Noua lege a salarizării bugetarilor: Gabriel Pleșa și Ion Dumitrel, printre marii câștigători ai reformei Guvernului Bolojan. Salarii de peste 30.000 de lei pe lună
Noua lege a salarizării bugetarilor: Gabriel Pleșa și Ion Dumitrel, printre marii câștigători ai reformei Guvernului Bolojan. Salarii de peste 30.000 de lei pe lună
Noua lege a salarizării prevede majorări consistente ale indemnizațiilor pentru demnitari. Astfel, aleșii locali ar urma să primească salarii mai mari, în unele cazuri cu până la 4.000 de lei în plus.
Potrivit proiectului aflat în lucru, indemnizațiile vor fi calculate prin înmulțirea coeficientului de salarizare cu valoarea de referință stabilită anual prin legea bugetului de stat. Pentru anul 2027, valoarea de referință propusă este de 4.100 lei.
Formula propusă este: Indemnizație lunară = coeficient de salarizare × 4.100 lei.

Salariul lui Gabriel Pleșa, primar Alba Iulia, după noua lege a salarizării
În prezent, primarul Gabriel Pleșa încasează un salariu de bază brut de 30.429 de lei. Conform noului proiect de lege, veniturile sale lunare ar urma să crească la 34.440 de lei brut, sumă care include majorarea de 40% pentru implicarea în proiecte cu finanțare europeană. Astfel, rezultă o creștere de aproximativ 4.000 de lei.
Salariul lui Ion Dumitrel, președinte Consiliul Județean Alba, după noua lege a salarizării
În ceea ce îl privește pe președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, acesta încasează în prezent un venit brut de 27.169 de lei, sumă care include deja majorarea de 25% pentru proiecte europene. Odată cu intrarea în vigoare a noii legi, indemnizația de bază a lui Dumitrel ar urca la 24.600 de lei brut, iar cu păstrarea sporului de 25%, venitul său total ar ajunge la 30.750 de lei pe lună, aducându-i un câștig suplimentar de aproximativ 3.580 de lei.
Salariul vicepreședinților Consiliului Județean după noua lege a salarizării
O creștere importantă vor înregistra și vicepreședinții Consiliului Județean. Deși în prezent aceștia încasează un venit brut de 24.150 de lei, cu sporul de 25% inclus, noul coeficient de 5,3 le va stabili o indemnizație de bază de 21.730 de lei. Astfel, aceștia ar urma să ajungă la un câștig total de 27.162,50 de lei brut pe lună, înregistrând un plus de aproximativ 3.000 de lei față de salariul actual.
Salariul viceprimarilor din Alba Iulia după noua lege a salarizării
În cazul viceprimarilor, noul coeficient de 5,3 va ridica indemnizația de bază de la 19.320 de lei la 21.730 de lei brut. Totodată, prin adăugarea majorării de 40% pentru proiectele europene, venitul total al acestora ar urma să urce de la 27.048 de lei la 30.422 de lei brut pe lună, generând un plus de 3.374 de lei.
Președintele CJ, „mai sărac” decât primarul din Alba Iulia, din cauza diferențelor de sporuri
Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, are un venit mai mic decât Gabriel Pleșa, primarul municipiului Alba Iulia, întrucât sporul pentru gestionarea fondurilor europene este de 25% la instituția condusă de acesta, în timp ce la Primăria Alba Iulia este de 40%, nivelul maxim prevăzut de lege.
În același timp, merită menționat că, administrația din Ciugud, una dintre comunitățile din România cu cea mai mare rată a absorbției de bani europeni, cu aproape 20.000 de euro / cap de locuitor, renunță la sporurile pentru proiectele europene.
Citește și: Angajații unei primării de comună-model din Alba renunță la sporurile pentru proiectele europene. Primar: „E o formă de solidaritate la nivelul comunității”
Noua lege a salarizării pentru profesori și magistrați
Merită menționat și că personalul bugetar ale cărui salarii vor scădea, pe hârtie, odată cu aplicarea noii legi a salarizării, precum angajații din învățământ sau magistrații, va beneficia de o diferență salarială tranzitorie, acordată lunar, până la 31 decembrie 2031.
Citește și: 2-5 iunie 2026 | Judecătorii din Alba Iulia vor protesta zilnic în fața instituției. Activitatea oprită TOTAL joi și parțial în restul zilelor
Astfel, se anunță proteste: spre exemplu, magistrații din Alba Iulia vor protesta zilnic, săptămâna viitoare, în fața instituției, iar activitatea va fi oprită total joi și parțial în restul zilelor.
Secțiune Știri sub articolul principal

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Investiție de peste 6,3 milioane de euro într-o fermă modernă de bovine de carne într-o comună din Alba: Proiectul a primit aviz de mediu
Investiție de peste 6,3 milioane de euro într-o fermă modernă de bovine de carne într-o comună din Alba: Proiectul a primit aviz de mediu O investiție de aproximativ 33 de milioane de lei, echivalentul a peste 6,3 milioane de euro, urmează să fie realizată în comuna Câlnic, județul Alba, unde societatea BOVINIA RANCH SRL intenționează […]
VIDEO | Parc fotovoltaic cu baterii de stocare de 450 kW la Mirăslău: Investiția care va reduce factura de 30.000 de lei pe lună
Comuna Mirăslău își reduce factura la energie printr-un parc fotovoltaic cu baterii de stocare, în valoare de 600.000 de lei, din fonduri europene: „30.000 de lei plătim lunar factura la energie” Administrația locală din Mirăslău ar urma să reducă semnificativ factura la energie electrică datorită unui parc fotovoltaic în valoare de aproximativ 600.000 de lei, […]
Foto | Mihaela Mih-Dehelean, mesaj emoționant după ce a donat sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină din Alba Iulia: „Sunt momente în care oamenii nu mai au nevoie de cuvinte, ci de fapte”
Mihaela Mih-Dehelean, mesaj emoționant după ce a donat sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină din Alba Iulia: „Sunt momente în care oamenii nu mai au nevoie de cuvinte, ci de fapte” „Sunt momente în care oamenii nu mai au nevoie de cuvinte, ci de fapte”, a transmis Mihaela Mih-Dehelean după ce a donat sânge, marți, […]







