OPINIE| Mihai Coșer: „Am prins vremuri în care obrazul se mai roșea iar sinele te mai trăgea de perciunii onoarei”

OPINIE| Mihai Coșer: „Am prins vremuri în care obrazul se mai roșea iar sinele te mai trăgea de perciunii onoarei”

„N-am fost niciodată suficient de profesionalizat pe cât mi-aș fi dorit. În anii în care am lucrat în serviciul public n-am făcut-o cu Cartea Sfântă sau vreun alt manual de onestitate în mână, dar parcă am prins vremuri în care obrazul se mai roșea iar sinele te mai trăgea de perciunii onoarei. Mai ales când spuneai ceva de venea presa și-ți plesnea fundul de funcționar, polițist, ministru etc până se roșea, cu adevărul tău făcut sul. Vorbeai singur sau o făceai în grup de wp cu ăia de-i privea direct și personal, mai bricolai situația, dar dacă nici ăia din Baywatch nu te mai puteau salva ieșeai public să spui cum stai, care e treaba, nu să zici „Da, aveți dreptate, pute a rahat de la o poștă, dar încă nu știm cine va veni să-l facă.”

La fel cum orice șurub își găsește piulița și orice sac își are petecul, ar fi fost anormal ca „normalitatea” românească să nu fi agravat comportamente, să nu decepționeze mai mult fix în vremuri în care aveam nevoie de oameni onești și profesioniști. Li se oferă orice unor mamifere paralizate cerebral, cu valoare de figurant docil și fără trecut profesional, li se potrivește nepotriviților un loc călduț, bine plătit și numai bun de agățat la CV în administrație publică. Oriunde întoarcem capul recunoaștem favoritul partidelor: mărunt, prost pregătit dar cu convingeri solide, semianalfabet dar cu diplome, nu cunoaște istoria dar preaslăvește orice i se pare chestie de reușită românească, bubuie patriotismul fals în el și are porniri autocrate, de închipuit lider luminat. Abil în transformarea minciunii ocazionale și utilitare de genul „nu ne-a ajuns stocul de sare pentru deszăpezire”, în adevărate trofee de ipocrizie. Șiruri de aparențe care să le justifice leafa, chestii de laborator pe care cei mulți și slabi de înger să le creadă, făcând prin asta șocantă și imposibil de acceptat orice tentativă de a-i combate. Și se găsește tot timpul cine să-i creadă și să te înjure dacă nu ești de acord. Oricine îi arată oglinda e prost, rău intenționat, măgar, cumpărat, pus de „dușmani” să distrugă paradisul pe care el îl construiește. Legiuni de beizadele, amante, lipitori de afișe umilesc public și împing la resemnare tineri care și-au tocit coatele și au trăit din bursă, dar care pe puterile lor nu vor ajunge niciodată să străpungă cordonul de recomandări de partid.

Mă uit în jur și văd că sunt tot mai grave și mai de neînțeles exemplele de minciună socială. Iar cei care ascund sau cenzurează, fie că o fac din convingere, fie din datorie, tot mai disprețuitori, agresivi, atingând apogeul sfidării. Niciodată sancționabili, totdeauna scuzabili. Iar când apare cineva dispus să arate ceva din toată mizeria, ne amintim brusc că avem propriile noastre interese, priorități și că e mai înțelept să ne gândim la ele în loc să dăm un semn de solidaritate cu cel care îndrăznește.

Încă nu-mi explic în ce măsură grațierea publică, de care au parte tot mai mulți incompetenți și inadecvați justificați, totuși, printr-o numărătoare de voturi sau numire, e și din cauza noastră, a celor care am lăsat voit cortina peste inepții ce meritau văzute. Și ajung la concluzia: ce-ai făcut se mai poate repara doar prin ce vei face, iar vremurile sunt cum sunt pentru că am ales comoditatea în loc la a reacționa. Vă sună cunoscut unora?”

Mihai Coșer

Secțiune Știri sub articolul principal

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne pe Google News