Rămâi conectat

Sănătatea și natură

Pepenele roşu – un excelent răcoritor, vă menţine inima sănătoasă

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Ultimele cercetări despre elementele nutriţionale conţinute de pepenele roşu şi beneficiile aduse de acesta vă pot surprinde. Se pare că acest deliciu al verii ajută în mai multe feluri. Nimic nu exprimă cât de mult contezi decât dăruirea unui mic pepene roşu. Sau cel puţin aşa este obiceiul în China, unde oferirea acestui cucurbitaceu roşu este considerată a fi o metodă excelentă de a mulţumi o gazdă graţioasă  sau un prieten bolnav. Oamenii de ştiinţă de la Serviciul de Cercetări în Agricultură au descoperit că în spatele acestui gest nu stau doar tradiţia şi gustul plăcut. Pe lângă faptul că are o mare cantitate de antioxidanţi extrem de folositori pentru sănătatea noastră – unul dintre ei fiind  Licopenul – pepenele roşu  este o preţioasă sursă de aminoacizi. Dintre aminoacizii conţinuţi, unii au un rol deosebit de important în diviziunea celulară, cicatrizarea rănilor şi îndepărtarea amoniacului din organism. Cercetătorii desfăşoară în prezent studii pentru a demonstra că substanţele din pepenele roşu pot ajuta la obţinerea unui tratament pentru presiunea arterială ridicată, gradul ridicat al nivelului glucozei şi complicaţiile vasculare. Dacă aceste studii se confirmă, pepenele roşu poate reprezenta o sursă 100% naturală de aminoacizi.  Licopenul conţinut este un bonus câştigat de organism în urma consumului de pepene. Specialiştii lucrează la o modalitate de a extrage din pepene aminoacizii necesari obţinerii tratamentelor de mai sus.
lPepenele roşu – adevărat furnizor de Licopen
Pepenele roşu este principalul furnizor de licopen în cazul în care este consumat în stare proaspătă. El are cea mai mare concentraţie de Licopen în comparaţie cu alte fructe şi legume proaspete. De fapt, pepenele roşu în stare proaspătă conţine un nivel mai mare de licopen decât roşiile în stare proaspătă – 2 ceşti de pepene roşu conţin în medie 18,16 mg, iar o roşie de mărime medie conţine 4 mg.
lBun pentru menţinerea unei  inimi sănătoase
Pepenele roşu are proprietăţi favorabile inimii pentru că are un nivel scăzut de grăsimi saturate şi colesterol. Un studiu recent din America despre consumul de pepene şi sănătatea inimii a arătat  legătura strânsă dintre acestea două. Consumul de pepene roşu îmbunătăţeşte funcţiile cardiovasculare. Dacă mâncaţi pepene roşu, contribuiţi la menţinerea unei inimi sănătoase. Pepenele roşu are aminoacizi care ajută la păstrarea arterelor în stare bună. Aminoacizii din pepene ajută la îmbunătăţirea fluxului de sânge şi sănătăţii inimii.
lVitamine şi minerale
Pepenele în totalitatea lui este o sursă de multivitamine. O porţie cât două ceşti reprezintă o sursă excelentă de vitamina A, B6 şi C. Vitamina A întâlnită în pepenele roşu prezintă o importanţă deosebită pentru sănătatea ochilor. Vitamina B6 conţinută de pepenele roşu este folosită de organism pentru a produce substanţe chimice la nivelul creierului, precum serotonina, melatonina şi dopamina, care ajută corpul în combaterea anxietăţii şi panicii. Vitamina C ajută la întărirea sistemului imunitar şi îl ajută să ne protejeze împotriva infecţiilor şi viruşilor şi este cunoscută pentru stimularea acestuia şi protecţia împotriva radicalilor liberi.
lPotasiu
O porţie cât două ceşti furnizează şi potasiu, un mineral imperios necesar pentru menţinerea echilibrului de apă din corp şi interiorul celulelor. Persoanele care au un nivel scăzut de potasiu pot experimenta cârcei sau crampe musculare. Două ceşti de pepene au puţin sub 10 procente din doza zilnică recomandată de potasiu. Mâncaţi cu încredere pepene roşu, el vă este un prieten care vă ajută pe multiple planuri. Să nu uităm că tot el vă poate ajuta să vă răcoriţi pe căldură, consumând în acelaşi timp un desert delicios care vă ajută şi la menţinerea unei sănătăţi de invidiat.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sănătatea și natură

Sănătatea și natură

15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului

Mădălina Opriș

Publicat

în

15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului O delicioasă și relaxantă ceașcă de ceai este binevenită oricând, dar mai ales pe 15 decembrie, ziua dedicată acestei băuturi, ce ocupă locul doi în lume după apă, într-un top al băuturilor consumate. Ziua internațională a ceaiului a fost marcată pentru prima dată în 2005, în India, ca urmare […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea