Sport

Naționala de volei feminin a României, medalie de bronz la Golden League, cu 4 jucătoare de la Volei Alba Blaj! Sub comanda lui Guillermo Naranjo Hernandez, „tricolorele” – prima medalie în competiția continentală

Dan HENEGAR

Publicat

în

Naționala de volei feminin a României, medalie de bronz la Golden League, cu 4 jucătoare de la Volei Alba Blaj! Sub comanda lui Guillermo Naranjo Hernandez, „tricolorele” – prima medalie în competiția continentală

Condusă de antrenorul spaniol Guillermo Naranjo Hernandez, „principalul” Volei Alba Blaj, reprezentativa de volei feminin a României a obținut medaliile de bronz în Golden League, prima medalie din istoria naționalei tricolore în această competiție continentală.

Petrecerea Divorțaților

Din efectivul României au făcut parte libero-ul Diana Vereș și centrul Raisa Ioan (Volei Alba Blaj), dar și alte voleibaliste transferate deja de campioana din „Mica Romă” în perspectiva stagiunii viitoare (centrul Bianca Grama și universalul Mihaela Otcuparu, ambele Dinamo București).

În afara antrenorului principal Guillermo Naranjo Hernández, Volei Alba Blaj este reprezentată la naționala României de Marco Chiodini (antrenor secund), Matteo Angiolini (preparator fizic) și Petre Ban (fizioterapeut).

Citește și: Sub comanda „principalului” de la Volei Alba Blaj, România, la Final Four-ul Golden League la volei feminin | Tricolorele, semifinală cu Ungaria

Învinsă în semifinale de Ungaria (3-2), România a urcat pe treapta a treia a podiumului după ce a trecut de Suedia, gazda Final Four-ului, scor 3-2 (17-25, 25-20, 21-25, 26-24, 15-13). Finala Golden European League a fost câștigată de Ucraina, care s-a impus cu 3-1 (25-16, 23-25, 25-16, 25-17) în fața Ungariei. În semifinale, la Angelholm, naționala de volei feminin a României a fost învinsă de Ungaria, care a obținut a doua victorie într-o lună împotriva tricolorelor, cu același scor, și s-a calificat în finala Golden European League.

În finala mică, România a revenit de la 1-2 și și-a adjudecat ultimele două seturi la diferențe de două puncte, rezistând în fața unei prestații senzaționale a Isabellei Haak, MVP-ul Ligii Campionilor în acest sezon. Suedeza de 25 de ani, care evoluează în Italia, la Imoco Volley Conegliano, a reușit nu mai puțin de 43 de puncte din cele 85 ale naționalei sale. Haak a fost urmată de Anna Haak (17 ani), sora ei, și de Maya Tabron (16 puncte).

Liderele României au fost Adelina Ungureanu (30 de puncte), Denisa-Ștefania Cheluță (26 de puncte) și Rodica Buterez (17 puncte). Așadar, elevele lui Naranjo Hernandez și-au adjudecat medaliile de bronz, în timp ce Suedia, gazda Final 4-ului, a trebuit să se mulțumească cu locul 4, asta după ce sezonul trecut a cucerit trofeul. Odată cu medaliile, România a câștigat și un cec de 40.000 de euro, sumă cu care e recompensată această performanță de către Confederația Europeană de Volei. Urmează o pauză de două săptămâni, după care vor începe antrenamentele pentru ultimele meciuri din preliminariile Campionatului European, acolo unde mai avem nevoie de o victorie cu Kosovo (deplasare, 2 august, la Lipjan) sau cu Croația (acasă, 6 august, la Blaj) pentru a ne califica din nou la turneul final.

Foto: FRV, Volei Alba Blaj; informații: doarvolei.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Blăjeanul Victor Oniga, dublă pentru România Under 17, la primul meci oficial, în calificările pentru CE

Dan HENEGAR

Publicat

în

Blăjeanul Victor Oniga a reușit dublă pentru România Under 17, la primul meci oficial, în calificările pentru CE, 4-0 cu Insulele Feroe Fotbalistul din Alba, legitimat la Csikszereda Miercurea Ciuc a realizat o dublă în prima repriză, în disputa din Cipru, la primul său meci oficial sub „tricolor” Citește și: Blăjeanul Victor Oniga, la Csikszereda Miercurea […]

Citește mai mult

Sport

Stanciu, Rațiu și Dragomir, în lotul României, pentru disputele cu Polonia și Bosnia, din Liga Națiunilor | Corbu, I. Stoica și R. Ilie, surprizele lui Hagi

Dan HENEGAR

Publicat

în

Stanciu, Rațiu și Dragomir, fotbaliștii din Alba, în lotul României, pentru disputele cu Polonia și Bosnia, din Liga Națiunilor | Corbu, I. Stoica și R. Ilie, surprizele lui Hagi Naționala României încheie partidele din grupa de Liga Națiunilor prin „dubla” programată în luna noiembrie. Astfel, sâmbătă, 14 noiembrie, pe  Arena Națională (București), este disputa cu Polonia, […]

Citește mai mult

Sport

​Miruna Măda și Attila Malnasi (CSM Unirea Alba Iulia), vicecampioni balcanici la Elite | Radu Măda, medalie de bronz

Dan HENEGAR

Publicat

în

​Miruna Măda și Attila Malnasi (CSM Unirea Alba Iulia), vicecampioni balcanici la Elite | Radu Măda, medalie de bronz Rezultate excelente reușite de reprezentanții CSM Unirea Alba Iulia la Campionatul Balcanic și Cupa României de Ciclocros, desfășurate pe istoricul Domeniu Cantacuzino (Florești, Prahova).  ​ Trei dintre reprezentanții lotului național al României la Campionatul Balcanic au […]

Citește mai mult