Politică Administrație

Premieră națională! Consiliul Județean Alba împlinește visele a sute de copii instituționalizați

Bogdan Presecan

Publicat

în

copil-trompetaO inițiativă demnă de tot respectul, concretizată printr-un proiect de hotărâre ce urmează să fie supus votului în Consiliul Județean Alba, ar putea împlini visele a sute de elevi din județul Alba, care trăiesc în case de tip familial și centre sociale similare.

Petrecerea Divorțaților

Dacă proiectul va fi adoptat de consilieri, atunci, acești copii și adolescenți, care au un talent artistic sau doresc să învețe tainele vreunei arte, vor avea acces gratuit la cursurile oferite de Centrul de cultură “Augustin Bena”, cursuri care în mod normal costă sute de lei pe an, fiind total inaccesibile respectivei categorii de tineri.

Acest lucru, pe lângă faptul că dezvoltă competențe într-un domeniu artistic (dansuri, pictura, instrumente muzicale, fotografie, samd) oferind copiilor noi perspective pe piața muncii, reprezintă și un mod de recreere și socializare, un aspect esențial pentru o dezvoltare emoțională optimă.

În plus, cele câteva sute de tineri, elevi din unităţile de învăţământ special, vor beneficia de acces GRATUIT la toate instituţiile de cultură aflate sub autoritatea Consiliului Judeţean Alba. Este vorba despre Muzeul Naţional al Unirii Alba lulia, Biblioteca judeţeană ” Lucian Blaga” Alba, Teatrul de păpuşi Prichindel” Alba lulia, Centrul de cultură “Augustin Bena” Alba, care sunt, conform legislaţiei în domeniul patrimoniului cultural instituţii de cultură, de drept public, fară scop lucrativ, aflate în serviciul societăţii, care colecţionează, conservă, cercetează, restaurează, comunică şi expun în scopul cunoaşterii, educării şi receerii, mărturii materiale şi spirituale ale existenţei şi evoluţiei poporului român.

 

Potrivit raportului de specialitate al proiectului de hotărâre “diversitatea activităţilor culturale găzduite de acestea, cu adresare către toate categoriile de public, spaţiile expoziţionale amenajate cu expuneri temporare sau permanente fac parte din programul anual de activităţi aprobat de către Consiliului Judeţean Alba. Fondul de carte din toate domeniile aflat în patrimoniul Bibliotecii judeţene Alba, activităţile cu public pot constitui o modalitate de atragere spre lectură şi pentru elevii din aceste unităţi de învăţământ, nu doar ca modalitate de petrecere a timpului liber, ci şi ca modalitate de formare şi educaţie. Diversitatea activităţilor Centrului de cultură “Augustin Bena” Alba, în special din domeniul cultural- artistic: spectacole din toate genurile muzicale, clasele de formare în domeniul artelor pot constitui de asemenea motivaţii importante pentru petrecerea timpului liber al acestor copii şi tineri. Alături de programul deja consacrat al instituţiei Teatrul de păpuşi “Prichindel” Alba lulia, Gesturi pentru toţi, instituţia poate primi elevi la orice alt spectacol adecvat vârstei.

Asigurarea accesului gratuit al elevilor din unităţile de învăţământ speciale din judeţul Alba în instituţiile de cultură aflate sub autoritatea Consiliului Judeţean Alba constituie încă o modalitate de a răspunde necesităţilor de educaţie şi formare a tuturor categoriilor de copii şi tineri, parte importantă a strategiei în domeniul culturii a judeţului Alba.”

Această inițiativă s-a născut ca urmare a dorinței lui Ionuț, un copil talentat din cadrul unui centru de plasament din Alba Iulia, de a-și urma visul, respectiv să studieze un anumit instrument muzical, în cadrul cursurilor de formare, oferite contra-cost de Centrul de cultură “Augustin Bena” Alba.

Acest demers, semnat de vicepreședinții CJ Alba, Florin Roman și Alin Cucui, reprezintă o premieră la nivelul administrațiilor județene din țară și totodată un model demn de urmat pentru acestea.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, cu sediul în Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, anunță publicul interesat de aprobarea proiectului de hotărâre de consiliu local privind procedura de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) “DEZVOLTAREA […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Video | Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare

Ioana Oprean

Publicat

în

Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare Municipalitatea blăjeană continuă seria investițiilor în infrastructură, un nou șantier fiind deschis pe strada Alexandru Borza. Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a anunțat începerea lucrărilor de reabilitare […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat o procedură de achiziție publică pentru dotarea zonei Șanțului Exterior Est al Cetății Alba Carolina, în cadrul proiectului de reconversie și refuncționalizare a acestui spațiu. Contractul […]

Citește mai mult