Premierul Dacian Cioloș a primit o petiție privind poluarea din Sebeș la intrarea în Primăria Alba Iulia – FOTO
Premierul Dacian Cioloș a fost întâmpinat luni, la Alba Iulia, înainte de întâlnirea cu autoritățile locale, de un reprezentant al unui ONG, care i-a înmânat o petiție privind poluarea din Sebeș.
Dacian Cioloș poartă discuții cu reprezentanții administrației locale la Primăria Alba Iulia urmând să susțină o conferință de presă la ora 10.30. Înainte să intre în primărie acesta a primit un document privind poluarea din Sebeș.
”Am încercat să-l informăm și pe domnul prim-ministru în legătură cu problemele de la Sebeș. Oamenii de aici se plâng că dimineața, seara, noaptea, nu pot respira. Este și un zgomot foarte puternic acolo.(…) În primul rând la Sebeș nu se dorește deschiderea noii instalații de formaldehidă de 60.000 de tone și se dorește o monitorizare mult mai strictă a emisiilor”, a spus reprezentanta Asociației Prima Natura.
Oficialul se află în județ pentru a lansa ”Pachetul de măsuri pentru dezvoltarea clasei de mijloc la sate”, urmând să participe și la o întâlnire cu fermierii în comuna Ciugud.
Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, prim-ministrul Dacian Cioloş va efectua luni, 21 martie, o vizită în județul Alba, unde va participa la evenimentul de lansare al ”Pachetului de măsuri pentru dezvoltarea clasei de mijloc la sate”. Premierul Dacian Cioloș va fi însoțit de vicepremierul Vasile Dîncu, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și de ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu.
PROGRAMUL vizitei premierului Dacian Cioloș în județul Alba
09.00 – 10.30 Primăria Alba Iulia, discuții cu autoritățile locale
10.30 -11.00 Conferință de presă
13.00 -14.30 Vizită în teren: Inițiative locale, exemple de bună practică: mici ferme, mici afaceri non-agricole, infrastructură – cu fonduri europene
1) Proiect afacere non-agricolă femeie manager– Sat Șeusa, nr.170 A, comuna Ciugud
2) Proiect fermă mică vaci + finanțare LEADER – Sat Limba nr. 84, comuna Ciugud, la intrare pe drumul agricol
3) Proiect „Drumurile agricole” asfaltate cu finanțare din PNDR; comuna Ciugud (plecare din satul Limba, traseu de 10 km, coborâre Ciugud).
4) Sediul nou administrativ: comuna Ciugud, nr. 141
14.30 Sosire Căminul Cultural Sat Drîmbar, comuna Ciugud
Conferința: Pachet de măsuri pentru dezvoltarea clasei de mijloc la sate
14.30 – 15.15 Discursuri de deschidere: Gheorghe Damian, primar Ciugud, Dacian Cioloș, prim-ministru, Vasile Dîncu, viceprim-ministru, Achim Irimescu, ministrul Agriculturii, Cristian Ghinea, consilier de stat.
• 14.30 – 14.35 Cuvânt de bun venit Dl. Gheorghe Damian, primar Ciugud
• 14.35-14.45 Prezentarea Pachetului de măsuri pentru dezvoltarea clasei de mijloc la sate: Echipa Cancelariei Primului Ministru/ Cristian Ghinea, consilier de stat
• 14.45 -14.55 Discurs Dl. Dacian Cioloș, prim-ministru
• 14.55 – 15.05 Discurs Dl. Vasile Dîncu, viceprim-ministru
• 15.05- 15.15 Discurs Dl. Achim Irimescu, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale
15.15 – 16.00 Intervenții fermieri, Q&A
[nggallery id=1800]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Consiliul Județean Alba a scos la licitație consolidarea drumului județean DJ 107F: Investiție de aproape 8,9 milioane lei pentru oprirea alunecărilor de teren la Lunca Mureșului
Consiliul Județean Alba a scos la licitație consolidarea drumului județean DJ 107F: Investiție de aproape 8,9 milioane lei pentru oprirea alunecărilor de teren la Lunca Mureșului Consiliul Județean Alba a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de achiziție publică pentru execuția lucrărilor de consolidare a corpului drumului județean DJ 107F, pe sectorul […]
FOTO | Un polițist și un jandarm din Alba, eroi în uniformă: Au intervenit primii și au salvat un vârstnic dintr-un apartament din Cugir, de unde se simțea miros de fum
Un polițist și un jandarm din Alba, eroi în uniformă: Au intervenit primii și au salvat un vârstnic dintr-un apartament din Cugir, de unde se simțea miros de fum Un polițist și un jandarm din Alba au devenit eroi în uniformă după ce au intervenit primii și au salvat un vârstnic dintr-un apartament din Cugir, […]
Video | Elevii din Alba Iulia, cu rezultate deosebite la olimpiadele naționale și internaționale, și profesorii care i-au pregătit, premiați de municipalitate. Lista completă
Elevii din Alba Iulia, cu rezultate deosebite la olimpiadele naționale și internaționale, și profesorii care i-au pregătit, premiați de municipalitate. Lista completă Vineri, 11 septembrie 2026, de la ora 14.00, la Muzeul Principia, a avut loc festivitatea de premiere a elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar din Alba Iulia care au obținut, în anul școlar […]