Actualitate

Persoanele care au nevoie de dovadă de vaccinare cu CNP vor putea cere o astfel de adeverință de la INSP. Documentul este solicitat de anumite companii și instituții

Ioana Oprean

Publicat

în

Deoarece documentul care se eliberează la momentul administrării vaccinului nu conține nicio dovadă de vaccinare cu CNP, persoanele care vor avea nevoie de această dovadă, vor putea cere o astfel de adeverință de la INSP, aceasta fiind solicitată de anumite companii sau instituții.

Precizarea a fost făcută de reprezentanții Comitetului național de coordonare a campaniei de vaccinare (CNCAV), la întrebările G4Media.ro.

Dovada pe care o primesc persoanele vaccinate în România este redactată în limbile română și engleză, însă nu conține CNP, ci doar seria și numărul cărții de identitate, alături de adresă, vârstă, sex. Cartea de identitate poate să expire la un moment dat, iar în plus aceasta poate să nu fie recunoscută ca document de companii și instituții din alte țări.

Citește și: VEȘTI PROASTE pentru bugetari: NU vor mai putea ocupa același post ani în șir. SPORURILE ar putea fi eliminate, iar creșterea veniturilor va fi legată de performanță

Reprezentanții CNCAV au precizat că decizia de a nu înscrie CNP în dovada de vaccinare a fost luată „pentru evitarea situațiilor în care adeverința de vaccinare ar fi înstrăinată/pierdută și care ar genera reale prejudicii persoanei în cauză. S-a încercat reducerea la minimum a datelor persoanele conținute”.

Însă dacă o persoană are nevoie ca această adeverință să includă și CNP, poate să solicite Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) eliberarea unui document cu aceste date, au precizat aceștia.

Sursă: g4media.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Rețea de trafic cu droguri și „cristal”, destructurată după aproape doi ani de anchetă: Zeci de tranzacții, minori implicați și sute de probe trimit trei inculpați în fața Tribunalului Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Rețea de trafic cu droguri și „cristal”, destructurată după aproape doi ani de anchetă: Zeci de tranzacții, minori implicați și sute de probe trimit trei inculpați în fața Tribunalului Alba O anchetă complexă desfășurată de procurorii DIICOT, întinsă pe aproape doi ani și susținută de zeci de percheziții, interceptări telefonice, rapoarte tehnico-științifice și declarații de […]

Citește mai mult

Actualitate

Președintele României, Nicușor Dan: ,,Anul acesta, vom atinge un nivel cumulat al cheltuielilor pentru apărare și securitate de 3,7% din PIB”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Președintele României, Nicușor Dan: ,,Anul acesta, vom atinge un nivel cumulat al cheltuielilor pentru apărare și securitate de 3,7% din PIB” România va aloca în 2026 un total de 3,7% din PIB pentru cheltuielile de apărare și securitate, a anunțat miercuri președintele Nicușor Dan. Șeful statului a precizat că România s-a alăturat inițiativei NATO „Drone […]

Citește mai mult

Actualitate

Consumul de energie pentru aerul condiționat a explodat în UE în ultimii șase ani. Ce loc ocupă România

Bogdan Ilea

Publicat

în

Consumul de energie pentru aerul condiționat a explodat în UE în ultimii șase ani. Ce loc ocupă România Consumul de energie al gospodăriilor din Uniunea Europeană pentru utilizarea aparatelor de aer condiționat aproape s-a dublat între 2018 și 2024, ajungând la 80.400 terajouli (TJ), conform datelor publicate miercuri de Eurostat. România a înregistrat, la rândul […]

Citește mai mult