Rămâi conectat

Sport

Performanţă istorică pentru AS Nicolae Linca Cergău! Echipa din Liga a V-a a eliminat CS Ocna Mureş şi s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Echipa de Liga a V-a AS Nicolae Linca Cergău a furnizat marea surpriză a optimilor de finală din Cupa României, eliminând pe CS Ocna Mureş, formaţie de categorie superioară, pe care a învins-o pe propriul teren, cu scorul de 4-2 (1-0).

Este un rezultat surprinzător, formaţia ocnamureşeană fiind o pretendentă la câştigarea trofeului, această eliminare fiind greu de digerat. AS Nicolae Linca Cergău este unica formaţie din cel de-al 5-lea eşalon calificată în sferturile de finală, un rezultat remarcabil, după un meci cu răsturnări de situaţii, oaspeţii conducând la un  moment dat cu 2-1. „Îi felicit pe jucători pentru ambiţia şi devotamentul de care au dat dovadă. Am reuşit un rezultat istoric pentru Nicolae Linca Cergău, o calificare în premieră în sferturile de finală. Pe această cale îi mulţumim sponsorului nostru din Germania, Cristi Raţiu, care este alături de noi”, a declarat Gheorghe Mărginean, preşedintele Nicolae Linca Cergău. Un alt rezultat surprinzător a fost părăsirea competiţiei KO de către Viitorul Sîntimbru, deţinătoarea trofeului.

Alături de Nicolae Linca Cergău, în sferturile de finală ale Cupei României, faza jdueţeană, ediţia 2017-2018 s-au mai calificat Sportul Petreşti, Viitorul Spicul Daia Română (gol în minutul 90+3 la Aiud), Şurianu Sebeş, Dalia Sport Daia Română, CIL Blaj, Inter Ciugud şi Transalpina Şugag.

Dar iată rezultatele şi, parţial, informaţii despre jocurile disputate:

*Nicolae Linca Cergău – CS Ocna Mureş 4-2 (1-0), au marcat C. Micu (16, 79), N. Popa (78), I. Mărginean (89, penalty), respectiv T. Cristea (56), Vaidasigan (59). Echipe: *Nicolae Linca: V. Cristea – Bozoşan, Vlad, C. Micu, I. Mărginean, N. Popa, Braşovean, Pădurean, Voina, Tompi, Miu; rezerve Răcuci, Spătăcean, Coţofană, Cioancă, Pinca. Antrenor Ioan Mărginean, care a şi înscris ultimul gol; *CS Ocna Mureş: Țiboc – Al. Gabor, Căt. Ivașcu, V. Rațiu, Vaidasigan, Olar, Csegoldi, Moise, T. Cristea, Kiss, Dandoș (rezerve Decean, Piroșca, S. Miclea, Bălțat, N. Cociș, M. Cociș, I. Pereat), antrenori Ionuţ Pereat şi Ovidiu Maier.

*Olimpia Aiud – Viitorul Spicul Daia Română 2-3 (1-2), au înscris S. Șimandi (10), I. Dănciulescu (47) respectiv Moldovan (2), P. Ciucă (23), H. Ciucă (90+3). La fel ca şi în campionat, dăienii s-au impus la ultima fază, două dintre goluri fiind marcate de fraţii Ciucă. Remus Țălnar a mizat pe Alexa – I. Sas (cpt.), An. Bălan, Ghirca, R. Nagy, Ad. Drăgoi (Gîlea), R. Țălnar, S. Șimandi, Șușman, Craiu, I. Dănciulescu (rezerve Han, Ciubucă, An. Sas, Bodogae, D. Vlad), iar antrenorul-jucător Paul Ciucă a replicat cu Ad. Cibu – H. Ciucă, V. Morariu,  P. Ciucă, V. Bișboacă, R. Cibu, G. Scheau, A. Hăprian, F. Scheau, Moldovan, S. Cibu.

*Voinţa Beldiu – CIL Blaj 0-4 (0-2), au înscris Comănici (12 şi 71 – ultimul din foarfecă), Ioo (29), Moldovan (67) – eurogol, şut de la peste 30 de metri. Formula oaspeţilor a fost alcătuită din R. Damian – Ciugudean, N. Pop, Tulea, Pintea, Moldovan, Şerban, Ioo, Ţene, Ursu, Comănici, au mai jucat Manta, Crăciun şi Anuşcă.

*Fortuna Lunca Mureşului – Dalia Sport Daia Română 1-4 (debut cu dreptul pentru antrenorul Cosmin Şuvaina); *Energia Săsciori – Transalpina Şugag 0-1; *Rapid CFR Teiuş – Şurianu Sebeş 0-4; *Naţional Rădeşti – Inter Ciugud 0-5; *Sportul Petreşti – Viitorul Sîntimbru 1-0 (1-0): Ad. Ignat (37).

Cele opt echipe care s-au calificat în sferturile de finală din 6 aprilie 2017, se vor împerechea prin tragere la sorți, acestea urmând să fie introduse într-o singură urnă, prima echipă extrasă fiind echipa gazdă. Jocurile se desfășoară într-o singură manșă, pe terenul primei echipe, considerate a fi organizatoare de joc.  În faza judeţeană a Cupei României, în toate jocurile se pot efectua maximum 4 (patru) înlocuiri de jucători pe toată durata jocului. Echipele sunt obligate să folosească cel puţin 1 jucător născut după 01.01.1995 (U21), pe tot parcursul jocului, atunci când se întâlnesc echipe din liga a V-a, sau cel puţin un jucător născut după 01.01.1997 (U19), atunci când se întâlnesc echipe de liga a IV-a. Dacă echipele vor fi din eşalon diferit (liga a IV-a cu liga a V-a), nu se vor aplica restricţii.

Sursa foto: CS Ocna Mureş


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Rezultate excelente obținute de sportivii de la Dojokan Activ Aiud, la Campionatul National de Copii WUKF de la Mediaș

Unirea Ziarul

Publicat

în

Rezultate excelente obținute de sportivii de la Dojokan Activ Aiud, la Campionatul National de Copii WUKF de la Mediaș În zileie de 6 și 7 aprilie 2024, la Medias a avut loc Campionatul National de Copii WUKF, unde au participat 664 sportivi de la 56 cluburi, scrie aiudinfo.ro Câstigătorii aiudeni sunt: – Maier Sara Locul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea