„Ne vom unii forţele şi împreună cu PNL şi PC vom câştiga alegerile în judeţ!”
Potrivit liderului PSD Alba, Ioan Dîrzu, la întâlnirea care a avut loc de curând la Bucureşti, s-a luat o decizie politică la nivel naţional, de către Comitetul Executiv PSD. Prioritate au avut judeţele cu preşedinţi ai consiliilor judeţene PSD, 16 la număr, iar pentru diferenţa până la 22 s-a optat pentru judeţele în care PSD are procente foarte bune, în care şi rezultatele ar trebui să fie pe măsură. Similar au evoluat lucrurile şi în cazul primăriilor reşedinţă de judeţ, situaţii în care a funcţionat acelaşi principiu, proporţia fiind de 21 la 19. Decizia politică a fost de paritate naţională, iar aici, în Alba, au fost alocate cele două candidaturi colegilor din PNL. Opţiunea organizaţiei PSD Alba a fost aceea de paritate judeţeană, în privinţa celor două candidaturi, argumentată de sondajul de opinie finalizat recent, la nivelul judeţului Alba, potrivit căruia atât la Consiliul Judeţean, cât şi la Primăria Alba Iulia, rezultatele au fost de egalitate. Conform acestui sondaj, USL are, la nivel judeţean, 56 la sută, iar în cadrul USL PSD conduce cu un avans de 3 la sută. Referindu-se la viitoarele alegeri, Ioan Dîrzu a precizat: „Sunt convins că, în judeţul Alba, alegerile, dar şi cele două funcţii administrative importante vor fi câştigate de USL şi reprezentanţii acestei formaţiuni politice”.
Misiunea viitoare a USL, la nivel judeţean este găsirea unor soluţii politice, economice, administrative, sociale şi va trebui ca PSD, PNL şi PC să lupte pentru acelaşi scop: câştigarea alegerilor de anul viitor, atât la Primăria Alba Iulia, cât şi la Consiliul Judeţean. „La reuniunea de la centru nu s-au făcut negocieri în privinţa candidaţilor la primăriile din judeţ, acestea urmând să aibă loc pe plan local. Este posibil ca în unele localităţi să avem candidaţi comuni, fie din PSD, din PNL sau PC. Indiferent de simpatiile noastre personale nu trebuie să uităm un lucru: în USL e nevoie de unitate pentru că alianţa trebuie să câştige aceste alegeri”, susţine Ioan Dîrzu. El a completat că este nevoie de o strategie comună a USL şi în acest sens urmează să aibă loc discuţii punctuale. Potrivit sondajelor de opinie, USL are 60 la sută la nivel naţional, iar în Alba procentul alianţei se apropie de acest scor. Aşa cum a precizat liderul liderul PSD Alba, Ioan Dîrzu, „poate exista o diferenţă între datele sondajelor şi ceea ce se întâmplă în realitate. Din păcate, studiile sociologice nu pot să ne spună nimic despre frauda instituţiilor statului în favoarea PDL, despre cumpărarea voturilor. Tocmai de aceea vom demonstra, la alegerile din 2012, unitatea şi solidaritatea USL, atât de mult atacate de adversarii politici. Aş vrea ca toţi candidaţii USL să înţeleagă că trebuie să muncească, să-şi susţină proiectele în faţa cetăţenilor. Să le explice celor din jurul lor că noi suntem altfel decât cei care ne conduc acum; noi nu am furat şi nu ne-am bătut joc de bugetari, de pensionari şi de multe alte categorii sociale a căror demnitate este călcată zilnic în picioare de puterea portocalie”. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Turn de chirurgie laparoscopică pentru Spitalul Municipal Aiud: O nouă procedură de achiziție a fost lansată
Turn de chirurgie laparoscopică pentru Spitalul Municipal Aiud: O nouă procedură de achiziție a fost lansată Spitalul Municipal Aiud se pregătește să facă un pas decisiv spre modernizarea infrastructurii sale medicale prin derularea unei proceduri de achiziție publică de o importanță majoră pentru comunitatea locală. Prin intermediul platformei SEAP, unitatea sanitară a lansat, în 9 […]
Tur cu bicicleta în jurul unui oraș din Alba: Când va avea loc și cum poți participa
Tur cu bicicleta în jurul unui oraș din Alba: Când va avea loc și cum poți participa Cugirul se pregătește pentru o nouă întâlnire cu natura, mișcarea și comunitatea. Iubitorii de ciclism sunt invitați să participe, sâmbătă, 19 septembrie 2026, la Turul cu bicicleta în jurul Cugirului, eveniment organizat de MTB Cugir, cu sprijinul Primăriei […]
Foto | Șase locuințe nZEB în zona Gheorghe Șincai din Alba Iulia: Primăria a lansat licitația pentru proiectare
Șase locuințe nZEB în zona Gheorghe Șincai din Alba Iulia: Primăria a lansat licitația pentru proiectare Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat procedura de achiziție publică pentru serviciile de proiectare tehnică și asistență tehnică din partea proiectantului, în vederea construirii unui ansamblu de 6 locuințe sociale individuale de tip înșiruit. Proiectul este finanțat prin Programul […]