Actualitate

Peste 50% de români nu au putut consulta un medic specialist în ultimele 12 luni. Care sunt motivele invocate

Bera Larisa

Publicat

în

Peste 50% de români nu au putut consulta un medic specialist în ultimele 12 luni. Care sunt motivele invocate

Potrivit datelor publicate de Institutului Național de Statistică, în ultimele 12 luni, peste 50% de români nu au putut consulta un medic specialist. Printre motivele invocate, în principal s-au numărat costurile ridicate ale consultațiilor, nedecontarea costurilor de CNAS, teama de doctor sau lipsa mijloacelor de transport.

Dintre persoanele care, pe parcursul anului 2023, au simțit nevoia de a beneficia de consultații la un medic specialist, peste jumătate au menționat că nu și-au permis un astfel de consult deoarece este foarte scump sau costul consultațiilor nu este acoperit de asigurările medicale (56,7% în mediul urban și 53,5% în mediul rural).

Citește și: Alba în topul județelor cu cel mai mare număr de ȘOMERI în luna iunie 2024: Peste 350 de persoane fără loc de muncă, înregistrate în Alba Iulia

Celelalte motive care au limitat accesul la medicul specialist au avut o pondere mai redusă:persoanele sunt înscrise pe o listă de aşteptare (15,1%), au aşteptat ca problema să se rezolve de la sine (11,7%), teama de doctor,spital, examinare, tratament (5,9%), distanţa prea mare sau lipsa mijloacelor de transport (4,9%) lipsa de timp (3,3%), alte motive (2,7%) ṣi nu cunoșteau niciun medic specialist bun (1,5%).

Pe grupe de vârstă, cele mai multe persoane care au menționat că nu au beneficiat de o consultație la medicul specialist în ultimele 12 luni, deși ar fi avut nevoie, s-au regăsit printre persoanele din grupele de vârstă 75 de ani și peste și 65-74 de ani (16,9%, respectiv 12,3%), mai ridicate la femei comparativ cu ale bărbaților (17,7% față de 15,8%, respectiv 13,1% față de 11,3%). Imposibilitatea
de a avea acces la consultațiile medicale necesare la grupele de vârstă menționate a fost justificată,în principal, de posibilitățile financiare reduse.

Analiza la nivel de regiune de dezvoltare evidențiază că ponderea persoanelor de 16 ani și peste, care ar fi avut nevoie de consultații la medicul specialist dar nu le-au putut efectua ia valori în intervalul 2,6% – 12,8%, iar motivul principal, care a restricționat accesul la serviciile medicale ale medicilor specialiști, înregistrat atât la nivel național, cât și în fiecare regiune de dezvoltare, l-a reprezentat costul ridicat al acestora sau neacoperirea costurilor de asigurările medicale.

Citește și: Peste 100.000 salariați, înregistrați în Alba: Câștigul salarial mediu net al lunii iunie a fost de aproximativ 4.500 de lei

Dacă la nivel național, 7,0% dintre persoanele de 16 ani și peste au menționat că ar fi avut nevoie de consultații la medicul specialist, dar nu le-au putut efectua, iar 3,8% din persoanele de 16 ani și peste au menționat ca principal motiv costul prea ridicat al consultațiilor sau neacoperirea costurilor de asigurările medicale, în regiunea Sud-Est s-au înregistrat cele mai mari ponderi, 12,8% dintre persoanele de 16 ani și peste cu reședința obișnuită în gospodăriile private ale populației, menționând că ar fi avut nevoie de consultații la medicul specialist dar nu le-au putut efectua, iar 7,0% din persoanele de 16 ani și peste din regiune au menționat ca principal motiv costul prea ridicat al consultațiilor sau neacoperirea costurilor de asigurările medicale, ponderi duble față de cele înregistrate la nivel național.
Aceleași dificultăți au fost întâmpinate și în cazul accesibilității populației de 16 ani și peste la medicul
stomatolog.

În anul 2023, dintre persoanele cu vârstă de 16 ani și peste, 60,2% au menționat că au putut beneficia de consultații la medici stomatologi, atunci când au avut nevoie în ultimele 12 luni, 32,4% au precizat că nu au avut nevoie de consultații la medici stomatologi în această perioadă de timp, dar 7,5% au precizat că, deși în ultimele 12 luni ar fi avut nevoie, din diferite motive, nu au beneficiat de consultații la medicii stomatologi.

Față de anul 2022, ponderea persoanelor de 16 ani și peste care nu au ajuns la un cabinet de stomatologie pentru a-și trata problemele stomatologice a crescut cu 1,1 puncte procentuale, de la 6,4% la 7,5%. Dintre persoanele care, pe parcursul anului 2023, au simțit nevoia de a fi consultate de medici stomatologi, dar nu au putut face acest lucru, 4 din 5 persoane au menționat că nu și-au permis un astfel de consult deoarece este foarte scump sau costul consultațiilor nu este acoperit de asigurările medicale (86,0% în mediul urban și 74,7% în mediul rural).

Celelalte motive mai relevante care au limitat accesul la medicul stomatolog au avut o pondere mai redusă: teama de medicul stomatolog(6,9%), au aṣteptat ca problemele să se rezolve de la sine (5,1%), este înscris pe o liste de aşteptare (3,1%) sau lipsa de timp (2,4%).


Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

PENSII 2026 | Când intră pensiile în iulie 2026: Data la care vor primi pensionarii banii prin Poștă sau card

Bogdan Ilea

Publicat

în

Când intră pensiile în iulie 2026: Data la care vor primi pensionarii banii prin Poștă sau card Peste 4,8 milioane de pensionari din România urmăresc, de la o lună la alta, calendarul plăților pentru a afla exact data la care își primesc banii. În iulie 2026, programul de distribuire a pensiilor rămâne, în mare parte, […]

Citește mai mult

Actualitate

25 iunie | Ziua internațională a navigatorului. Recunoașterea contribuției marinarilor din întreaga lume

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ziua internațională a navigatorului. Recunoașterea contribuției marinarilor din întreaga lume Ziua Internațională a Navigatorului este sărbătorită anual pe 25 iunie, cu scopul de a recunoaște contribuția marinarilor din întreaga lume la comerțul maritim internațional, la economia globală și la societatea în ansamblu, potrivit Agerpres. Decizia de instituire a acestei zile a fost luată la conferința […]

Citește mai mult

Actualitate

Proiect de lege privind unirea României cu Republica Moldova, adoptat tacit de Camera Deputaților. Propunerea legislativă a fost depusă de S.O.S. România

Bogdan Ilea

Publicat

în

Proiect de lege privind unirea României cu Republica Moldova, adoptat tacit de Camera Deputaților. Propunerea legislativă a fost depusă de S.O.S. România Propunerea legislativă privind unirea României cu Republica Moldova, inițiată de grupul parlamentar S.O.S. România, a fost adoptată tacit, miercuri, de Camera Deputaților. Proiectul a fost menționat, în ședința de plen a Camerei Deputaților, […]

Citește mai mult