Actualitate

Polițiștii i-au confiscat unui moț din Albac, 64 de brazi de crăciun și l-au amendat cu 2.000 de lei |30.11.2012

Bogdan Presecan

Publicat

în

În  noaptea  de 28/29 noiembrie, poliţiştii Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba împreună cu specialişti din cadrul  I.T.RS.V. Cluj Napoca au efectuat o acţiune ce a avut drept scop prevenirea şi combaterea faptelor ilegale asociate din tăierea, transportul şi comercializarea materialelor lemnoase, în special a  pomilor de Crăciun.

Petrecerea Divorțaților

Cu ocazia acestei acţiuni, pe DN 1R, pe raza comunei Albac, a fost depistat  O.P.E., de 44 de ani, din comuna Albac, judeţul Alba care transporta cu o autoutilitară, 64 de brazi de Crăciun,  pentru care nu deţinea documente legale de provenienţă şi transport.

Conducătorul autoutilitarei a fost sancţionat contravenţional, în conformitate cu art. 19 lit. c din Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, cu amendă în valoare de 2.000 de lei iar cei iar cei 64 de brazi au fost confiscaţi.

 foto arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România, dependență de importuri energetice care tinde spre infinit. Record istoric de energie electrică adusă din străinătate: 3.449 MW, la un preț mediu de aproximativ 240 euro/MWh

Ioana Oprean

Publicat

în

România, dependență de importuri energetice care tinde spre infinit. Record istoric de energie electrică adusă din străinătate: 3.449 MW, la un preț mediu de aproximativ 240 euro/MWh România a înregistrat, în cursul serii de sâmbătă, 3 octombrie 2026 un nivel fără precedent al importurilor de energie electrică, potrivit datelor privind funcționarea Sistemului Energetic Național. La […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Sculptura unui aiudean, simbol al unui oraș din Serbia: Lucrarea sa, intitulată „Jocul apei”, dăltuită în marmură, reprezentativă pentru orașul-stațiune Arandjelovac

Ioana Oprean

Publicat

în

Sculptura unui aiudean, simbol al unui oraș din Serbia: Lucrarea sa, intitulată „Jocul apei”, dăltuită în marmură, reprezentativă pentru orașul-stațiune Arandjelovac Sculptorul aiudean Ciprian Hopârtean este autorul uneia dintre cele mai reprezentative lucrări de artă monumentală din orașul-stațiune Arandjelovac, situat în inima Serbiei. Lucrarea sa, intitulată „Jocul apei”, dăltuită în marmură, a fost aleasă de administrația […]

Citește mai mult

Actualitate

E jale! „Salt” cu aproape 3% al numărului firmelor dizolvate în România în primele opt luni din 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

E jale! „Salt” cu aproape 3% al numărului firmelor dizolvate în România în primele opt luni din 2026 Numărul firmelor dizolvate în România a crescut cu aproape 3% în primele opt luni din 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). În perioada ianuarie-august 2026 […]

Citește mai mult