Curier Județean

Primăria Municipiului Sebeș solicită 9 microbuze electrice pentru transportul școlar printr-o finanțare nerambursabilă. 400 de elevi vor beneficia de acestea

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria Municipiului Sebeș solicită 9 microbuze electrice pentru transportul școlar printr-o finanțare nerambursabilă. 400 de elevi vor beneficia de acestea

Printr-o cerere semnată de primarul Dorin Nistor, Primăria Municipiului Sebeș a solicitat o finanțare nerambursabilă prin care să fie achiziționate 9 microbuze electrice pentru transportul școlar, de care să beneficieze un număr de aproape 400 de elevi.

Petrecerea Divorțaților

Finanțarea poate fi accesată prin Ministerul Educației, pe Programul Național de Redresare și Reziliență – Componenta C15. Educație. Angajamentul autorităţii publice locale este acela de a asigura, pe o durată de minim 4 ani, resursa umană, costurile de reparaţii şi de întreţinere a microbuzelor şi costurile de alimentare.

De altfel, Primăria Municipiului Sebeș a depus și la Administrația Fondului pentru Mediu un proiect pentru realizarea unui prim lot de trei stații de reîncărcare pentru vehicule electrice, în municipiul Sebeș, prin finanțare nerambursabilă, acestea urmând a fi amplasate pe strada Depozitelor, Drumul Sibiului și pe strada Valea Frumoasei.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Video | Turneu de table la Alba Mall, cu 128 de participanți și un premiu de 1.000 de euro. Competiția are și o componentă caritabilă

Bogdan Ilea

Publicat

în

Turneu de table la Alba Mall, cu 128 de participanți și un premiu de 1.000 de euro. Competiția are și o componentă caritabilă Un număr de 128 de persoane participă la un turneu de table organizat la Alba Mall, în perioada 7-8 noiembrie 2026. Premiul cel mare este în valoare de 1.000 de euro, iar […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Acțiune desfășurată pe raza comunelor Bucerdea Grânoasă și Crăciunelu de Jos de polițiști: Sute de persoane și zeci de autoturisme verificate. Amenzi de peste 42.000 de lei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Acțiune desfășurată pe raza comunelor Bucerdea Grânoasă și Crăciunelu de Jos de polițiști: Sute de persoane și zeci de autoturisme verificate. Amenzi de peste 42.000 de lei La data de 6 noiembrie 2026, în intervalul orar 18.00 – 21.00, Poliția Municipiului Blaj a desfășurat o acțiune care a avut drept scop prevenirea faptelor antisociale și […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Peste 100 de activități preventive în 10 unități de învățământ din Alba efectuate de polițiști: Au luat parte peste 2.600 de elevi și cadre didactice

Bogdan Ilea

Publicat

în

Peste 100 de activități preventive în 10 unități de învățământ din Alba efectuate de polițiști: Au luat parte peste 2.600 de elevi și cadre didactice În această săptămână, polițiștii din județul Alba, sub coordonarea Biroului Siguranță Școlară și a Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat 112 activități preventive în 10 unități de […]

Citește mai mult