurorul general: „Nu am mai întâlnit un asemenea caz în ultimii 35 de ani”
Anchetele care îl vizează pe Călin Georgescu, trimis în judecată în principal pentru complicitate la tentativa de acțiuni împotriva ordinii constituționale, continuă atât la DIICOT, cât și la Parchetul Judecătoriei Sectorului 1.
Acolo au fost redirecționate plângeri formulate împotriva fostului candidat, vizând presupuse fapte de transmitere de informații false și instigare publică. Astăzi, joi, 18 septembrie, procurorii ar putea cere arestarea lui Călin Georgescu, care în acest moment se află sub control judiciar, potrivit unor informații Antena 3 CNN.
Procurorul general al României, Alex Florența, a subliniat că dosarul lui Călin Georgescu, trimis în judecată marți, 16 septembrie, reprezintă un caz fără precedent în ultimele decenii. Tot atunci, într-o declarație, Florența a precizat că amploarea și modul de desfășurare a acestei operațiuni o situează printre cele mai grave situații din ultimii ani: „Nu am mai întâlnit un asemenea caz în ultimii 35 de ani. Este un caz complex, grav, căruia îi lipsește jurisprudența. Despre acțiunea hibridă – este un termen suprasaturat, dar foarte puțin explicat. Războiul hibrid este cu atât mai periculos cu cât este mult mai serios și perfid decât războiul tradițional. Modul de acționare presupune multiple instrumente prin care tu ataci un stat, chiar dacă militar nu există un conflict declarat și real”.
Procurorul general a explicat că acest tip de strategie vizează opinia publică prin propagandă și manipulare online: „Prin aceste instrumente, pe teritoriul statului respectiv, influențezi opinia publică, creezi o stare de nemulțumire, panică, pe care o poți utiliza în interes propriu prin prezentarea unui narativ. În cazul României, s-a înregistrat în cazul grupărilor extremiste, pentru a crea cât mai multă dezordine. Un cumul întreg de factori care duce la polarizarea societății, slăbirea țării din interior”.
Citește și: Prima reacție a lui Călin Georgescu după ce a fost trimis în judecată pentru lovitură de stat
Alex Florența a declarat că o parte dintre inculpați au legături directe cu Rusia, documentate în detaliu.
„Inclusiv unii dintre inculpaţii cercetaţi în cauză au legături certe, documentate din toate punctele de vedere cu Federaţia Rusă. Inculpatul pe care îl aveţi în poză în momentul de faţă (n.r. în imagini erau Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi Eugen Sechila) este în afara oricărui dubiu. El este, de altfel, documentat în urma percheziţiilor informatice cu deplasări multiple în Federaţia Rusă, cu CV-uri în limba rusă pentru a fi furnizate autorităţilor de acolo. De asemenea, întâlnirile sale negociate cu ambasadorul Federaţiei Ruse în România, fostul ambasador al Federaţiei Ruse sunt de asemenea absolut certe şi în afara oricăror dubii”, a declarat Florenţa.
El a precizat, de asemenea, că există și înregistrări video publice care confirmă aceste legături.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Răspunsul oferit de premierul Luca Niculescu după ce a fost întrebat dacă poate garanta că în 2027 nu vor creşte taxele: ,,Dorinţa noastră mare este de a nu avea taxe noi”
Răspunsul oferit de premierul Luca Niculescu după ce a fost întrebat dacă poate garanta că în 2027 nu vor creşte taxele: ,,Dorinţa noastră mare este de a nu avea taxe noi” Premierul Luca Niculescu a declarat că Executivul își dorește ca taxele și impozitele să nu mai crească în 2027, însă a precizat că această […]
Se mai poate solicita ajutorul pentru încălzire după începerea sezonului rece? De când se acordă sprijinul financiar și cine poate primi ajutorul pentru încălzirea locuinței
Se mai poate solicita ajutorul pentru încălzire după începerea sezonului rece? De când se acordă sprijinul financiar și cine poate primi ajutorul pentru încălzirea locuinței Solicitările pentru primirea ajutorului de încălzire a locuinței pot fi depuse și după începerea sezonului rece 2026-2027. Familiile și persoanele singure care îndeplinesc condițiile legale pot beneficia de sprijin încă […]
Avertismentul unui cunoscut economist cu privire la economia României: ,,Eu cred că asteroidul financiar va ajunge în România în primul trimestru din 2027”
Avertismentul unui cunoscut economist cu privire la economia României: ,,Eu cred că asteroidul financiar va ajunge în România în primul trimestru din 2027” Economistul Radu Georgescu avertizează asupra riscurilor economice cu care s-ar putea confrunta România în primul trimestru din 2027, pe fondul evoluțiilor negative din piața muncii, al scăderii salariului mediu net și al […]
