Sport

Numeroase medalii mondiale pentru karateka români

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

La Campionatul Mondial de Karate – IMAF (International Marts Arts Federation) desfăşurat în localitatea Zywiec din Polonia, la care au fost prezenţi peste 500 de karateka, dar şi shihan Benoy Geoff 8 dan (belgian, preşedinte IMAF Europe), România a fost reprezentată de 40 de concurenţi conduşi de shihan Dumitru Danciu 7 dan, sensei Simion Băluţă 6 dan (ambii Gemina DBP Alba Iulia) şi sensei Cristian Rezeanu 3 dan (Slatina) – cei trei oficiind ca arbitrii la aceste Campionate Mondiale. „Ţara noastră a avut o comportare remarcabilă, 20 de «tricolori» reuşind să urce pe podium, între aceştia regăsindu-se 12 medaliaţi cu aur”, a precizat Dumitru Danciu.
Clubul Gemina DBP a participat cu 3 sportivi şi toţi au izbutit să cucerească medalii de aur, după cum urmează: *Marcel Iancu – locul întâi la kumite individual, juniori, categoria 13-15 ani, precum şi un loc doi la kumite, echipe juniori; *George Kovacs (campion european în 2009) – locul întâi la kumite, echipe, seniori +16 ani; *Andrei Iancu – locul întâi la kumite, echipe, seniori +16 ani, cei doi albaiulieni făcând echipă cu Ştefan Zbora (Ţicleni). Pe această cale competitorii din Cetatea Marii Uniri mulţumesc pentru ajutorul acordat preşedintelui SLI Petrom&Petrofac Oltenia dr. ing Nicolae Popescu, Colegiului „Horea, Cloşca şi Crişan” Alba Iulia, conf. dr. ing. Mircea Râşteiu (Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia), dr. Dan Sicoe şi firmei de transport SC Livio Dario (d-nul Liviu Poptean). „Ne-am dori ca ediţia din 2012 a Campionatelor Mondiale să fie găzduită în ţara noastră. E un demers îndrăzneţ, care presupune un considerabil efort financiar, dar noi avem speranţe în acest sens”, a apreciat Simion Băluţă. Următorul concurs de acest gen va fi la Alba Iulia, în data de 11 decembrie, Cupa „Gemina DBP” unde sunt aşteptaţi în jur de 200-300 de sportivi din toată ţara.
Dan HENEGAR


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Nicolae Stanciu, regele fotbalului chinez! Internaționalul albaiulian a fost desemnat jucătorul anului 2026 în prima ligă din China

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicolae Stanciu, regele fotbalului chinez! Internaționalul albaiulian a fost desemnat jucătorul anului 2026 în prima ligă din China Fotbalistul albaiulian Nicolae Stanciu traversează unul dintre cele mai importante momente ale carierei sale, după ce a fost desemnat jucătorul anului 2026 în prima ligă de fotbal din China. Internaționalul român a avut un sezon remarcabil la […]

Citește mai mult

Sport

Alba în SuperLigă: Aiudeanul Bogdan Andone, victorie uriașă cu FC Argeș, care a schimbat liderul!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Alba în SuperLigă: Aiudeanul Bogdan Andone, victorie uriașă cu FC Argeș, care a schimbat liderul! Antrenorul aiudean Bogdan Andone a dat lovitura în ultima etapă a turului, victorie uriașă la Mioveni, contra „câinilor roșii”, care a schimbat liderul pe prima scenă, la finele turului.  Un succes așteptat de FC Argeș de 10 partide (!), Dinamo […]

Citește mai mult

Sport

Foto: Volei Alba Blaj, nou transfer: Yanileydis Sanchez, extremă din Cuba | Miercuri, meci în „Alba Blaj” Arena, cu „U” Cluj

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Alba Blaj a rezolvat nou transfer: Yanileydis Sanchez, extremă din Cuba, ultima dată în Rusia. Jucătoarea poate debuta în partida cu „U” Cluj, miercuri, 11 noiembrie, ora 18.00, în „Alba Blaj” Arena Echipa din „Mica Romă” a înregimentat o nouă jucătoare, extrema cubaneză Yanileydis Sanchez (30 de ani, ultima dată la Amurskie Tigritsy, Rusia). […]

Citește mai mult