Prefectura Alba: ”Soluţiile la problema diabeticilor insulinici vor ajunge în atenţia ministrului Sănătăţii”
Sesizările primite de către prefectul Gheorghe Feneşer, potrivit cărora bolnavii de diabet sunt supuşi riscului major de a nu-şi putea procura insulina la timp, s-au confirmat. În evidenţele CAS Alba sunt înregistraţi 10.497 de diabetici, dintre care 2.948 sunt dependenţi de insulină.
Reţetele pentru insulină se eliberează în urma consultaţiei, programată o dată la 3 luni, dar, din cauza numărului mare de pacienţi, uneori aceştia trebuie să aştepte după reţetă încă o lună şi jumătate. Cei 4 diabetologi din judeţ nu reuşesc să facă faţă numărului mare de pacienţi care au nevoie de reţetă pentru insulină, în condiţiile în care nu pot programa mai mult de 28 consultaţii/zi. De asemenea, foarte mulţi dintre bolnavi sunt nevoiţi să se deplaseze pe distanţe şi de peste 100 km pentru consultaţie şi pentru obţinerea prescripţiei medicale.
La sfârşitul săptămânii trecute, prefectul Gheorghe Feneşer i-a convocat la o întâlnire pe această temă pe directorul DSP Alba, Horea Timiş, directorul Spitalului Judeţean, Nicoleta Coşarcă, directorul executiv al CAS Alba, responsabil de relaţiile contractuale, Gheorghe Munteanu şi diabetologul Diana Barbonţa.
Concluzia unanimă a fost aceea că problema diabeticilor dependenţi de insulină e una de care se lovesc toţi bolnavii cronici, dar şi medicii specialişti, care, din pricina numărului maxim de consultaţii zilnice pe care le pot efectua, nu au cum să remedieze situaţia.
Prefectul judeţului Alba a propus ca baremul de consultaţii în cazul diabeticilor să fie eliminat, să existe un diabetolog şi la Sebeş, Cîmpeni, Aiud sau Ocna Mureş, iar reţetele pentru insulină să poată fi eliberate de către medicii de familie, în baza scrisorii medicale emise de către diabetolog. Propunerile prefectului au fost agreate de către specialişti, care au precizat că prescrierea reţetelor de către medicul de familie ar duce inclusiv la evitarea supraaglomerării cabinetelor de medicină internă.
Cu o comunicare bună între medicul diabetolog şi medicii de familie, prin intermediul medicilor internişti, care ar putea fi la rândul ei reglementată, o dată cu modificarea legislaţiei, medicii de familie ar putea prescrie şi insulina, nu doar tabletele anti diabet, ceea ce ar rezolva problema.
”Una dintre veştile bune este aceea că, din 15 martie, persoanele dependente de insulină care vor veni la Alba Iulia pentru reţetă se vor putea adresa celor 3 medici diabetologi în cadrul Centrului Judeţean de Diabet, care îşi reia activitatea în clădirea Spitalului Judeţean. Soluţiile pe care le-am propus sunt viabile, fapt confirmat de autorităţile medicale cu care am discutat, şi le voi susţine la Ministerul Sănătăţii. Am cerut un memoriu semnat de către specialişti, pentru a-l prezenta ministrului Eugen Nicolaescu. Sunt sigur că şi domnul ministru îşi doreşte un sistem sanitar care să răspundă cât mai bine nevoilor pacienţilor, iar soluţiile găsite de noi ar putea elimina o problemă foarte serioasă la nivel de ţară. În ceea ce mă priveşte pe mine, îi asigur pe toţi bolnavii dependenţi de insulină că voi face tot ceea ce stă în puterile mele, pentru ca problema lor să fie rezolvată în cel mai scurt timp posibil”, a declarat Gheorghe Feneşer, prefectul judeţului Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sănătatea și natură
UNTOLD 2026 intră în linie dreaptă: 100 de zile până la ediția ONE. Fanii pot vota festivalul în Top 100 mondial
UNTOLD 2026 intră în linie dreaptă: 100 de zile până la ediția ONE. Fanii pot vota festivalul în Top 100 mondial Mai sunt fix 100 de zile până când UNTOLD Festival își deschide porțile pentru o nouă eră – ediția UNTOLD ONE, programată între 6 și 9 august, la Cluj-Napoca. Citește și: Superstarul britanic Lewis […]
Electric Castle 2026 aduce peste 200 de artiști la Bonțida. The Cure, twenty one pilots și Teddy Swims, în capul afișului
Electric Castle 2026 aduce peste 200 de artiști la Bonțida. The Cure, twenty one pilots și Teddy Swims, în capul afișului Organizatorii Electric Castle 2026 au anunțat lineup-ul complet al ediției din acest an, care va avea loc între 16 și 19 iulie, pe domeniul Bánffy din Bonțida. Peste 200 de artiști vor urca pe […]
De la ce provine dependența de mâncare. Medic nutriționist: Nu este vina voastră, industria alimentară apelează la strategii de producție care ne fac să consumăm mai mult
De la ce provine dependența de mâncare. Medic nutriționist: Nu este vina voastră, industria alimentară apelează la strategii de producție care ne fac să consumăm mai mult Dependența de mâncare își are originea în produsele ultraprocesate, create în adevărate „laboratoare de chimie” pentru a fi greu de refuzat, prin combinații hipercalorice de sare, zahăr și […]