Actualitate

Placă comemorativă pentru membrii astrişti din Teiuş

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

În acest sfârşit de săptămână, la Teiuş, membrii Despărţământului ASTRA „Ioan Neagoe” Stremţ-Teiuş, cu prilejul a 150 de ani de la înfiinţarea asociaţiei culturale, au ţinut să onoreze memoria predecesorilor, dezvelind pe zidul Bisericii „Sf. Nicolae” din Teiuş, pr. paroh Lascu Petru, o placă comemorativă pentru membrii astrişti din localitate. Au fost prezenţi la manifestare aproximativ 250 de persoane. Invitaţi speciali au fost vicepreşedintele Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român – ASTRA, Dumitru Borţan, preşedintele Despărţământului ASTRA „Timotei Cipariu” Blaj, prof. Silvia Pop, preoţii Ştefan Bretoiu, Florin Borza şi Petru Lascu, consilierul local prof. Ioan Ardelean şi bineînţeles reprezentanţi ai cercurilor Despărţământului, din Teiuş şi Stremţ. În memoria membrilor ASTRA din oraşul Teiuş a avut loc un parastas urmat de sfinţirea plăcii comemorative şi alocuţiunile invitaţiilor. A fost un moment solemn, corul Bisericii cu hramul „Sf. Nicolae” condus de doamna preoteasă prof. Gabriela Lascu intonând imnul ASTREI. Prezent la manifestare, preşedintele Despărţământului ASTRA „Ioan Neagoe” Stremţ-Teiuş, Cristian Florin Bota, a mulţumit tuturor celor prezenţi la eveniment. (L.I.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat consultări cu partidele parlamentare, pentru desemnarea premierului: Vor avea loc mâine. Programul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat consultări cu partidele parlamentare, pentru desemnarea premierului: Vor avea loc mâine. Programul Președintele Nicușor Dan a convocat, pentru joi, consultări cu partidele parlamentare în vederea desemnării premierului. Discuțiile vor începe la ora 9.00, fiecare formațiune având alocată câte o jumătate de oră, iar reprezentanții neafiliaților vor fi primiți ultimii, de […]

Citește mai mult

Actualitate

Propriul ,,Articol 4”, pregătit de Europa: Mecanism de urgență pentru statele UE, anunțat de președinta Comisiei Europene

Bogdan Ilea

Publicat

în

Propriul ,,Articol 4”, pregătit de Europa: Mecanism de urgență pentru statele UE, anunțat de președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen propune înființarea unui mecanism european de securitate, inspirat de Articolul 4 al NATO, care să permită convocarea statelor membre ale Uniunii Europene atunci când una dintre țări se confruntă cu o amenințare, scrie Mediafax. […]

Citește mai mult

Actualitate

Aproape 50 de persoane reținute după protestul oierilor din Piața Victoriei: Reacția Ministrului interimar al Afacerilor Interne

Bogdan Ilea

Publicat

în

Aproape 50 de persoane reținute după protestul oierilor din Piața Victoriei: Reacția Ministrului interimar al Afacerilor Interne Un număr de 47 de persoane care au participat la protestul din Piața Victoriei au fost conduse la secțiile de poliție, după ce ar fi comis fapte antisociale, a anunțat Jandarmeria Capitalei. Sursa citată precizează că, în același […]

Citește mai mult