Noua Lege a Educației reintroduce CONCURSUL DE ADMITERE la liceu
Proiectul noii Legi a Educației, care ar trebui să intre în dezbatere publică începând de luni, implementează concurs de admitere la liceu, descentralizează şcolile şi asigură studenţilor reprezentare de 25% în conducerea universităţilor. Documentul nu include totuşi modificările aduse procedurii de înscriere la ora de Religie.
Potrivit proiectului de lege, „admiterea la liceu/şcoală profesională se realizează prin concurs, în baza fişei de opţiuni individuale depusă de candidaţi la înscriere. Fişa cuprinde opţiuni din oferta educaţională naţională exprimate în ordinea preferinţelor”. Mai exact, dacă la un liceu, numărul candidaţilor la un profil, potrivit primei opţiuni (Mate-Info, Ştiinţe sociale), este mai mare decât numărul locurilor disponibile, se organizează examen de admitere.
Media de admitere se calculează astfel: portofoliul educaţional – 20% (compus din mediile anilor de gimnaziu şi alte diplome şi activităţi extraşcolare), media probelor scrise de la Evaluarea Naţională – 30% şi nota obţinută la examenul de admitere – 50%.
Dacă numărul candidaţilor la un profil, potrivit primei opţiuni, nu depăşeşte numărul locurilor disponibile, media de admitere se calculează în modul următor: portofoliul educaţional – 40% şi media probelor scrise de la Evaluarea Naţională – 60%. În schimb, admiterea la şcolile profesionale se face doar prin concurs în baza portofoliului educaţional.
Potrivit documentului, în prima etapă se va realiza admiterea cu probă de examen şi în a doua etapă, admiterea prin repartiţie computerizată la liceele la care au rămas locuri libere.
Sursa: relitatea.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Un jurnalist a fost interzis la Cotroceni! Președintele Nicușor Dan l-a anunțat chiar la sfârșitul conferinței de presă: „Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări în acest mandat”
Un jurnalist a fost interzis la Cotroceni! Președintele Nicușor Dan l-a anunțat chiar la sfârșitul conferinței de presă: „Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări în acest mandat” Președintele Nicușor Dan i-a transmis jurnalistului Ovidiu Vanghele că nu va mai avea acces la Palatul Cotroceni, precizând că a dispus […]
Mâncarea din magazine s-ar putea ieftini. Guvernul ia în calcul plafonarea adaosului comercial nu doar la alimentele de bază, ci la toată mâncarea de pe raft. Care ar putea fi noile preţuri
Mâncarea din magazine s-ar putea ieftini. Guvernul ia în calcul plafonarea adaosului comercial nu doar la alimentele de bază, ci la toată mâncarea de pe raft. Care ar putea fi noile preţuri Guvernul României ia în calcul plafonarea adaosului comercial nu doar la alimentele de bază, ci la toată mâncarea de pe raft. Ministrul Agriculturii […]
Peste un milion de copii din România au fost victime ale violenței: Școala, locul unde ar trebui să fie în siguranță, conduce clasamentul incidentelor
Peste un milion de copii din România au fost victime ale violenței: Școala, locul unde ar trebui să fie în siguranță, conduce clasamentul incidentelor Un copil din România poate fi victima violenței acasă, la școală sau în comunitate. Peste 600.000 de copii au trecut prin cel puțin o formă de violență într-un singur an, iar […]
