Pe un ger de -20°C încercau să fure un aparat de aer conditionat
Trei tineri din Alba Iulia sunt principalii suspecţi de comiterea în noaptea de 29 spre 30 ianuarie, a unei tentative de furt. Se pare că lipsurile i-au determinat pe C.A., de 19 ani împreună cu L.G., de 30 de ani şi un minor de 15 ani să iese cu calul şi căruţa la produs ceva bani.
Chiar dacă afară era ger, aceştia au reuşit să demonteze aparatul de răcire al unui supermarket din Alba Iulia, cu intenţia de a-l fura. Au încercat să-l încarce într-o căruţă, însă datorită greutăţii aparatului, nu au reuşit acest lucru, abandonându-l în spatele supermarketului. Îngheţaţi şi dezamăgiţi au plecat apoi mai departe în căutarea unei alte prăzi.
ONG-urile care luptă pentru drepturile animalelor ar putea să îi acuze pe cei trei de cruzime faţă de animale, pentru că ca au chinuit calul intr-un ger siberian. Suspecţii sunt acum cercetaţi penal pentru tentativă de furt calificat şi riscă să petreacă până la şapte ani şi jumătate în închisoare. (B.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Ilie Bolojan: „Românii nu vor fi deconectați”. Guvernul pregătește însă oprirea curentului pentru unii mari consumatori
Ilie Bolojan: „Românii nu vor fi deconectați”. Guvernul pregătește însă oprirea curentului pentru unii mari consumatori Guvernul va înființa, începând de joi, 6 august 2026 un centru operativ național în sectorul energetic, din care vor face parte reprezentanți ai principalilor producători și furnizori de energie din România. Anunțul a fost făcut de premierul interimar Ilie […]
Doi bărbați loviți de fulger, în albia râului Mureș, într-un județ vecin cu Alba: Victimele în stop cardio-respirator, resuscitate de salvatori
Doi bărbați loviți de fulger, în albia râului Mureș, într-un județ vecin cu Alba: Victimele în stop cardio-respirator, resuscitate de salvatori Doi bărbați au fost loviți de fulger joi, 6 august 2026, în albia râului Mureș, într-un județ vecin cu Alba. Victimele, aflate în stop cardio-respirator, sunt resuscitate de salvatori la fața locului. Pompierii militari […]
Strategia pentru conservarea biodiversității, adoptată de Senat: Jalon din PNRR, care vizează un miliard de euro
Strategia pentru conservarea biodiversității, adoptată de Senat: Jalon din PNRR, care vizează un miliard de euro Senatul a adoptat joi proiectul de lege privind Strategia Națională și Planul de acțiune pentru conservarea biodiversității 2026-2030, după ce documentul a fost modificat în Camera Deputaților și retrimis spre dezbatere primei Camere sesizate. Strategia reprezintă un jalon din […]