POGORÂREA DUHULUI SFÂNT – RUSALIILE
Încă din seara Cinei celei de Taină, Mântuitorul le-a prevestit apostolilor că după plecarea Sa din lume nu-I va lăsa singuri, ci locul Său va fi preluat de altcineva, egal cu Sine în putere şi mărire. Făcea desigur referire la a treia persoană din Treime după cum reiese chiar din cuvintele Lui: „Ruga-voi pe Tatăl Meu şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămînă cu voi în veac” ( Ioan XIV, 16). Această făgăduinţă va fi împlinită în ziua Cincizecimii, când Sfinţii Apostoli erau adunaţi împreună, iar ,,din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet ca de suflare de vânt ce vine repede şi a umplut toată casa unde şedeau ei” (F. Ap. II, 2). Vuietul n-a fost o furtună devastatoare, care smulge copacii din rădăcină, nicio tornadă ce spulberă locuinţele şi face prăpăd, ci era Pogorârea Duhului Sfânt în chip de limbi de foc peste Sfinţii Apostoli şi totodată semnalul văzut de începere a lucrării de mântuire a lumii, de către a treia persoană a Sfintei Treimi. În urma acestui fenomen supranatural, toţi Apostolii ,,s-au umplut de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi” (F. Ap. II, 4).
Efectele Pogorârii Duhului Sfânt nu s-au limitat strict asupra unui anumit grup sau categorii de oameni, precum Sfinţii Apostoli, nici asupra unui anume spaţiu geografic precum Ierusalimul, ci s-au răsfrânt asupra toturor oamenilor de sub cer, dintre care Sf. Luca îi menţionează doar pe Parţi, Mezi, Elamiţi, Mesopotamieni, Capadocieni, locuitori din Pont, Asia, Frigia, Pamfilia, Egipt, Libia, Cirene, Roma, Iudeia, Creta, Arabia, (F. Ap. II, 9-11), fiecare înţelegând predica apostolească în limba sa maternă.
Pogorârea Duhului Sfânt asupra Sfinţilor Apostoli le-a dinamizat acestora avântul predicatorial, le-a fecundat capacitatea de asimilare a noilor învăţături şi le-a sporit puterea de convingere printre neamurile păgâne, care auzeau, în premieră, cuvântul mântuirii. Aceste observaţii sunt întărite de predica Sf.Apostol Petru, care, în cuvinte desluşite spulberă insinuările ostile ale cârcotaşilor mărunţi, care neînţelegând dimensiunea fenomenului, pedalau pe singura variantă accesibilă minţii lor înguste, spunând nici mai mult nici mai puţin, decât că Apostolii erau beţi sau plini de must.
Un lucru mult mai impresionant decât vorbirea în limbi a fost faptul că într-o singură zi s-au convertit la credinţă peste 3000 de suflete care au primit botezul creştin.
Duhul Sfânt este ,,Vistierul bunătăţilor şi dătătorul de viaţă” de unde ne vine toată darea cea bună şi tot darul cel desăvârşit. Este energia divină ce schimbă fizionomia lăuntrică a omului, îi arde păcatele trecutului făcând din îndrăciţi sfinţi, din păcătoşi virtuoşi şi din păgâni creştini aşa cum s-a întâmplat cu nenumăraţi convertiţi în frunte cu Sf.Pavel, care după corecţia primită pe drumul Damascului, a fost complet reciclat, transformat şi înscris definitiv pe orbita slujirii lui Hristos.
În această strălucită zi, un buchet de raze, desprinse din visteria Prea Sfintei Treimi inundă pământul şi cerul, ca o ploaie de stele în zi de mare sărbătoare. Printr-un miracol greu de tălmăcit, faţa posomorâtă a lumii se îmbujorează ca la o comandă venită din Înalturi în faţa măreţului spectacol care ne uimeşte pe toţi. Acest spectacol divin şi parcă ireal ne întăreşte credinţa în Triada cerească ce ne călăuzeşte viaţa de la naştere până la mormânt. Dumnezeu Tatăl ne-a creat, Fiul ne-a răscumpărat şi ne-a mântuit prin jertfă, iar Duhul Sfânt ne sfinţeşte, ne veghează şi ne însoţeşte paşii până la sfârşitul cursei, când vom trece şi ultima linie de sosire.
Pr. Petru PINCA – Blaj
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Ministrul Educației: Elevii care nu au dobândit competențele stabilite nu ar trebui să treacă automat clasa. Dimian – „A scăzut foarte mult exigența”
Ministrul Educației: Elevii care nu au dobândit competențele stabilite nu ar trebui să treacă automat clasa. Dimian – „A scăzut foarte mult exigența” Un copil nu ar trebui să ajungă în clasa următoare dacă nu a dobândit cunoștințele și competențele stabilite pentru nivelul pe care tocmai l-a parcurs, este de părere Ministrul Educației, iar modul […]
ANAF ar putea recupera prin executare silită banii încasați în plus de pensionari. Fosta președintă a CNPP: ,,Trebuie să te raportezi la Codul Fiscal”
ANAF ar putea recupera prin executare silită banii încasați în plus de pensionari. Fosta președintă a CNPP: ,,Trebuie să te raportezi la Codul Fiscal” Pensionarii despre care se va constata că au încasat sume mai mari decât cele prevăzute de lege ar putea fi obligați să restituie banii, inclusiv prin executare silită, a explicat la […]
Aproape 1.000 de urși vor putea fi împușcați în România: Camera Deputaților a adoptat legea. Categoria care este interzisă la vânătoare
Aproape 1.000 de urși vor putea fi împușcați în România: Camera Deputaților a adoptat legea. Categoria care este interzisă la vânătoare Camera Deputaților a adoptat, prin vot decizional, proiectul de lege care permite împușcarea a aproape o mie de urși bruni. Inițiativa legislativă îi aparține senatorului UDMR Tanczos Barna. Noua lege interzice vânătoarea femelelor însoțite […]