Curier Județean

Peste 70 saci de deşeuri au fost colectaţi astăzi de pe malurile râului Sebeş. Kronospan Sebeş a susținut o nouă acţiune de ecologizare

Ioana Oprean

Publicat

în

Sebeş, 10 iunie 2015, comunicat de presă: Kronospan Sebeș, cel mai mare producător de plăci pe bază de lemn din România, a organizat astăzi o nouă acțiune de ecologizare, de data aceasta, a râului Sebeș.
În cadrul acțiunii de ecologizare, cei 30 de elevi voluntari de la Liceul Tehnologic din Sebeș au strâns peste 70 de saci cu deșeuri, totalizând o cantitate de aproximativ două tone de deșeuri.
ecologizare Sebes“Protecția mediului este una dintre direcțiile principale de implicare în societate a Kronospan. Susținem și încurajăm demersurile sociale care au efecte reale, imediate, care ne ajută să trăim mai frumos, și, totodată, să securizăm viitorul generației următoare”, declară Oana Bodea, director de PR Kronospan Sebeş şi președintele Fundației Kronospan.
Toate detaliile logistice (transport, echipament, apă și mâncare) au fost asigurate de către Kronospan Sebeș, iar eforturile voluntarilor au fost răsplătite prin diplome de participare.
Cea mai recentă activitate de ecologizare a fost derulată la finalul lunii mai, în zona Valea Frumoasei și a împrejurimilor orașului Sebeș. Acțiunea a fost posibilă tot cu sprijinul voluntar al elevilor Liceului Tehnologic din Sebeș care au strâns peste 75 de saci de deșeuri.
Kronospan a organizat de-a lungul timpului activități periodice de ecologizare, precum cele din zonele Râpa Roșie și Râul Recaș, în jurul lacului de acumulare Oașa, Valea Frumoasei, în zona Fântâna Împăratului – Alunei. În total, până în prezent, în cadrul acțiunilor de mediu au fost curățate 100 de hectare de teren, prin strângerea a peste 300 de tone de deșeuri. Aceste rezultate au fost posibile prin implicarea a peste 1500 de voluntari.
“Kronospan va continua să fie un membru activ al comunității în mijlocul căreia își desfășoară activitatea și să creeze programe și activități care sprijină dezvoltarea socială, economică și culturală a comunității locale”, a adăugat Oana Bodea, director de PR Kronospan Sebeș și președintele Fundației Kronospan.

comunicat de presă Kronospan Sebeș


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

VIDEO | „În timpul nopții, anumite persoane intră în zona pensiunii și fură sticle”. Restaurant din Blaj, mesaj pentru hoți, după mai multe furturi

Bogdan Ilea

Publicat

în

„În timpul nopții, anumite persoane intră în zona pensiunii și fură sticle”. Restaurant din Blaj, mesaj pentru hoți, după mai multe furturi Pensiunea Montana Popa, un restaurant din Blaj, a publicat pe o rețea de socializare un filmuleț însoțit de un mesaj prin care atrage atenția asupra unor furturi comise în mod repetat în zona […]

Citește mai mult

Curier Județean

Metalul cucerește Cetatea Alba Carolina: Symphonic Metal Echoes revine la Alba Iulia cu trei zile de muzică, artă și nume internaționale / „Ne dorim să construim o comunitate”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Metalul cucerește Cetatea Alba Carolina: Symphonic Metal Echoes revine la Alba Iulia cu trei zile de muzică, artă și nume internaționale / „Ne dorim să construim o comunitate” Symphonic Metal Echoes revine la Alba Iulia, între 21 și 23 august 2026, pentru cea de-a treia ediție, cu un program care aduce pe scena din Cetatea […]

Citește mai mult

Curier Județean

Ce pedeapsă a primit la Judecătoria Alba Iulia un tânăr de 20 de ani, prins cu 2,48 g/l alcool în sânge, care a provocat un accident

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce pedeapsă a primit la Judecătoria Alba Iulia un tânăr de 20 de ani, prins cu 2,48 g/l alcool în sânge, care a provocat un accident Judecătoria Alba Iulia a pronunțat, luni, 17 august 2026, o sentință într-un dosar penal în care un tânăr de 20 de ani a fost judecat pentru conducerea unui autoturism […]

Citește mai mult