Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind pensiile militare de stat
Președintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul de promulgare a Legii privind pensiile militare de stat, conform unui comunicat de presă al Adminstrației Prezidențiale.
Actul normativ a fost adoptat pe 30 iunie de Camera Deputaților și prevede că baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media tuturor veniturilor brute realizate în șase luni consecutive, din ultimii cinci ani de activitate.
Potrivit legii, baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media tuturor veniturilor brute realizate în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie, la alegerea persoanelor prevăzute la art.3 lit.a)—c). La media obținută se adaugă un spor de până la 15% în condițiile stabilite prin ordin comun al conducătorilor instituțiilor din domeniul apărării naționale, ordinii publice și securității naționale.
Actul normativ prevede totodată că au dreptul la pensie de serviciu pentru limită de vârstă militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, în activitate, care au împlinit vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă, au o vechime efectivă de cel puțin 25 de ani, din care cel puțin 15 ani reprezintă vechimea în serviciu.
Președintele Iohannis a mai promulgat Legea privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 6/2014 pentru modificarea și completarea Art. 10 din Legea nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe și Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 248/2013 privind organizarea și funcționarea Consiliului Economic și Social. (Z.U.)
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Oferta publică de obligațiuni a municipiului Alba Iulia, suprasubscrisă: Cererea investitorilor a depășit 77 de milioane de euro, pentru emisiunea de 30 de milioane de euro
Oferta publică de obligațiuni a municipiului Alba Iulia, suprasubscrisă: Cererea investitorilor a depășit 77 de milioane de euro, pentru emisiunea de 30 de milioane de euro Municipiul Alba Iulia a anunțat încheierea cu succes a ofertei publice de obligațiuni municipale, denominate în euro, în valoare de 30 de milioane de euro. Oferta, derulată în perioada […]
Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: Ion Dumitrel și PNL au ales scumpirea transportului public. PSD a votat împotrivă
Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: Ion Dumitrel și PNL au ales scumpirea transportului public. PSD a votat împotrivă Înaintea ședinței Consiliului Județean Alba, le-am cerut public lui Ion Dumitrel și consilierilor județeni ai PNL să aleagă între oamenii care depind de transportul public și noi scumpiri. Ieri au ales din nou scumpirile. Consilierii județeni ai […]
Clubul Sportiv Municipal Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unui post vacant de inspector de specialitate, grad II din cadrul Compartimentului Financiar Contabil, Resurse umane și Achiziții publice. Calendar și condiții de participare
Clubul Sportiv Municipal Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unui post vacant de inspector de specialitate, grad II din cadrul Compartimentului Financiar Contabil, Resurse umane și Achiziții publice. Calendar și condiții de participare Clubul Sportiv Municipal Aiud, instituție publică de interes local, cu personalitate juridică, în subordinea Consiliului Local al Municipiului Aiud, organizează la […]